Introducere: Întrebarea care a modelat creștinismul
De două milenii, creștinii Îl mărturisesc pe Iisus Hristos ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Dar încă din primele secole, Biserica s-a confruntat cu o întrebare esențială:
👉 Cine este cu adevărat Hristos și câte firi are El?
Este doar om, doar Dumnezeu, sau amândouă?
Această întrebare aparent simplă a generat importante sinoade ecumenice, a unit și a despărțit Biserici, și a stat la temelia întregii teologii creștine.
1. Rădăcinile dezbaterii: de la apostoli la primele erezii
Primele comunități creștine Îl mărturiseau pe Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat și om adevărat, dar fără formulări dogmatice exacte. În timp, au apărut interpretări greșite:
- unii accentuau dumnezeirea, minimalizând umanitatea Sa (cum făceau dochetiștii),
- alții vedeau în El doar un om inspirat de Dumnezeu (cum susținea arianismul).
Pentru a lămuri aceste controverse, Biserica a convocat Sinoadele Ecumenice.
Sinodul I de la Niceea (325) a afirmat că Hristos este „de o ființă cu Tatăl”.
Sinodul de la Efes (431) a condamnat pe Nestorie, care susținea că Hristos ar fi două persoane distincte: una dumnezeiască și una omenească.
Biserica a declarat atunci că Hristos este o singură Persoană (ipostas) – Fiul lui Dumnezeu întrupat, în care se unesc desăvârșit dumnezeirea și omenitatea.
2. Învățătura ortodoxă și catolică: două firi, un singur Hristos
Formula definitivă a fost stabilită la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451).
Aici, Biserica a proclamat că Mântuitorul Hristos are două firi, una dumnezeiască și una omenească, unite într-o singură Persoană „neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite”.
Aceasta este cunoscută ca dogma calcedoniană și stă la baza credinței ortodoxe și catolice.
👉 Mantuitorul Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat.
El are voință și conștiință omenească, dar și putere și esență dumnezeiască.
Astfel, Ortodoxia afirmă că mântuirea este posibilă deoarece Hristos, fiind om deplin, a asumat întreaga fire umană, iar fiind Dumnezeu deplin, a putut să o îndumnezeiască.
Catolicismul împărtășește aceeași dogmă, accentuând dimensiunea jertfei ispășitoare: Mantuitorul Hristos, Dumnezeu-Omul, restabilește dreptatea între om și Dumnezeu.
Deși exprimările diferă, esența credinței este comună – două firi unite într-o singură Persoană.
3. Bisericile Orientale Vechi: Mantuitorul Hristos are o singură fire, o taină a unității
După Sinodul de la Calcedon, nu toate Bisericile au acceptat definiția celor două firi.
În Egipt, Siria, Armenia și Etiopia, teologi importanți au considerat că această formulă risca să despartă Persoana Mantuitorului Hristos. Ei au urmat învățătura Sfântului Chiril al Alexandriei, care vorbea despre:
„O singură fire a lui Dumnezeu Cuvântul întrupat” (mia physis tou Theou Logou sesarkomenē).
Astfel s-au conturat Bisericile Ortodoxe Orientale (necalcedoniene), printre care:
- Biserica Coptă (Egipt),
- Biserica Siriacă,
- Biserica Apostolică Armeană,
- Biserica Etiopiană Tewahedo,
- Biserica Eritreeană,
- Biserica Malankara (India).
Aceste Biserici sunt numite miafizite, nu monofizite.
Diferența este crucială:
- Monofizitismul (considerat erezie) susținea că firea omenească dispare în cea divină.
- Miafizitismul afirmă că firea dumnezeiască și cea omenească se unesc fără amestecare și fără despărțire, într-o singură realitate divino-umană.
Așadar, aceste Biserici nu neagă umanitatea sau dumnezeirea Mantuitorului Hristos, ci pun accentul pe unitatea desăvârșită a celor două în Persoana Sa.
4. Protestanții și noile mișcări creștine
Reformatorii protestanți din secolul al XVI-lea (Luther, Calvin, Zwingli) nu au modificat dogma hristologică.
Bisericile luterană, reformată și anglicană recunosc hotărârile de la Calcedon și cred în Hristos – Dumnezeu și Om deplin în două firi unite.
În schimb, unele grupări moderne, precum unitarienii sau martorii lui Iehova, au reinterpretat radical Persoana lui Hristos, considerându-L doar profet sau ființă creată. Aceste viziuni se îndepărtează de creștinismul istoric, fiind respinse de toate marile confesiuni.
5. De ce contează dogma celor două firi
Învățătura despre cele două firi nu este doar o formulă teologică, ci o cheie a mântuirii.
Dacă Hristos nu este om deplin, nu poate vindeca și transfigura firea umană.
Dacă nu este Dumnezeu deplin, nu poate învia și dărui viața veșnică.
În Hristos, Dumnezeu și omul se întâlnesc fără să se confunde și fără să se despartă.
El este puntea dintre cer și pământ, între Creator și creație, între infinit și finit.
Pentru Ortodoxie, aceasta se traduce în idealul îndumnezeirii (theosis) – omul devine părtaș la harul lui Dumnezeu.
Pentru Catolicism, este jertfa ispășitoare care aduce răscumpărarea.
Pentru Bisericile Orientale, unitatea firilor lui Hristos este imaginea supremă a iubirii lui Dumnezeu care S-a făcut una cu omenirea.
6. Concluzie: un Hristos, mai multe formulări
După secole de despărțiri, dialogurile dintre Ortodoxie și Bisericile Orientale au arătat că, în fond, toți mărturisesc același Hristos – Dumnezeu și Om desăvârșit.
Diferențele dintre expresiile „două firi” și „o singură fire” sunt în mare parte de limbaj și accent teologic, nu de credință esențială.
Prin urmare, la întrebarea „Câte firi are Mântuitorul Hristos?”, răspunsul este o taină mai mult decât o cifră:
- Pentru Bisericile de tradiție calcedoniană – două firi, unite într-o singură Persoană;
- Pentru Bisericile Orientale – o singură fire divino-umană, fără despărțire.
În ambele cazuri, Mantuitorul Hristos rămâne același: Dumnezeu adevărat și Om adevărat, centrul istoriei, izvorul mântuirii și puntea veșnică dintre om și Dumnezeu.