cine a scris biblia ?

Photo of author

By Leon Dumitru

Motto:
Biblia este o fereastra prin care putem sa privim in eternitate. – Timothy Dwight

Preambul:

Biblia sau Sfânta Scriptură, este cuvântul insuflat de Dumnezeu, temelia credinței și lumina care călăuzește sufletele spre mântuire. Ea nu este o simplă carte, ci revelația divină, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor, arătându-le calea adevărului. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „necunoașterea Scripturilor este necunoașterea lui Hristos”. De aceea, citirea și înțelegerea Bibliei trebuie să se facă în duhul Bisericii, cu rugăciune și smerenie, sub călăuzirea Sfintei Tradiții. Prin Scriptură, Hristos vorbește fiecărui suflet, chemându-l la pocăință, iubire și viață veșnică.

Originea divino-umană a Bibliei

Sfânta Scriptură nu este o simplă carte scrisă de oameni, ci este o lucrare de inspirație divină. Apostolul Pavel afirmă că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (2 Timotei 3,16).

Prin urmare, chiar dacă Biblia a fost scrisă de oameni, ei nu au făcut-o din proprie inițiativă, ci sub călăuzirea Duhului Sfânt. În acest sens, Sfântul Apostol Petru spune: „Oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit purtați de Duhul Sfânt” (2 Petru 1,21). Acest lucru arată că Biblia nu este o simplă creație umană, ci este rezultatul sinergiei dintre Dumnezeu și oameni.

Cine a scris Vechiul Testament?

Vechiul Testament a fost scris de mai mulți autori, de-a lungul a aproximativ 1.000 de ani, înainte de venirea lui Hristos. Aceste cărți conțin revelația lui Dumnezeu către poporul Israel, pregătindu-i pentru venirea Mântuitorului.

Printre cei care au scris diferite părți ale Vechiului Testament se numără:

  • Moise – Este considerat autorul primelor cinci cărți ale Bibliei, cunoscute ca Pentateuh (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul). Acestea descriu creația lumii, istoria primilor oameni, legământul lui Dumnezeu cu poporul Israel și Legea pe care a dat-o pe muntele Sinai.
  • Profeții – Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel și alți profeți au scris cărțile profetice, în care Dumnezeu își descoperă voia, cheamă poporul la pocăință și anunță venirea lui Mesia.
  • Regii și cronicarii – Cărțile istorice, cum ar fi Regi, Cronici și Neemia, au fost scrise de oameni inspirați de Dumnezeu, pentru a păstra memoria evenimentelor importante din viața poporului Israel.
  • Psalmi și înțelepciune – Regele David a compus majoritatea Psalmilor, iar Solomon a scris Proverbele, Ecleziastul și Cântarea Cântărilor. Aceste cărți oferă îndrumare spirituală și rugăciuni care sunt folosite și astăzi în Biserica Ortodoxă.

Vechiul Testament este fundamentul credinței iudaice și a fost preluat de creștini, fiind recunoscut ca parte a revelației divine.

Cine a scris Noul Testament?

Noul Testament cuprinde scrierile care mărturisesc despre viața, moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, despre întemeierea Bisericii și despre învățăturile apostolilor. A fost scris în primul secol al erei creștine, de către apostolii și ucenicii Domnului.

  • Evangheliile – Cele patru Evanghelii (Matei, Marcu, Luca și Ioan) prezintă viața și învățăturile lui Hristos. Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu și Luca) oferă relatări asemănătoare, iar Evanghelia după Ioan este mai teologică și profundă.
  • Faptele Apostolilor – Scrisă de Sfântul Luca, această carte descrie evenimentele de după Înălțarea lui Hristos, răspândirea creștinismului și faptele apostolilor, în special ale Sfinților Petru și Pavel.
  • Epistolele – Sfântul Apostol Pavel a scris 14 epistole adresate comunităților creștine și ucenicilor săi (de exemplu, Epistola către Romani, Corinteni, Efeseni). Alte epistole au fost scrise de apostolii Iacov, Petru, Ioan și Iuda. Aceste scrieri conțin învățături despre viața creștină, credință, har și mântuire.
  • Apocalipsa – Ultima carte a Noului Testament a fost scrisă de Sfântul Ioan Evanghelistul pe insula Patmos. Este o revelație despre evenimentele care vor avea loc la sfârșitul lumii și despre biruința finală a lui Hristos asupra răului.

Cum a fost alcătuită Biblia?

Biserica Ortodoxă nu consideră Biblia ca fiind formată pur și simplu prin decizia unor oameni, ci prin lucrarea Duhului Sfânt în cadrul comunității de credință. Canonul biblic a fost stabilit treptat, prin recunoașterea cărților inspirate de Dumnezeu.

În ceea ce privește Noul Testament, scrierile apostolice au fost citite în biserici încă din primele secole. Sinodul de la Laodiceea (363 d.Hr.) și alte sinoade ulterioare au confirmat lista cărților recunoscute ca inspirate.

Biserica Ortodoxă recunoaște Septuaginta ca versiunea autentică a Vechiului Testament, întrucât aceasta a fost folosită de apostoli și de primii creștini. Septuaginta este traducerea greacă a Scripturilor ebraice, realizată în secolul al III-lea î.Hr. și cuprinde și unele cărți considerate apocrife de către protestanți, dar recunoscute de tradiția ortodoxă.

Biblia și Tradiția Bisericii

În Ortodoxie, Biblia nu este separată de Tradiția Bisericii, ci face parte din ea. Biserica a existat înaintea canonizării Bibliei și a fost cea care a păstrat, transmis și interpretat corect Scriptura. Așa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „Scriptura este scrisă în Biserică și pentru Biserică”.

Prin urmare, interpretarea autentică a Bibliei nu se face individual, ci în comuniune cu învățătura Sfinților Părinți și cu viața liturgică a Bisericii.

Concluzie

Biblia este o carte divino-umană, inspirată de Dumnezeu și scrisă de oameni aleși de El. De la Moise și profeți până la apostoli și evangheliști, fiecare autor a contribuit la această revelație sfântă, sub călăuzirea Duhului Sfânt.

În Biserica Ortodoxă, Biblia nu este doar o carte de citit, ci este trăită în viața liturgică și în tradiția apostolică. Adevărata ei înțelegere vine prin rugăciune, prin harul lui Dumnezeu și prin călăuzirea Bisericii.

Așadar, cel care vrea să înțeleagă Biblia trebuie să o citească cu credință, smerenie și în comuniune cu Biserica, care este „stâlpul și temelia adevărului” (1 Timotei 3,15).

4o