În epoca modernă, în care informația circulă rapid, iar superficialitatea devine adesea normă, se întâlnește tot mai des o contradicție dureroasă: oameni care se declară creștini ortodocși, care se închină la icoane, aprind lumânări și rostesc rugăciuni, dar care, în același timp, își ghidează viața după horoscop, zodii și „influența astrelor”.
Această dublă apartenență nu este doar o neatenție spirituală, ci o ruptură profundă de credința autentică a Bisericii.
Credința în stele, o formă mascată de necredință
Sfânta Scriptură și Tradiția Bisericii sunt limpezi: Dumnezeu este Creatorul cerului și al pământului, al stelelor și al întregului univers. Stelele nu sunt dumnezei, nici forțe care hotărăsc destinul omului, ci simple făpturi, supuse rânduielii divine.
A le atribui putere asupra binelui și răului înseamnă a muta centrul vieții din mâna lui Dumnezeu în mecanisme impersonale, lipsite de voință și iubire.
Textul Sfântului Părinte arată limpede că aceia care „se află în ei credința în mișcarea stelelor și o consideră ca fiind un lucru dumnezeiesc” ajung să trăiască fără pocăință, fără grijă pentru Judecata viitoare. Dacă totul este decis de astre, atunci ce rost mai au rugăciunea, postul, spovedania, lupta cu păcatul?
Anularea libertății omului
Unul dintre cele mai grave efecte ale credinței în horoscop este distrugerea ideii de libertate. Creștinismul învață că omul este liber, responsabil de faptele sale, chemat să aleagă binele sau răul. Horoscopul, dimpotrivă, susține că omul este prizonierul unei zodii, al unei configurații astrale, al unui destin imuabil.
Această concepție îl transformă pe om într-o ființă lipsită de răspundere morală. Păcatul nu mai este păcat, ci „așa mi-e firea”. Desfrânarea, mânia, lăcomia sau minciuna nu mai sunt patimi de vindecat, ci trăsături zodiacale. Astfel, omul își justifică răul și refuză pocăința, considerând că nu poate fi altfel.
O hulă ascunsă împotriva lui Dumnezeu
Textul patristic merge mai departe și arată dimensiunea gravă a acestei rătăciri: atribuirea binelui și răului stelelor Îl face pe Dumnezeu vinovat de păcat. Dacă stelele hotărăsc viața omului, atunci Dumnezeu devine autorul răului, lucru de neconceput pentru credința creștină.
Dumnezeu este atotbun și atotdrept. El nu creează păcatul și nu silește pe nimeni să piară. „Foarte puțini se mântuiesc” nu pentru că stelele ar fi potrivnice, ci pentru că oamenii aleg calea largă a păcatului. Horoscopul mută vina de pe om pe o forță exterioară și, implicit, Îl ponegrește pe Dumnezeu.
Smulgerea Legii dumnezeiești din rădăcină
Un alt efect devastator al credinței în horoscop este pierderea nădejdii în dobândirea virtuților. Dacă stelele nu „contribuie” la viața morală, atunci sfințenia devine imposibilă. Omul nu mai luptă, nu mai postește, nu se mai roagă cu stăruință, pentru că este convins că efortul său este inutil.
Astfel, Legea lui Dumnezeu este smulsă din inimă. Poruncile nu mai sunt chemări la viață, ci simple idealuri imposibil de atins. În locul ascezei apare resemnarea, iar în locul pocăinței, fatalismul.
O viață trăită „aidoma animalelor necuvântătoare”
Sfântul autor descrie cu duritate, dar cu adevăr, consecința practică a acestei credințe: omul ajunge să trăiască pentru pântece și pentru plăcerile trupului. Lipsit de perspectiva Judecății și a veșniciei, el caută doar satisfacția imediată, confundând desfătarea cu fericirea.
Aceasta nu este libertate, ci robie. Nu este bucurie, ci amăgire. Sfârșitul unei asemenea vieți nu este împlinirea, ci „chinul veșnic în foc”, pentru că omul a ales să trăiască fără Dumnezeu, deși pretinde că Îi aparține.
Creștin doar cu numele și cu buzele
Poate cea mai dureroasă afirmație este aceea că mulți „numai cu limba și cu buzele se arată a fi păstrători ai sfintei credințe creștine”. Ei se numesc ortodocși din frică, din obișnuință sau din tradiție, nu din convingere lăuntrică. Credința lor este una formală, lipsită de putere.
Acești oameni se tem de focul iadului, dar nu iubesc lumina adevărului. Își împart inima între Hristos și horoscop, între Evanghelie și zodii, fără să înțeleagă că „nu poți sluji la doi domni”.
Ce înseamnă, cu adevărat, a fi creștin ortodox
A fi creștin ortodox înseamnă a-ți încredința viața lui Hristos, nu stelelor. Înseamnă a crede că Dumnezeu este viu, personal, prezent și lucrător în viața fiecărui om. Înseamnă a-ți asuma lupta cu păcatul, pocăința sinceră și nădejdea mântuirii.
Ortodoxia nu este compatibilă cu horoscopul, astrologia sau orice formă de ghicire. Acestea nu sunt simple distracții, ci expresii ale necredinței și ale ruperii de adevăr.
Chemare la trezvie și pocăință
Textul Sfântului Părinte nu este o condamnare lipsită de milă, ci un strigăt de trezire. El ne cheamă să ne cercetăm credința, să ne întrebăm cu onestitate: în cine ne punem nădejdea? În Hristos Cel răstignit și înviat sau într-o rubrică de ziar?
Adevărata libertate nu vine din alinierea planetelor, ci din întâlnirea cu Dumnezeu. Adevărata fericire nu este desfătarea trupului, ci pacea sufletului. Iar adevărata identitate de creștin nu se măsoară prin declarații, ci prin viață trăită în adevăr.
Dacă te numești creștin ortodox, dar crezi în horoscop, ești chemat să alegi
Nu poți rămâne la nesfârșit într-o contradicție care îți slăbește credința și îți întunecă mintea. Biserica nu te respinge, ci te cheamă la lumină, la pocăință și la adevăr.
După cum arată cu tărie Sfântul Maxim Grecul, credința în stele duce la pierderea vieții duhovnicești și la rătăcire. Adevărata viață este în Domnul Iisus Hristos, iar cine se încrede în El nu va fi rușinat, nici în veacul acesta, nici în cel viitor.