S-a spus că acela a fost momentul în care SUA și-a pierdut inocența. Un act care a șocat nu doar poporul american ci și restul lumii și care a eclipsat orice alt eveniment care a mai avut loc în aceeași zi pe mapamond. Tot atunci, de exemplu, în Los Angeles, California, a murit scriitorul britanic Aldous Huxley iar în Oxford, Anglia a murit C.S. Lewis, autorul celebrelor Cronici din Narnia dar decesele lor au fost puse în umbră de ceea ce s-a întâmplat mai apoi în Dallas. De fapt, necrologul lui C.S. Lewis nici nu a fost publicat în The New York Times decât pe 25 noiembrie…
22 noiembrie 1963, Dallas, Texas. Coloana oficială a celui de-al 35-lea președinte al SUA, John Fitzgerald Kennedy, care traversa orașul în drum spre centrul de afaceri Dallas Trade Mart, unde urma să țină un discurs, intră în Dealey Plaza, trecând pe lângă clădirea cu șase etaje a depozitului de cărți școlare (Texas School Book Depository). În mașină se mai aflau guvernatorul Statului Texas, John Connally, precum și soțiile celor doi. Câteva clipe mai târziu, în jurul orei 12:30 (20:30 ora noastră), au răsunat împușcături.
Un glonț l-a lovit pe JFK în spate, la baza gâtului, i-a ieșit prin gât și apoi, conform raportului Comisiei Warren, a trecut prin umărul și încheietura guvernatorului Connally, lovindu-i în cele din urmă coapsa. Un alt glonț l-a lovit pe Kennedy în cap, în partea superioară a osului occipital. Decapotabila prezidențială s-a repezit spre spitalul Parkland Memorial aflat în apropiere dar, deși au ajuns aproape imediat, la 12:36, eforturile medicilor au fost zadarnice. Kennedy a fost declarat oficial mort la ora 13:00. John Connally a supraviețuit în ciuda rănilor foarte grave
În aceeași zi, la 14:38, vicepreședintele Lyndon B. Johnson a depus jurământul în avionul prezidenţial Air Force One, înainte de decolare, în prezența lui Jaqueline Kennedy care încă mai purta costumul Chanel pătat de sânge și având sicriul lui JFK la bord.
Vinovat pentru această crimă, dar și pentru uciderea ofițerului de poliție J.D. Tippit, aproximativ o oră mai târziu, este considerat Lee Harvey Oswald, un fost pușcaș marin care, la eliberarea din serviciul militar, călătorise în URSS, având presupuse convingeri marxiste. Pentru că sovieticii nu fuseseră interesați să-i acorde cetățenia, le-a declarat că deținea informații importante fiindcă fusese operator radar și avusese autorizație pentru a gestiona chestiuni clasificate, inclusiv confidențiale. Sovieticii însă nu i-au permis lui Oswald să studieze la Universitatea din Moscova, așa cum își dorea el, ci l-au trimis într-o fabrică de produse electronice din Minsk, să lucreze ca strungar.
Povestea sa a fost relatată de Associated Press și a ajuns pe primele pagini ale ziarelor americane iar statutul militar al lui Oswald a fost schimbat din rezervist în dezertor. Interesant totuși, când s-a întors în SUA alături de soția sa rusoaică, el nu a fost reținut ori interogat de autoritățile americane, ba chiar s-a angajat la firma Jaggars-Chiles-Stovall care se ocupa, printre altele, și cu realizarea unor hărți clasificate, pe baza fotografiilor făcute din avioanele-spion americane deși alte voci susțin că el n-a avut în niciun caz acces în acel departament.
Oswald nu a fost niciodată judecat pentru această crimă; două zile mai tâziu, în timp ce era condus prin subsolul poliției la mașina blindată care urma să-l ducă la închisoarea din apropiere, a fost împușcat mortal de Jack Ruby, un proprietar de club de noapte din Dallas. Oarecum ironic, Oswald a fost trimis cu ambulanța la același spital unde murise Kennedy, la încercarea de a-l salva contribuind aceeași echipă de chirugi.
După arestarea sa, conform unor transcrieri ale audierilor Comisiei Warren, Ruby a spus că a fost extrem de tulburat de moartea președintelui, că a ajutat orașul Dallas să se „răscumpere” în ochii publicului și că o scutise astfel pe doamna Kennedy de calvarul întoarcerii acolo pentru un eventual proces. La început publicul l-a privit ca pe un erou, fiindcă Oswald devenise cel mai urât om din America în acel moment dar, mai târziu, faptul că Jack Ruby avusese legături cu mafia a dat apă la moară celor care se întrebau dacă Oswald nu a fost de fapt executat pentru a împiedica națiunea americană să afle informații importante. Uciderea lui Oswald a agravat suspiciunile că asasinarea lui Kennedy a făcut parte dintr-un complot mai amplu.
Mai existaseră și înainte atentate asupra unor președinți americani însă asasinarea lui Kennedy a fost primul act de acest fel din era televiziunii; împreună cu tot ce a mai urmat după aceea, a intrat în milioane de case aproape în timp real–ba chiar în direct, cum s-a întâmplat în cazul împușcării lui Lee Harvey Oswald. Timp de 70 de ore, cele trei canale TV care existau la vremea respectivă, CBS, NBC și ABC, au transmis doar știri legate de eveniment, ceea ce a constituit, până la atentatele din 11 septembrie 2001, cea mai lungă transmisiune de acest fel.
Evenimentul a inspirat sute de cărți–atât nonficțiune, cât și ficțiune (vezi JFK 22.11.63 de Stephen King, pentru a numi doar una dintre ele), benzi desenate, filme, seriale TV, piese de teatru, cântece, jocuri video, a schimbat radical modul în care Secret Service acționează pentru protejarea Președintelui SUA (de exemplu, niciun președinte american nu a mai călătorit după aceea într-o decapotabilă) dar, mai ales, a dat naștere unor zeci de teorii ale conspirației, unele mai nebunești decât altele, cum ar fi cea conform căreia asasinarea a fost plănuită de către Kennedy însuși, fiindcă dorea să se sinucidă.
Nimeni nu a scăpat de pe lista suspecților, nici Jackie Kennedy, care ar fi pus la cale atentatul sătulă de infidelitățile lui, nici sucesorul său, pe care Kennedy ar fi intenționat, se pare, să-l înlocuiască din rolul său de vice-președinte și care era, de altfel, preferat de multe facțiuni interesate, fiindcă era mai în vârstă, mai pragmatic și părea imun la curentele liberale care divizau societatea americană ori prietenul acestuia, J. Edgar Hoover, directorul FBI, care nu avusese niciodată relații prea cordiale cu clanul Kennedy și se temea că s-ar fi putut trezi eliberat din funcție, marile firme din domeniul industriei militare, pentru că JFK urmărea atât încheierea Războiului Rece cât și retragerea din Vietnam, marii petroliști pe care îi deranjase modificarea legii privind impozitarea veniturilor provenite din afacerile cu petrol, mafia, pentru că atât el, cât și fratele său, Robert F. Kennedy, asasinat la rândul lui cinci ani mai târziu, declaraseră război crimei organizate, CIA, fiindcă directorul agenției, Allen Dulles, fusese demis în urma invaziei eșuate din Golful Porcilor, FBI, Serviciul Secret, guvernul din umbră, vietnamezii, Fidel Castro dar și cubanezii anti-Castro, pentru că nu susținuse invazia menționată mai sus, ori Uniunea Sovietică–aceasta fiind de altfel și convingerea lui Nicolae Ceaușescu, după cum a declarat mai târziu Ioan Mihai Pacepa.
Cei din lumea arabă i-au învinovățit pe israelieni, fiindcă JFK s-ar fi opus programului lor nuclear, KGB-ul speculase că ar fi fost mâna lui Lyndon B. Johnson, președintele francez Charles de Gaulle era ferm convins că vinovații erau cei din extrema dreaptă, segregaționiștii, grupul John Birch Society, cu sprijinul poliției din Dallas care avea legături cu cei din Ku Klux Klan.
Președintele Johnson, care credea că asasinatul fusese pus la cale în urma unei conspirații dar nu dorea ca țara să fie împinsă într-o acțiune cu urmări neplăcute nici împotriva Uniunii Sovietice, nici împotriva Cubei–având în vedere convingerea aproape generalizată a americanilor că uciderea fusese un complot comunist, a încercat să rezolve dilema prin crearea la 29 noiembrie 1963 a Comisiei Prezidențiale pentru Investigarea Asasinării Președintelui John F. Kennedy. Acest organism, mai bine cunoscut sub numele de Comisia Warren, după președintele său, Judecătorul-șef al Curții Supreme, Earl Warren, a fost însărcinat cu constatarea, evaluarea și raportarea faptelor legate atât de de asasinarea lui JFK, cât și de moartea lui Oswald.
După aproape 10 luni de investigații și audieri cu ușile închise, a apărut și rezultatul, Raportului Comisiei Warren, care cuprinde, în cele 888 de pagini, un raport FBI de dimensiuni considerabile, raportul autopsiei lui Kennedy, mărturii ale martorilor oculari și ale experților, dovezi fizice, reconstituiri științifice și analize sofisticate ale filmărilor de amator făcute în acele momente de Orville Nix, Marie Muchmore și Abraham Zapruder.
Mulți nu au fost/nu sunt în continuare de acord cu aceste constatări, susțin că a existat și un al doilea trăgător în spatele gardului din zona cunoscută sub denumirea de ”Grassy Knoll”, o colină plantată cu iarbă din Dealey Plaza, iar o înregistrare provenită de la microfonul unuia dintre polițiștii pe motociclete din escortă pare să dovedească faptul că au fost în realitate patru împușcături, nu trei.
În urmă cu 3 ani, Congresul SUA a adoptat o lege pentru desecretizarea tuturor dosarelor legate de cazul JFK, dar agențiile (FBI, CIA) încă refuză să se conformeze. Când Donald Trump a fost ales președinte, s-a simțit suficient de încrezător (ori optimist) încât să promită că va face asta, dar acest lucru nu s-a întâmplat până la urmă. Agențiile au refuzat categoric. O mică parte din documente a fost eliberată dar și acelea erau puternic editate. În 2022 au mai fost desecretizate câteva mii de documente dar este puțin probabil ca materialele declasificate cu această ocazie să conteste concluzia din 1964 a comisiei Warren conform căreia nu a existat nicio conspirație iar Lee Harvey Oswald, acționând solitar, a tras 3 gloanțe asupra limuzinei decapotabile în care se afla JFK, reușind să-l ucidă.
Poate că nu vom afla niciodată adevărul: multe indicii s-au pierdut, fie din incompetență, fie intenționat, de exemplu, fotografiile de la autopsie sunt de negăsit, ori poate nici n-am accepta adevărul dacă el ar fi la fel de simplu și banal ca acest rezultat. Deocamdată, misterul nu pare să se fi lămurit și există în continuare la fel de multe întrebări fără răspuns ca și acum 60 de ani…
Dacă-ți plac incursiunile prin istorie, te-ar mai putea interesa și Armistițiul de la Compiègne