În fiecare an, la data de 7 octombrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, doi dintre cei mai renumiți mărturisitori ai lui Hristos din primele veacuri creștine. Ei au trăit în vremea împăratului păgân Maximian (286–305), într-o epocă în care prigoana împotriva creștinilor se dezlănțuise cu mare cruzime.
Cei doi sfinți erau de neam roman și se bucurau de o înaltă cinstire la curtea împărătească. Serghie era primicer din școala centiliilor, iar Vah secundicer din aceeași rânduială militară, ceea ce însemna că se aflau printre ofițerii de frunte ai armatei romane. Împăratul îi iubea și îi prețuia pentru vitejia, înțelepciunea și credincioșia lor în slujbă, considerându-i sfetnici de nădejde. Nimeni nu putea ajunge la împărat fără mijlocirea lor.
Dar, în adâncul inimilor, Serghie și Vah nu slujeau împăratului pământesc, ci pe Împăratul ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos. Ei își tăinuiau credința din pricina cruzimii lui Maximian, care prigonea fără milă pe toți cei ce mărturiseau numele lui Hristos. Cu toate acestea, viața lor curată, smerenia și milostenia au trădat curând lumina credinței lor.
Descoperirea credinței și mânia împăratului
Unii dintre curtenii împăratului, mișcați de invidie și ură, au pârât că cei doi mari dregători sunt creștini și nu aduc jertfe idolilor. Maximian, deși îi prețuia, nu a putut trece peste „ofensa” adusă zeilor Romei. Ca să se încredințeze, a pregătit un praznic în cinstea idolului Die (Zeus) și a poruncit tuturor dregătorilor să participe.
În timp ce împăratul a intrat în templul idolesc, Serghie și Vah au rămas afară, rugându-se în taină lui Dumnezeu să lumineze mințile celor rătăciți. Împăratul, văzând că ei nu l-au urmat, s-a mâniat și a poruncit să fie aduși cu sila în templu și constrânși să aducă jertfă idolilor.
Cu curaj și demnitate, cei doi au refuzat:
„Avem un Dumnezeu în cer, nemincinos, adevărat și viu, Care nu este nesimțitor ca idolii voștri. Noi Aceluia ne închinăm!”
Aceste cuvinte au fost o mărturisire hotărâtă și o mustrare pentru împăratul rătăcit, care aducea cinstire chipurilor neînsuflețite. Într-o clipă, dragostea împăratului s-a prefăcut în ură neîmpăcată.
Umilința și batjocura
Maximian a poruncit ca Serghie și Vah să fie dezbrăcați de semnele rangului military, de centuri, inele, mantii și lanțuri de aur și să fie îmbrăcați în haine femeiești, ca semn de batjocură. Cu zgarde de fier pe grumaz, au fost purtați prin cetate, în lanțuri, spre râsul gloatei.
Această scenă, de o cruzime și rușine neomenească, a fost pentru cei doi un prilej de slavă duhovnicească. Ei nu s-au rușinat de Hristos, ci s-au bucurat că sunt învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui.
După această umilință, împăratul, neputându-i ucide în capitală, a poruncit să fie trimiși în Antiohia Siriei, la guvernatorul Antioh, un om crud, dar care odinioară dobândise funcția prin mijlocirea chiar a lui Serghie și Vah.
Mărturisirea și moartea Sfântului Vah
Guvernatorul, rușinat și tulburat, a încercat mai întâi să-i convingă pe sfinți prin vorbe blânde. Le-a amintit de prietenia lor de odinioară și i-a rugat să aducă jertfă idolilor, ca să scape de chinuri. Însă răspunsul mucenicilor a fost neclintit:
„Nouă ne este totuna onoarea sau dezonoarea lumii, viața sau moartea. Noi către Împărăția cerurilor căutăm.”
Atunci, Antioh a poruncit să fie bătut Vah cu vine crude de bou, până când trupul i-a fost sfărâmat cu totul. În aceste chinuri cumplite, Sfântul Vah și-a dat duhul în mâinile Domnului, primind cununa muceniciei în cetatea Barbalissos, de pe malul Eufratului.
Sfântul Serghie, rămas singur, a fost închis în temniță, dar în noaptea aceea i s-a arătat îngerul Domnului, aducându-i mângâiere și vestindu-i cununa ce îl așteaptă. A doua zi, a fost supus la noi chinuri: i s-au pus în picioare încălțăminte de fier, bătută pe dinăuntru cu cuie ascuțite, și a fost silit să alerge pe jos cale lungă, până la cetatea Rozapha din Siria.
Mucenicia Sfântului Serghie
Deși sângele îi curgea din răni, Serghie nu se tânguia, ci cânta psalmi și slăvea pe Dumnezeu. Puterea credinței îi întărea trupul, iar inima îi ardea de dragoste pentru Hristos. În cele din urmă, guvernatorul a poruncit să-i fie tăiat capul, iar sufletul său s-a înălțat la cer, unde l-a întâmpinat prietenul său Vah.
Astfel, cei doi sfinți prieteni s-au unit din nou în Împărăția lui Dumnezeu, primind de la Hristos cununile neveștejite ale biruinței.
Moștenirea duhovnicească a Sfinților Serghie și Vah
Pilda acestor doi mari mucenici a rămas una dintre cele mai emoționante mărturii despre prietenia sfințită de credință și jertfă. Ei au fost uniți nu prin interese lumești, ci prin dragostea lor pentru Hristos. Împreună au slujit, împreună au pătimit și împreună s-au încununat.
Într-o lume în care onoarea și puterea lumească păreau cele mai înalte idealuri, Serghie și Vah au arătat că adevărata noblețe se află în credința curată și în slujirea lui Dumnezeu. Ei au pierdut totul: rang, bogăție, cinste, dar au câștigat veșnicia.
După moartea lor, creștinii au adunat cu evlavie moaștele lor, care au devenit izvor de tămăduiri și binecuvântări. În cinstea lor s-au zidit biserici și mănăstiri, iar numele lor a fost cinstit în tot Răsăritul.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sfintele lor capete se află astăzi la Mitropolia din Craiova, fiind aduse de la Curtea de Argeș, unde fuseseră păstrate din vechime. Această binecuvântată prezență a moaștelor lor pe pământul românesc este o mare cinste pentru poporul nostru, care îi pomenește cu evlavie și le cere ajutorul în necazuri.
Astăzi, Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah strălucesc ca stele ale curajului și prieteniei sfințite
Ei sunt mijlocitori ai celor care suferă pentru credință, întărire pentru cei ce se tem de batjocura lumii și mângâiere pentru toți cei ce Îl caută pe Dumnezeu cu inimă curată.
Să ne rugăm lor zicând:
„Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, viteji ostași ai lui Hristos, rugați-vă Domnului să ne dăruiască și nouă statornicie în credință, curaj în mărturisire și dragoste nefățarnică unul față de altul, ca să fim și noi părtași bucuriei voastre în împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu.”
Condacul Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah
Glasul 2
Căutând cele de sus…
Mintea asupra vrăjmaşilor bărbăteşte v-aţi într-armat, surpând toată înşelăciunea lor; şi biruinţă de sus luând, mucenici prealăudaţi, cu un cuget strigaţi: bine şi frumos este a fi împreună cu Hristos.
Troparul Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah
Glasul 3
Pe cei ce după fire nu au fost fraţi de trup, pe aceştia Darul Cel Dumnezeiesc a cugeta frăţeşte până la sânge i-a făcut, pe Sfinţii Mucenici Serghie şi pe Vah, cinstită şi credincioasă pereche. Fără de arme şi fără de haine în locul nevoinţei pe vrăjmaşul au înfruntat, rugându-se neîncetat pentru sufletele noastre.