Războiul nevăzut al demonilor și felul în care aceștia lucrează împotriva oamenilor a fost dintotdeauna prezent în scrierile Sfinților Părinți și în gândirea creștină. Înțelegerea „Războiul nevăzut”al demonilor, adică a modului prin care acționează, înșală și ispitesc, este esențial pentru viața duhovnicească. În spatele ispitelor vizibile și al luptelor sufletești se află o realitate ascunsă, dar foarte prezentă: duhurile necurate, care, după ce au pierdut slava cerească, nu încetează să ducă la pierzare și pe alții.
Originea și natura duhurilor necurate
Primul punct de plecare pentru înțelegerea războiul nevăzut al demonilor este originea lui. După cum arată Minucius Felix în Dialogul Octavius, duhurile necurate au fost alungate din viața cerească pentru că s-au întinat prin patimi și vicii. Ele și-au pierdut puritatea, devenind împovărate de poftele pământești. În loc să se pocăiască, aceste duhuri „își mângâie nenorocirea” căutând să piardă și pe alții.
Astfel, demonii sunt ființe spirituale căzute, care și-au pervertit firea. Pentru că sunt corupți, răspândesc corupția. Pentru că sunt înstrăinați de Dumnezeu, se străduiesc să-i înstrăineze și pe oameni de El. În acest război nevăzut, pierderea altora le devine o alinare pentru propria lor cădere.
În vechime, poeții și filozofii îi numeau „demoni”, iar experiențele lui Socrate cu „demonul” său sunt interpretate de scriitorii creștini ca dovadă a prezenței acestor duhuri care inspiră uneori, după voia lor, diferite gânduri sau fapte. Magii și vrăjitorii sunt văzuți ca instrumente ale lor, prin care aceștia își arată puterea înșelătoare.
Viclenia ascunsă a demonilor
Sfântul Ciprian al Cartaginei descrie războiul nevăzut al demonilor ca fiind întotdeauna viclean și ascuns. El arată că nu doar persecuțiile vădite sunt periculoase pentru creștini, ci mai ales atacurile care vin pe ascuns, sub aparența păcii. Asemenea șarpelui din Eden, diavolul și slugile lui se strecoară prin cuvinte dulci, dar mincinoase, înșelând sufletele nepregătite.
Aceasta este războiul nevăzut al înșelării: răul nu se prezintă ca rău, ci ca bine. Demonii nu vin să spună direct: „Fă păcat!”, ci ascund păcatul sub o formă atrăgătoare. Înșelarea Evei în rai a fost prima mare victorie a acestei logici viclene. Tot astfel, chiar pe Domnul Iisus Hristos au încercat să-L amăgească în pustie, dar au fost descoperiți și respinși.
Pentru Sfântul Ciprian, lecția fundamentală este că omul trebuie să fie mereu pregătit de luptă. Dacă pericolul ar fi vizibil, paza ar fi mai ușoară; însă atunci când vrăjmașul se strecoară nevăzut, cu atât mai mult trebuie credinciosul să fie treaz și prevăzător.
Manifestările vizibile ale duhurilor rele
În Viața Sfântului Antonie cel Mare, scrisă de Sfântul Atanasie, vedem cum războiul nevăzut al demonilor se manifestă și prin stăpânirea asupra trupului omului. Atanasie descrie cazul unui tânăr bântuit de un demon atât de cumplit, încât acesta își mânca propriile mădulare. Antonie, înțelegând că răul nu vine de la tânăr, ci de la duhul care-l stăpânea, se roagă toată noaptea pentru el.
Demonul, certat și alungat, se manifestă printr-o izbucnire violentă împotriva sfântului, dar tocmai aceasta devine semnul eliberării. În războiul nevăzut pe care il duc, demonii nu suportă să fie izgoniți, iar înainte de a pleca tulbură cât mai mult omul pe care l-au stăpânit. Însă rugăciunea și puterea Domnului Iisus Hristos îi biruiesc.
Această întâmplare arată două aspecte fundamentale: pe de o parte, că demonii pot avea o influență reală asupra trupului și minții omului; pe de altă parte, că ei nu pot rezista puterii rugăciunii și harului lui Dumnezeu.
Influența subtilă asupra sufletului
Dacă în cazul tânărului demonizat acțiunea era vădită, Sfântul Ioan Casian subliniază latura subtilă a războiul nevăzut al demonilor. În Convorbirile duhovnicești, el arată că între suflet și duhurile rele poate exista o „tovărășie” atât de strânsă, încât omul abia mai deosebește ce vine din voia sa și ce vine din îndemnul demonilor.
Aceasta este o realitate extrem de periculoasă: demonii se pot uni „pe nesimțite” cu sufletul, insuflându-i gânduri, dorințe, imaginații care par proprii omului. Fără harul lui Dumnezeu, această deosebire este aproape imposibilă.
Sfântul Ioan Casian arată că demonii nu se pot uni deplin cu sufletul, pentru că numai Dumnezeu are puterea de a pătrunde și a uni astfel. Însă ei pot influența, pot sugera, pot direcționa gândurile și simțirile. Războiul nevăzut al demonilor constă în a face ca păcatul să pară gând propriu omului, nu o ispită din afară.
Demonii ca stăpâni ai văzduhului
Sfântul Vasile cel Mare, în Omilii și cuvântări, precizează că locul unde demonii își au stăpânirea este văzduhul. De aceea, diavolul este numit „conducător al lumii”, pentru că își exercită influența în jurul pământului.
Aceasta corespunde cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, care vorbește despre „În care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării, ” (Efeseni 2, 2). Demonii nu stăpânesc creația lui Dumnezeu în mod absolut, dar își exercită puterea de înșelare și de tulburare în lumea căzută, asupra celor care se fac robi păcatului.
Strategiile demonilor
Din toate aceste mărturii patristice se desprind câteva linii clare ale „Războiul nevăzut al demonilor”:
• Își aliniază propria pierzare cu pierderea altora. Pentru că au căzut, vor să cadă și oamenii.
• Se folosesc de viclenie și înșelare. Rareori vin cu fața descoperită; cel mai des se ascund sub masca binelui, a plăcerii, a adevărului aparent.
• Acționează atât vizibil, cât și invizibil. Uneori bântuiesc și chinuiesc trupul, alteori inspiră gânduri și dorințe subtile.
• Se hrănesc din slăbiciunile omului. Patimile devin porți prin care intră și lucrează.
• Nu pot rezista harului lui Dumnezeu. Rugăciunea, postul, semnul crucii și Tainele Bisericii îi izgonesc.
Lupta împotriva războiului nevăzut al demonilor
Creștinul nu trebuie să fie naiv, dar nici să cadă în frică. Cunoașterea felului în care demonii acționează este o armă de apărare. De aceea Sfinții Părinți ne învață să fim treji, să discernem gândurile, să nu dăm loc patimilor, să ne întărim în Hristos.
Modelul suprem rămâne Domnul nostru Iisus Hristos, Care a respins ispitele din pustie prin cuvântul Scripturii și prin puterea ascultării de Tatăl. De la El învățăm să nu intrăm în dialog cu ispititorul, ci să-l respingem hotărât.
În viața sfinților vedem că războiul nevăzut al demonilor este mereu același, dar și că victoria este mereu posibilă prin harul lui Dumnezeu. Sfântul Antonie cel Mare, prin rugăciune și priveghere, a eliberat pe cel stăpânit. Sfântul Ciprian ne arată importanța vigilenței. Sfântul Ioan Casian ne avertizează asupra gândurilor subtile. Sfântul Vasile ne descoperă locul și modul de stăpânire al lor.
„Războiul nevăzut al demonilor” nu este altceva decât un război al răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu și a înșelării oamenilor
El se bazează pe viclenie, pe exploatarea slăbiciunilor omului și pe insinuarea gândurilor rele ca fiind proprii sufletului. Însă pentru cel ce rămâne în Hristos, toate acestea pot fi biruite.
Demonii nu au putere asupra celor care trăiesc în har și în Biserică. Prin acest război ascuns, ei pot tulbura, pot încerca să înșele, dar nu pot birui pe cel ce se întărește în rugăciune, în post și în comuniunea cu Dumnezeu.
Astfel, cunoașterea acestui războiul nevăzut al demonilor nu este menit să sperie, ci să întărească vigilența și să aducă pacea în suflet. Creștinul știe că nu este singur în lupta aceasta, ci că are alături pe Domnul Iisus Hristos, biruitorul iadului și al morții.