În taina pădurilor de pe culmile Munților Neamțului, în liniștea adâncă a Muntelui Scaunele, acolo unde rugăciunea a fost mai puternică decât cuvântul, iar postirea mai puternică decât oștirile lumii, au strălucit, asemenea unor stele neaprinse de mână omenească, doi dintre cei mai aleși sfinți ai monahismului românesc: Cuvioșii Rafail și Partenie de la Agapia Veche. Sfințenia lor a rămas scrisă nu atât în cărți, cât mai ales în inima poporului binecredincios și în memoria tainică a pădurilor și stâncilor care le-au fost martori ai nevoinței.
Mănăstirea Agapia, vatră de sfințenie
Situată în munții Neamțului, Agapia din Deal, numită și Agapia Veche, este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Moldova. Denumirea sa provine de la întemeietorul ei, sihastrul Agapie, care a adunat aici, în veacurile XIV-XV, o obște de pustnici râvnitori. Însă în veacurile următoare, acest loc s-a transformat într-o adevărată pepinieră de sfinți, dintre care strălucesc Cuvioșii Rafail și Partenie, canonizați de Biserica Ortodoxă Română în anul 2008, cu zi de prăznuire la data de 21 iulie.
Sfântul Cuvios Rafail, înger pământesc și luminător al Agapiei
Sfântul Rafail a viețuit în veacul al XVI-lea și este considerat unul dintre marii sihaștri ai Moldovei. Potrivit tradiției, s-a născut în satul Bursucani din ținutul Bârladului, din părinți cucernici și cu viață aleasă. Încă din tinerețe, dorind să urmeze lui Hristos cu toată inima, a părăsit lumea și a urcat la Agapia din Deal, atras de faima părinților îmbunătățiți care se nevoiau acolo.
Tânărul Rafail s-a uimit văzând osteneala și rânduiala monahilor: cum limpezeau locurile pentru case, cum sădeau pomi, cum păzeau neabătut rânduiala de rugăciune și post. Aici a primit învățătura cea adevărată a rugăciunii inimii, iar îndemnul „Roagă-te cu rugăciunea scurtă: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” i-a fost temelie vieții duhovnicești.
După ispitire și ascultare, a primit tunderea în monahism și numele de Rafail, care înseamnă „Dumnezeu aduce vindecare”
Și, cu adevărat, viața lui s-a transformat într-un vas al Duhului Sfânt. A deprins meșteșugul rugăciunii neîncetate, s-a înarmat cu tăcerea și smerenia și, cu timpul, a urcat spre cele mai înalte trepte ale contemplației.
Cuviosul Rafail nu a rămas doar în obștea lavrei, ci s-a retras în sihăstrie, în singurătatea Muntelui Scaunele, asemenea unui vultur în înălțimi. Acolo, în peșteri și tainițe, a trăit o viață îngerească, vorbind cu Dumnezeu în rugăciunea cea din taină și biruind ispitele cu post și lacrimi. Se spune că a primit darul înainte-vederii, al rugăciunii curate și al facerii de minuni.
Atât de mult era iubit și respectat, încât a fost numit stareț al obștii. În Condica Sfântă este pomenit ca „Fericitul Stareț Rafail”, iar Sfântul Mitropolit Dosoftei mărturisea că i-a sărutat moaștele și l-a așezat, împreună cu Daniil Sihastrul, între sfinții moldoveni de seamă. Trupul său a fost găsit nestricat și cu mireasmă cerească, semn vădit al sfințeniei.
Sfântul Cuvios Partenie, păstorul celor suferinzi și luminătorul Agapiei
Nu cu mult după plecarea la Domnul a Cuviosului Rafail, a răsărit în același loc un alt luminător: Sfântul Partenie. El a intrat de tânăr în obștea Agapiei și, însetat de viața cea adevărată, a urmat pilda marilor sihaștri. După o vreme petrecută în mănăstire, s-a retras în sihăstrie, în Muntele Scaunele, unde a dus o viață de post, priveghere și rugăciune neîncetată.
Nevoințele sale erau mari: ziua lucra și rostea Psaltirea, iar noaptea se ruga cu rugăciunea lui Iisus și împletea coșuri, asemenea înaintașilor săi. Dormea puțin, pe lavițe simple din trunchiuri de brad. Trăia cu pâine și legume fierte, iar dragostea sa pentru Dumnezeu îl făcea să uite de osteneală.
Pentru curăția și smerenia sa, Dumnezeu i-a dăruit darul tămăduirii și al izgonirii demonilor. Mulți bolnavi veneau la chilia sa și primeau vindecare. Ajuns mai târziu egumen al Agapiei, Sfântul Partenie s-a făcut pildă pentru toți prin blândețea, înțelepciunea și viața sa luminată.
După moartea sa, în anul 1660, trupul său a fost îngropat în „Livada Părinților”, iar la scurt timp a fost descoperit nestricat. Se făceau minuni la mormântul său, iar moaștele sale au fost puse spre închinare în biserică. Și el a fost cinstit de Mitropolitul Dosoftei, care a mărturisit despre viața sa aleasă și sfințenia trăirii lui.
Canonizarea și cinstirea lor în Biserica Ortodoxă
În anul 2008, Biserica Ortodoxă Română i-a trecut în rândul sfinților pe acești doi mari părinți ai Agapiei: Rafail și Partenie, rânduindu-le zi de prăznuire comună în data de 21 iulie. Deși moaștele lor întregi nu s-au mai păstrat, fiind tăinuite în vremuri de restriște, cinstirea lor nu s-a stins, ci a crescut în inimile credincioșilor.
Astăzi, la Agapia Veche, pelerinii se adună pentru a-i cinsti pe acești sfinți cuvioși, adevărați luminători ai sihăstriei românești. Ei sunt icoane vii ale nevoinței monahale, mărturisitori tăcuți ai Evangheliei prin viața lor curată și smerită.
Moștenirea lor duhovnicească
Viețile Sfinților Rafail și Partenie rămân o comoară a Ortodoxiei românești. Prin tăcerea lor, au grăit lumii întregi despre frumusețea vieții întru Hristos. Prin rugăciunea lor, au ridicat suflete din păcat. Prin smerenia lor, au devenit dascăli ai monahilor și sprijin al credincioșilor.
Sfinții aceștia nu au căutat slava lumii, ci au dorit numai să-L iubească pe Dumnezeu. Și Dumnezeu i-a proslăvit. Cuvântul lor este viu și astăzi, iar chemarea lor este valabilă pentru fiecare creștin: „Roagă-te, postește, iubește pe Hristos și te vei mântui!”
Condacul Sfinţilor Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche
Glasul 8
Podobie: Apărătoare Doamnă…
La ajutorul vostru alergăm, Cuvioșilor Părinți, ca la niște izvoare tămăduitoare pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi. Prin voi, fericiților, ne adapă Hristos din apele Duhului, ca să lăudăm Treimea cea de o ființă și vouă să vă cântăm: Bucurați-vă, Sfinților Cuvioși Rafael și Partenie, rugători pentru sufletele noastre!
Troparul Sfinţilor Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche
Glas 5
Următori şi împlinitori ai Evangheliei lui Hristos, Cuvioşilor Părinţi Partenie şi Rafail, sihaştrii prealuminaţi ai munţilor Moldovei; ostenindu-vă cu postul şi cu rugăciunea, aţi dobândit de la Dumnezeu aripi ale sufletului vostru, pentru aceasta vă rugăm să ne trimiteţi de la Hristos milă şi har celor ce prăznuim cu dragoste pomenirea voastră!