Într-o lume tot mai grăbită, mai tensionată și mai plină de conflicte, cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos răsună adesea ca o provocare greu de înțeles și de trăit: „Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.”(Matei 5, 39).
Acest îndemn, care stă la temelia vieții creștine autentice, ne cheamă la o atitudine ce pare, la prima vedere, imposibilă: să ne lăsăm pradă răutății omenești, fără a răspunde cu aceeași monedă, fără a căuta răzbunare, fără a alimenta conflictul.
Sfântul Teofan Zăvorâtul explică profund acest adevăr, arătând că neîmpotrivirea nu este slăbiciune, ci o formă superioară de putere duhovnicească. Ea este rodul credinței, al smereniei și al încrederii totale în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Porunca Domnului Iisus Hristos, fundament al vieții creștine
Mântuitorul Iisus Hristos nu ne cere să fim pasivi din neputință, ci să alegem conștient calea jertfei și a iubirii. „Lasă-te jertfă samavolniciei și răutății omenești”, spune Sfântul Teofan, interpretând cuvintele Evangheliei. Aceasta nu înseamnă să încurajăm nedreptatea, ci să nu răspundem răului cu rău.
Domnul Iisus Hristos Însuși este modelul desăvârșit al acestei atitudini. În fața batjocurii, a scuipărilor, a loviturilor și a morții pe cruce, El nu a răspuns cu blestem, ci cu rugăciune: „Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.” (Luca 23, 34). Prin această jertfă, a biruit păcatul, moartea și ura.
Creștinul este chemat să urmeze acest drum, chiar dacă este greu și plin de încercări.
Frica omenească și îndoiala
În fața poruncii neîmpotrivirii, apare firesc întrebarea: „Dar cum se poate trăi așa?”.
Cum să rabzi nedreptatea, disprețul, vorbele grele, trădarea, fără să te aperi?
Cum să nu răspunzi când ești rănit?
Sfântul Teofan ne liniștește: „Nu te neliniști. Cel ce a dat această poruncă este Proniatorul și Purtătorul nostru de grijă.” Dumnezeu nu ne cere nimic imposibil. El nu poruncește fără să ofere și puterea de a împlini. Dacă omul dorește din tot sufletul să trăiască potrivit Evangheliei, harul lui Dumnezeu îl va întări.
Viața creștină nu se sprijină pe puterile noastre omenești, ci pe lucrarea harului. Când ne încredințăm Domnului, El rânduiește un „chip de trai” nu doar suportabil, ci chiar fericit.
Răbdarea, armă duhovnicească
Un mare adevăr duhovnicesc este acela că răul se hrănește din reacțiile noastre. Când răspundem cu mânie, cu jigniri sau cu răzbunare, nu facem decât să amplificăm conflictul. Sfântul Teofan spune limpede: „Împotrivirea îl întărâtă și mai tare pe potrivnic”.
De câte ori nu vedem în viața de zi cu zi cum o ceartă mică se transformă într-un conflict mare, cum o vorbă spusă în grabă rupe prietenii, familii, relații? De la un gest necontrolat se ajunge la ani de duşmănie.
Răbdarea, în schimb, dezarmează. Ea este o forță tainică. Când cineva se așteaptă la răspuns dur și primește blândețe, se tulbură. Când se așteaptă la ură și primește tăcere și pace, se rușinează. În multe cazuri, omul rău se oprește, simțind mustrarea propriei conștiințe.
Puterea exemplului personal
Creștinul care rabdă cu smerenie devine o lumină pentru cei din jur. Nu prin predici zgomotoase, ci prin viață. Răbdarea lui este o mărturie vie despre Hristos.
Sfântul Teofan observă că, dacă rabzi primele bântuiri ale răutății, oamenilor „li se face milă și te lasă în pace”. Omul care nu răspunde cu agresivitate este perceput ca fiind puternic sufletește. El nu mai poate fi manipulat ușor, pentru că nu este condus de patimi.
Astfel, printr-o atitudine evanghelică, putem schimba atmosfera dintr-o familie, dintr-un colectiv, dintr-o comunitate. Un singur om pașnic poate opri un lanț al răutății.
Răul care se transmite din generație în generație
Un alt adevăr cutremurător este acela că răutatea se transmite. „Împotrivirea și răzbunarea ațâță răutatea, care de la un singur om se întinde și molipsește o întreagă familie, trecând apoi din generație în generație.”
Câte familii nu poartă poveri vechi: certuri moștenite, dușmănii transmise, ranchiuni cultivate de-a lungul anilor? Copiii cresc văzând certuri, resentimente, dispreț, și ajung să le repete la rândul lor.
Creștinul este chemat să rupă acest lanț. Prin iertare, prin răbdare, prin pace, el oprește transmiterea răului. El devine un vindecător al neamului său.
Neîmpotrivirea nu înseamnă compromis cu păcatul
Este important să subliniem că neîmpotrivirea nu înseamnă acceptarea păcatului sau a nedreptății ca normalitate. Biserica nu ne cheamă la indiferență față de adevăr. Putem mărturisi dreptatea cu blândețe, fără ură, fără violență, fără răzbunare.
Hristos a mustrat păcatul, dar a iubit pe păcătos. A condamnat minciuna, dar a ridicat pe cel căzut. Aceasta este calea și pentru noi.
Putem spune adevărul, dar cu inimă curată. Putem apăra dreptatea, dar fără patimă. Putem suferi nedreptatea, dar fără să urâm.
Fericirea celui care rabdă
Paradoxal, cel care alege această cale descoperă o pace profundă. Sfântul Teofan spune că Dumnezeu rânduiește un mod de viață „chiar fericit”. Această fericire nu vine din lipsa problemelor, ci din prezența lui Dumnezeu în inimă.
Omul răbdător nu mai este rob al mâniei, al fricii, al orgoliului. El este liber. Inima lui este liniștită. Rugăciunea lui este curată. Conștiința lui este împăcată.
Aceasta este adevărata biruință: să rămâi în pace, chiar când lumea este în furtună.
Iubirea care vindecă lumea
A te lăsa pradă răutății omenești, în sens evanghelic, nu înseamnă slăbiciune, ci curaj duhovnicesc. Înseamnă să alegi calea Crucii, a răbdării și a iubirii, într-o lume dominată de egoism și violență.
Prin neîmpotrivire, prin iertare și smerenie, creștinul devine următor al lui Hristos și lucrător împreună cu Dumnezeu la vindecarea lumii. El rupe lanțul urii, aduce pace în suflete și se face moștenitor al Împărăției cerurilor.
Să ne rugăm, așadar, ca Domnul să ne dăruiască puterea de a trăi aceste cuvinte, nu doar de a le înțelege. Să ne ajute să răbdăm, să iertăm și să iubim, pentru ca, prin viața noastră, să se slăvească numele Lui în veci. Amin.