Sfântul Apostol Petru, cel dintâi între apostoli, este piatra de temelie a Bisericii Domnului Iisus Hristos, după cum însuși Domnul i-a spus: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. ” (Matei 16, 18). Nu doar cuvintele sale puternice și credința neclintită, ci și minunile și tămăduirile săvârșite de el au adus mii de suflete la Domnul Iisus Hristos. Viața sa după Învierea Domnului este o mărturie a unei trăiri pline de Duhul Sfânt, în care puterea lui Dumnezeu s-a revărsat cu îmbelșugare, aducând vindecare și înviere, nu doar a trupurilor, ci și a sufletelor.
Sfântul Apostol Petru, piatra credinței
După mărturisirea sa plină de credință: „Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. ” (Matei 16, 16), Sfântul Apostol Petru a primit făgăduința că pe această mărturisire se va zidi Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească. Fericitul Teofilact al Bulgariei tâlcuiește că această credință este piatra temeinică, nu persoana în sine a lui Petru, ci ceea ce el a mărturisit despre Domnul Iisus Hristos. Așadar, minunile săvârșite de Petru nu erau din puterea lui omenească, ci din legătura strânsă cu Mântuitorul, din plinătatea Duhului Sfânt care lucra prin el.
Vindecarea ologului de la Poarta Frumoasă
Una dintre cele mai impresionante tămăduiri săvârșite de Sfântul Apostol Petru este relatată în Faptele Sfinților Apostoli, capitolul 3.
„Iar Petru şi Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Şi era un bărbat olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau şi-l puneau în fiecare zi la poarta templului, zisă Poarta Frumoasă, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în templu, Care, văzând că Petru şi Ioan vor să intre în templu, le-a cerut milostenie. Iar Petru, căutând spre el, împreună cu Ioan, a zis: Priveşte la noi; Iar el se uita la ei cu luare-aminte, aşteptând să primească ceva de la ei. Iar Petru a zis: Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă! Şi apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat şi îndată gleznele şi tălpile picioarelor lui s-au întărit. Şi sărind, a stat în picioare şi umbla, şi a intrat cu ei în templu, umblând şi sărind şi lăudând pe Dumnezeu. Şi tot poporul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu. ”(Fapte 1, 9)
Uimirea și mirarea celor de față au fost urmate de o predică puternică a lui Petru, în care le-a arătat că vindecarea s-a făcut prin credința în numele Domnului Iisus Hristos. Acest act de vindecare a fost o dovadă vie că Hristos cel înviat lucrează prin apostolii Săi, iar minunea a condus la convertirea a mii de suflete.
Umbra tămăduitoare a Sfântului Apostol Petru
În Faptele Sfinților Apostoli 5, 15-16, citim o mărturie tulburătoare despre puterea harului ce izvora din apostol:
„Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau.”
Această realitate ne depășește înțelegerea omenească: nu doar atingerea, ci simpla umbră a unui om plin de har vindeca bolnavii și alunga duhurile necurate. Petru devenise un vas curat, străbătut de lumina Domnului Iisus Hristos, încât tot ce atingea sau umbra sa trecea peste oameni, aducea viață și vindecare. Este un ecou al făgăduinței Mântuitorului:„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. ”(Ioan 14, 12).
Învierea Tavitei
O altă tămăduire care a depășit granițele bolii și a atins hotarul morții este învierea Tavitei, relatată în Faptele Sfinților Apostoli 9: „Iar în Iope era o uceniţă, cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea. Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi, scăldând-o, au pus-o în camera de sus. Şi fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el, rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi. Şi Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit, l-au dus în camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele, plângând şi arătând cămăşile şi hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu ele. Şi Petru, scoţând afară pe toţi, a îngenunchiat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis: Tavita scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzând pe Petru, a şezut. Şi dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie. Şi s-a făcut cunoscută aceasta în întreaga Iope şi mulţi au crezut în Domnul.” (Fapte 9, 36-42)
Această minune a dus la convertirea multora din cetatea Iope. Este de remarcat faptul că Petru nu a acționat niciodată în nume propriu, ci întotdeauna în numele Domnului. El s-a rugat, a invocat puterea lui Hristos și a făcut loc lucrării dumnezeiești.
Vindecări ca mărturii ale credinței
Tămăduirile săvârșite de Sfântul Apostol Petru nu sunt doar relatări spectaculoase, ci mărturii ale unei credințe vii, neclintite și jertfelnice. Ele arată că minunea este strâns legată de credință: credința celui care primește darul, dar mai ales credința celui care mijlocește.
În toate cele trei tămăduiri, credința lui Petru este canalul prin care lucrează harul lui Dumnezeu. El nu se înalță pe sine, ci Îl propovăduiește pe Cel Răstignit și Înviat, spunând poporului că tot ce se întâmplă este prin Iisus Hristos Nazarineanul.
O chemare la pocăință și credință
Predicile Sfântului Apostol Petru care urmează minunilor nu sunt menite să stârnească uimirea, ci să conducă la pocăință și întoarcere la Dumnezeu. După vindecarea ologului, Petru le spune:
„Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre,” (Fapte 3, 19)
Minunea este poarta, dar pocăința este calea. Sfântul Apostol Petru nu atrage mulțimile la sine, ci îi îndreaptă spre Domnul Iisus Hristos. Harul lucrător prin el este al lui Dumnezeu, nu al vreunui om.
Moștenirea Sfântului Apostol Petru în Biserică
Sfântul Apostol Petru este pentru noi un model de credință, lepădare de sine, slujire și jertfă. Harul său apostolic nu a pierit, ci continuă să lucreze în Biserică prin Sfintele Taine, prin viața sfinților, prin Sfintele Moaște și icoane făcătoare de minuni.
Minunile Sfântului Apostol Petru sunt vii și astăzi, în fiecare întoarcere a unui om de la păcat la Dumnezeu, în fiecare vindecare tainică ce se petrece prin rugăciune, în fiecare lacrimă a unui suflet care rostește cu credință numele Domnului Iisus Hristos.
Tămăduirile Sfântului Apostol Petru sunt un testament viu al lucrării Domnului Iisus Hristos în lume prin Biserica Sa
Ele ne arată că nu puterea omului, ci harul lui Dumnezeu, lucrător prin credință, poate aduce vindecare și înviere.
Astăzi, mai mult ca oricând, suntem chemați să ne apropiem de acest har, cu smerenie, pocăință și credință. Sfântul Apostol Petru, păstorul cel bun, rămâne în veșnicie o piatră de temelie a Bisericii și un mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru toți cei care, ca și el, mărturisesc cu inima și cu viața:
„Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.”