Întrebarea cine poartă cu adevărat harul Sfântului Duh este una de mare profunzime teologică şi duhovnicească, având implicaţii directe asupra înţelegerii mântuirii, a vieţii în Hristos şi a raportării corecte la credinţă.
Învăţătura ortodoxă despre harul Sfântului Duh, lămurită de Părintele Cleopa
De-a lungul timpului, această întrebare a fost adesea interpretată greşit sau simplificat, mai ales în contextul curentelor religioase moderne care susţin ideea unei „harisme universale”, indiferent de credinţă, Biserică sau viaţă morală. Învăţătura ortodoxă, însă, este clară şi se sprijină pe Sfânta Scriptură, pe Tradiţia Bisericii şi pe mărturia Sfinţilor Părinţi.
Un răspuns limpede şi bine întemeiat îl găsim în cuvintele pline de discernământ ale Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, care a lămurit această problemă în numeroase rânduri, arătând atât făgăduinţa harului, cât şi condiţiile primirii şi păstrării lui.
Harul Sfântului Duh, făgăduinţă pentru cei ce cred
În Vechiul Testament, Harul Sfântului Duh nu era încă dăruit deplin tuturor oamenilor, ci era făgăduit ca o promisiune dumnezeiască pentru vremurile mesianice. Prorocii au vestit limpede că Dumnezeu va revărsa Duhul Său peste cei care vor crede în Mesia.
Prorocul Isaia spune: „Că Eu voi vărsa apă peste pământul însetat şi pâraie de apă în ţinut uscat. Vărsa-voi din Duhul Meu peste odrasla ta şi binecuvântarea Mea peste mlădiţele tale.” (Isaia 44, 3), iar prorocul Iezechiel adaugă:„Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele.” (Iezechiel 36, 27).
Această făgăduinţă este reluată şi împlinită în Noul Testament, la Cincizecime, când Duhul Sfânt Se pogoară peste Apostoli. Este esenţial să înţelegem că făgăduinţa harului nu înseamnă automat posesia lui. Harul este un dar, dar un dar care se oferă şi se lucrează în mod conştient, în libertatea omului şi în comuniunea cu Dumnezeu.
Harul Sfântului Duh şi Sfinţii Apostoli
Potrivit învăţăturii ortodoxe, Harul Preasfântului Duh s-a dat cu deosebire Sfinţilor Apostoli, ca temelie a Bisericii. Domnul Iisus Hristos Însuşi a suflat asupra lor şi le-a zis: „Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;” (Ioan 20, 22).
La Cincizecime, Apostolii primesc plinătatea harului, fiind întăriţi pentru propovăduirea Evangheliei şi pentru sfinţirea lumii. Din acel moment, harul Sfântului Duh se transmite în Biserică prin Sfintele Taine, începând cu Botezul şi Mirungerea. Aşadar, harul nu este o realitate abstractă sau generală, ci una concretă, eclezială, legată indisolubil de Trupul Domnului Iisus Hristos, care este Biserica.
Au toţi oamenii harul Sfântului Duh?
Răspunsul Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi este categoric: nu toţi oamenii au harul Sfântului Duh în sensul lucrător şi mântuitor.
Păgânii, necredincioşii, apostaţii, ereticii şi cei care s-au rupt de Biserică nu au în ei harul Preasfântului Duh. Sfântul Apostol Pavel spune clar: „Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.” (I Corinteni 2, 14).
Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu iubeşte pe toţi oamenii sau că nu lucrează proniator în lume, ci că harul mântuitor al Duhului Sfânt se dă doar în adevărata credinţă şi în comuniune cu Biserica. A confunda pronia lui Dumnezeu cu harul mântuirii este o mare rătăcire teologică.
Amăgirea „harului” fals şi minunile mincinoase
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria avertizează cu multă tărie asupra unei mari primejdii duhovniceşti: înşelarea prin false manifestări ale „harului”. Domnul Iisus Hristos Însuşi a spus că, în vremurile de pe urmă, se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi care vor face „Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Matei 24, 24).
Aceste minuni nu sunt lucrări ale Duhului Sfânt, ci manifestări demonice, îngăduite de Dumnezeu spre încercarea credinţei oamenilor. Vrăjitorii, prorocii mincinoşi, ereticii şi făcătorii de minuni false sunt numiţi în Scriptură „Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător,Nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi pentru această urâciune îi izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta.” (Deuteronom 18, 10-12). Dumnezeu nu ascultă pe cei care lucrează în afara adevărului şi a poruncilor Sale.
Creştinii şi pierderea lucrării harului
O problemă delicată este situaţia creştinilor care cad în păcate grele. Potrivit învăţăturii ortodoxe, aceştia întristează pe Duhul Sfânt, după cum spune Apostolul: „Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4, 30). Totuşi, ei nu pierd definitiv harul mântuirii, atâta timp cât există pocăinţă.
Harul nu dispare automat, dar se face nelucrător, se retrage ca simţire şi luminare, lăsând sufletul în întuneric şi uscăciune duhovnicească. Întoarcerea sinceră la spovedanie, la lacrimi, la rugăciune şi la faptele bune redeschide inima pentru lucrarea Duhului Sfânt. Sfântul Apostol Petru spune limpede: „Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.” (Fapte 2, 38).
Harul, dar şi responsabilitate
Harul Sfântului Duh nu este o simplă „etichetă” religioasă şi nici o garanţie automată a mântuirii. El este un dar viu, care cere conlucrarea omului. După cum învaţă Sfinţii Părinţi, harul nu lucrează cu sila, ci aşteaptă voinţa liberă a omului, smerenia şi ascultarea de poruncile lui Dumnezeu.
Adevărata întrebare nu este doar „am harul?”, ci „lucrez cu harul?” şi „trăiesc în aşa fel încât să nu-l pierd?”.Viaţa creştină autentică este o permanentă strădanie de a păstra harul prin curăţirea inimii, prin participarea la Sfintele Taine şi prin iubirea aproapelui.
Harul Sfântului Duh: pace, pocăinţă şi statornicie în adevăr
Nu toţi oamenii au harul Sfântului Duh în sensul mântuitor şi lucrător. Harul este făgăduit şi dăruit celor care cred drept, trăiesc în Biserică şi se străduiesc să împlinească voia lui Dumnezeu.
În afara adevărului de credinţă, pot exista manifestări spectaculoase, dar ele nu sunt de la Dumnezeu. Adevăratul har aduce smerenie, pocăinţă, pace şi dragoste, nu mândrie, tulburare şi dezbinare.
Învăţătura Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria rămâne un reper sigur într-o lume confuză, chemându-ne la discernământ, statornicie şi viaţă curată, pentru ca harul Sfântului Duh să rămână în noi spre mântuire.