În tezaurul duhovnicesc al Sfântului Munte Athos, loc sfințit de nevoință, rugăciune și adâncă pocăință, se păstrează icoane care nu sunt doar opere de artă sacră, ci adevărate mărturii vii ale lucrării lui Dumnezeu în istorie.
Între acestea se află și Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” (Esfagmeni), una dintre cele mai cutremurătoare și pline de învățătură icoane făcătoare de minuni din Ortodoxie.
Această icoană datează din secolul al XIV-lea și se află în Mănăstirea Vatoped, una dintre cele mai vechi și mai vestite mănăstiri athonite, situată în Sfântul Munte Athos. Ea este păstrată cu mare evlavie în paraclisul închinat Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, fiind cinstită nu doar de obștea monahală, ci și de numeroșii pelerini care ajung în acest loc binecuvântat.
Originea denumirii icoanei
Denumirea de „Înjunghiata” sau „Esfagmeni” nu este una simbolică, ci provine dintr-o întâmplare reală, cutremurătoare, care s-a petrecut în viața mănăstirii și care a rămas adânc întipărită în conștiința duhovnicească a Athosului. Această întâmplare ne este transmisă ca o lecție despre pericolul mâniei, despre lipsa răbdării, dar și despre nemărginita milostivire a Maicii Domnului.
Un ierodiacon al mănăstirii, având ascultarea de ecleziarh, era adesea împovărat de îndatoririle sale, motiv pentru care ajungea uneori cu întârziere la trapeză. Într-o zi, din cauza întârzierii, a ajuns după ce masa obștii se încheiase. Bucătarul, respectând rânduiala mănăstirească, a refuzat să îi mai dea de mâncare, amintindu-i că ar fi trebuit să vină la timp dacă dorea să mănânce.
Mânia care întunecă mintea
Această mustrare, deși dreaptă, a fost primită cu revoltă și mânie de către ierodiacon. În loc să primească încercarea cu smerenie și răbdare, a lăsat ca tulburarea să-i cuprindă sufletul. Mânios și rănit în orgoliu, a părăsit trapeza și s-a îndreptat spre biserică. Însă, în fața icoanei Maicii Domnului, în loc să se roage cu lacrimi și să ceară ajutor, el a rostit cuvinte pline de reproș și îndrăzneală:
„De câtă vreme îți slujesc? Am trudit, însă nu am cum arăta aceasta. Nu te îngrijești dacă am sau nu să mănânc?”
Orbit de mânie, diaconul a făcut un gest de o gravitate extremă: a lovit chipul Maicii Domnului din icoană cu un cuțit, în obraz.
Minunea înfricoșătoare
În aceeași clipă, din rana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a izvorât sânge viu, iar chipul Maicii Domnului s-a făcut palid. Minunea nu a fost una simbolică, ci reală, văzută și păstrată până astăzi. Înfricoșat de cele petrecute, ierodiaconul a orbit pe loc și a căzut la pământ, lipsit de simțuri, asemenea lui Cain, ucigașul din vechime, care a fost cuprins de întuneric pentru păcatul său.
Această orbire nu a fost doar trupească, ci și o reflectare a orbirii sufletești în care se aflase înainte de a săvârși fapta. Timp de trei ani, călugărul a rămas în această stare, trăind în suferință, dar și într-o adâncă pocăință lăuntrică.
Rugăciunea obștii și mila Maicii Domnului
Starețul mănăstirii și întreaga obște nu l-au părăsit pe cel căzut, ci au stăruit în rugăciuni fierbinți către Maica Domnului, cerând iertare și vindecare pentru fratele lor. După trei ani de nevoință, lacrimi și rugăciune, Maica Domnului i s-a arătat starețului și i-a spus că ierodiaconul este vindecat.
În chip minunat, călugărul și-a recăpătat vederea și puterile, iar viața sa s-a schimbat în mod radical. Cu inimă zdrobită, el s-a așezat în fața icoanei Maicii Domnului „Înjunghiata” și a petrecut tot restul vieții în pocăință adâncă, rugăciune și smerenie, devenind pildă vie pentru întreaga obște.
Mărturia de după moarte
După trecerea sa la cele veșnice, la trei ani, potrivit rânduielii athonite, osemintele i-au fost dezgropate. Trupul său era descompus după rânduiala firii, însă mâna dreaptă, cea cu care lovise icoana a fost găsită neatinsă de stricăciune, fiind înnegrită. Această mână se păstrează până astăzi în mănăstire, ca o mărturie cutremurătoare a dreptății dumnezeiești, dar și a iubirii negrăite a Maicii Domnului față de făptura omenească.
Această păstrare nu este o osândă, ci o aducere-aminte pentru fiecare creștin că păcatul are urmări, dar că pocăința sinceră deschide ușa iertării și a milei.
Semnificația duhovnicească a icoanei
Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” nu ne vorbește doar despre o minune din trecut, ci despre realități veșnic actuale: lupta cu mânia, pericolul cârtirii, importanța ascultării și puterea pocăinței. Maica Domnului Se arată aici nu doar ca Maică milostivă, ci și ca apărătoare a rânduielii dumnezeiești, chemându-ne la responsabilitate și trezvie.
Sângele izvorât din icoană ne amintește că Maica Domnului este vie în Biserică, că ea simte durerea jignirii aduse Fiului ei și, totodată, suferă pentru fiecare suflet care se pierde în mânie și neascultare.
Prăznuirea icoanei
Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” (Esfagmeni) de la Vatoped este prăznuită în fiecare an la data de 21 ianuarie, zi în care obștea mănăstirii și pelerinii aduc mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru minunile sale și pentru lecția adâncă de pocăință pe care această icoană o oferă.
Pocăința, calea vindecării sufletului sub acoperământul Maicii Domnului
Într-o lume lipsită tot mai mult de răbdare și pace lăuntrică, în care mânia, nemulțumirea și judecata aproapelui sunt tot mai frecvente, Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” ne cheamă la liniștire, la rugăciune și la încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Ea ne arată că nici o cădere nu este prea mare pentru a fi vindecată prin pocăință sinceră și că Maica Domnului rămâne, până la sfârșitul veacurilor, Maica milei, dar și păzitoarea adevărului și a rânduielii sfinte a Bisericii.