Ieri, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Tulcea au descins la locuinţa unui bărbat, bănuit că, în ultima jumătate de an, ar fi deţinut şi comercializat ECSTASY. Cel în cauză a fost reţinut. La data de 12 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea au efectuat o percheziţie domiciliară, în municipiul Tulcea. Acţiunea a vizat o persoană bănuită că ar deţine, în vederea comercializării, droguri de mare risc, respectiv ECSTASY. În urma percheziţiei, într-un garaj, au fost descoperite 80 de comprimate, precum şi fragmente dintr-un comprimat, care conţin 3,4-methylenedioxymetamfetamine (MDMA). În aceeaşi zi, s-a dispus reţinerea unui bărbat, iar astăzi, 13 ianuarie, a fost prezentat Tribunalului Tulcea, cu propunerea de arestare preventivă. Din investigaţii a reieşit că, în perioada iunie – decembrie 2016, bărbatul ar fi comercializat astfel de produse unor tineri din municipiul Tulcea.
În activităţi au fost angrenaţi şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea.