Praznicul din 2 iulie, cunoscut în rânduiala ortodoxă drept „Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Biserica Vlaherne”, este o mărturie vie a purtării de grijă a Maicii Domnului față de creștinătate. Acest eveniment, care a avut loc în secolul al V-lea, a fost nu doar o dovadă a evlaviei unor oameni credincioși, ci și începutul unei istorii binecuvântate, pline de minuni și mângâiere dumnezeiască.
Călătoria credinței, drumul către Ierusalim
Totul a început pe vremea binecredinciosului împărat bizantin Leon I cel Mare (457–474) și a soției sale, împărăteasa Verina. În acea vreme trăiau în Constantinopol doi frați cinstiți, Galvie și Candid, senatori patricieni, evlavioși și iubitori de cele sfinte. Dând dovadă de râvnă duhovnicească, aceștia au cerut voie de la împărat să plece în pelerinaj la Ierusalim, pentru a se închina la Sfintele Locuri și pentru a dobândi binecuvântare din locurile în care a pășit Mântuitorul.
După ce au primit binecuvântarea și au pornit la drum, au ajuns în Galileea, dorind să viziteze Nazaretul, cetatea unde Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria a primit Bunavestire și unde Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din ea prin lucrarea Duhului Sfânt. Ajunși aproape de Nazaret, fiind seară, s-au oprit să se odihnească într-un sat mic, unde, prin pronia dumnezeiască, au fost găzduiți de o femeie văduvă, evreică bătrână și cinstită prin viață curată.
Descoperirea unei comori sfinte
În timpul cinei, cei doi frați au observat că în casă se afla o cameră deosebită, în care ardeau lumânări, se ridica mireasmă de tămâie și în care se aflau mulți bolnavi. Mirându-se, au întrebat-o pe femeie despre semnificația acelei încăperi. La început, aceasta a evitat să le spună adevărul, însă nu putea ascunde minunile care aveau loc acolo: orbii vedeau, ologii mergeau, diavolii erau izgoniți, iar bolile cele mai grele se vindecau.
Văzând dorința arzătoare a oaspeților de a afla adevărul, femeia le-a cerut să jure că vor păstra taina pe care avea să le-o descopere. Și, cu lacrimi în ochi, le-a mărturisit că acolo era ascuns veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, o comoară de neprețuit. Acest sfânt veșmânt fusese primit de străbunica ei în ziua Adormirii Maicii Domnului, prin hotărârea Preacuratei însăși. De atunci, veșmântul fusese păstrat cu sfințenie de femei curate din neamul ei, din fecioară în fecioară, până când ajunsese la ea, ultima moștenitoare, care nu mai avea cui să-i lase comoara.
Noaptea rugăciunii și planul celor doi patricieni
Plini de evlavie și recunoștință, Galvie și Candid au cerut să vegheze o noapte în rugăciune lângă sfântul veșmânt. Bătrâna le-a dat voie, iar cei doi s-au închinat cu lacrimi și rugăciuni neîncetate în fața sfintei odoare. Atunci s-a născut în ei gândul de a duce această comoară duhovnicească în capitala creștinătății, Constantinopol pentru binele întregului popor dreptcredincios.
Plecând spre Ierusalim, au comandat un sicriu identic cu cel în care era păstrat veșmântul, din lemn vechi, și l-au împodobit cu un acoperământ țesut cu fir de aur. Apoi, întorcându-se la femeia evreică, au rugat-o să le îngăduie o nouă noapte de rugăciune. În toiul nopții, cu frică de Dumnezeu și evlavie, au înlocuit sicriul vechi cu cel nou și au luat cu ei comoara, rugându-se ca Maica Domnului să le binecuvinteze fapta.
Aducerea sfântului veșmânt la Constantinopol
Ajunși la Constantinopol, la început au păstrat taina între ei, zidind o mică bisericuță în numele Sfinților Apostoli Petru și Marcu, unde au ascuns sfântul veșmânt. Însă, curând, minunile care se săvârșeau au devenit cunoscute și nu au mai putut fi ascunse. Astfel, Galvie și Candid au mers la împăratul Leon și la patriarhul Ghenadie, mărturisindu-le totul.
Împăratul, împărăteasa Verina și patriarhul s-au bucurat nespus și au mers cu toții la locul unde era păstrat sfântul veșmânt. Acolo, l-au scos cu evlavie, l-au sărutat cu frică și l-au așezat într-un sicriu împodobit cu aur, argint și pietre scumpe. Apoi, cu alai împărătesc și procesiune solemnă, l-au dus în Biserica Vlaherne, o biserică ridicată anterior de împăratul Marcian și de împărăteasa Pulheria pe malul unui mic golf numit după un general scit, Vlaherne, ucis în acel loc.
Vlaherne, cetate duhovnicească și izvor de minuni
Odată cu Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Biserica Vlaherne, locul a devenit un centru de evlavie și de apărare duhovnicească pentru întreaga cetate. Nu întâmplător, în secolele care au urmat, Maica Domnului a arătat prin această biserică purtarea Sa de grijă. Un exemplu grăitor este Acoperământul Maicii Domnului din anul 911, când cetatea a fost izbăvită prin rugăciunile fierbinți ale poporului și prin arătarea Preasfintei în văzduh, întinzându-și omoforul asupra celor credincioși.
Astfel, veșmântul Maicii Domnului, deși material, a devenit un semn vizibil al protecției Sale neîntrerupte. El este simbolul duhovnicesc al curăției, al slujirii și al milostivirii. Prin el, Maica Domnului se face grabnică ocrotitoare și tămăduitoare a celor bolnavi, a celor în suferințe și a celor nădăjduitori în ajutorul ei.
Sărbătoare cu valoare teologică și duhovnicească
Pomenirea anuală din 2 iulie, nu este doar o aducere aminte istorică, ci o reafirmare a adevărului credinței ortodoxe: că Maica Domnului este pururea prezentă în viața Bisericii. Ea nu este doar un model de sfințenie, ci și o mamă vie, care se roagă pentru noi și ne acoperă cu sfântul Său veșmânt, simbol al iubirii ei de oameni.
Veșmântul Maicii Domnului în Biserica Vlaherne, a devenit un altar viu, o fereastră spre cer, un semn că între cer și pământ nu mai este despărțire, că Preacurata mijlocește fără încetare pentru cei ce se încred în ea.
Așezarea veșmântului Maicii Domnului în Biserica din Vlaherne este un eveniment de mare preț pentru întreaga Ortodoxie
Nu doar că ne vorbește despre sfințenia Maicii lui Dumnezeu, ci ne amintește de grija ei neîncetată pentru lume. Prăznuirea acestui moment ne cheamă pe fiecare la o viață de curăție, de închinare sinceră și de încredere deplină în mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Așa cum veșmântul ei a fost păzit cu sfințenie de oameni drepți și smeriți, așa și noi suntem chemați să păstrăm în inimi veșmântul credinței curate și al dragostei pentru Dumnezeu. Iar prin aceasta, să devenim și noi loc de odihnă pentru harul Duhului Sfânt, asemenea Bisericii din Vlaherne care a devenit locaș binecuvântat pentru maica noastră cerească. Amin.
Cântare de laudă la Sfânta Născătoare de Dumnezeu
Noi oamenii înaintea Preasfintei Fecioare cădem,
Și mila lui Dumnezeu căutăm prin a ei mijlocire.
Ea strălucește de veșnică slavă,
Și se roagă lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
Rugăciunile ei sunt pline de putere
Scumpe sunt rugăciunile Maicii pentru Fiu!
Ea iubește pre toți cei de Fiul zidiți,
Ca flacăra luminării curate strălucesc ale ei rugăciuni!
Ea caută pe cei suferinzi pretutindeni:
Oriunde mușcă durerea, al ei ajutor este aproape.
Leac vindecător și balsam este-al ei nume
Pentru cel suferind,
Și bici aspru demonilor.
Chemând a Crucii lui Hristos putere și
numele Născătoarei de Dumnezeu,
Noi putere nouă primim și curaj.
Noi oamenii înaintea Preasfintei Fecioare cădem,
Și mila lui Dumnezeu căutăm prin a ei mijlocire.
Condac la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne
Glasul 4
Cel Ce Te-ai înălţat…
Îmbrăcăminte de nestricăciune tuturor credincioşilor, de Dumnezeu dăruită Preacurată, ai dăruit sfinţitul tău veşmânt, cu care sfinţit trupul tău ţi-ai acoperit, Acoperământule al tuturor oamenilor. A cărui punere prăznuim cu dragoste şi grăim cu frică ţie, Curată: Bucură-te, Fecioară, Lauda creştinilor.
Tropar la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne
Glasul 8
Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit, prin naşterea ta cea mai presus de fire, Nestricată rămânând, că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.