Poliția Română și Jandarmeria Națională Franceză au destructurat o grupare infracțională bănuită de spargerea seifurilor din supermaketuri aflate pe teritoriul mai multor state europene. 5 membri ai grupării au fost conduși la audieri.
La data de 9 februarie a.c., poliţiştii Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., împreună cu polițiști ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galați și ai Inspectoratului de Poliţie Judeţeani Vrancea, au efectuat 9 percheziţii în județele Galați și Vrancea, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea a 15 infracțiuni de furt din supermaketuri.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul unei cereri de comisie rogatorie internațională formulată de către autoritățile franceze, la activități participând reprezentanți ai Jandarmeriei Naționale Franceze.
În fapt, în cursul anului 2016, poliţiştii au identificat un grup infracțional care acționa pe teritoriul U.E., în special în Franța și Germania, având ca mod de operare spargerea seifurilor cu valori monetare din supermarketuri.
Persoanele vizate, 2 bărbați și 3 femei, cu vârstele cuprinse între 18 și 33 de ani, sunt bănuite că, în perioada decembrie 2015 – iunie 2016, folosind dispozitive de bruiaj, ar fi anihilat sistemele de alarmare ale unor supermarketuri, iar din interior, prin forțarea seifurilor, ar fi sustras banii proveniți din încasări.
Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 200.000 de euro.
Au fost puse în executare 5 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, pentru audieri.
Cei în cauză sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furturi și tentativă la furturi săvârșite în cadrul unui grup infracțional, asociere de răufăcători, tăinuire de obiecte furate săvârșite în cadrul unui grup infracțional, spălare de fonduri săvârșite în cadrul unui grup infracțional, fapte prevăzute și pedepsite de codul penal francez.