În fiecare an, pe 8 mai, Biserica Ortodoxă face pomenirea unui eveniment minunat legat de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, cunoscut în tradiția ortodoxă drept „Cuvântătorul de Dumnezeu”. Această zi nu comemorează nașterea sa, nici moartea sa, ci o minune care se petrecea odinioară la mormântul său din Efes: izvorârea unei pulberi albe, tămăduitoare, cunoscută sub numele de „mană”. Deși sărbătoarea principală a Sfântului Ioan este pe 26 septembrie, atunci când se prăznuiește mutarea lui la cele veșnice.
Obârșia Sfântului Ioan: legătura cu Iisus Hristos
Sfântul Ioan era fiul Salomeei și al lui Zevedeu. Prin mamă, era înrudit cu Mântuitorul: Salomeea era fiica lui Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, ceea ce îl făcea pe Iisus Hristos unchiul lui Ioan după trup. Această apropiere biologică este însă umbrită de legătura duhovnicească dintre ei, una dintre cele mai profunde și tainice din întreaga Evanghelie.
Încă de tânăr, Ioan a ales fecioria, lepădând grijile lumești pentru a-L urma pe Iisus Hristos cu toată inima. De altfel, Domnul l-a numit, împreună cu fratele său Iacov, „fii ai tunetului” (Boanerghes), semn al râvnei și al puterii sufletești. Ioan s-a remarcat prin delicatețea, curăția și iubirea sa statornică față de Iisus Hristos, fiind singurul dintre apostoli care nu L-a părăsit în ceasul Crucii. A fost de față la răstignire, a stat lângă cruce, iar Mântuitorul i-a încredințat grija Maicii Sale: „Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.” (Ioan 19:27). Din acel ceas, Ioan a luat-o în casa lui, îngrijind-o până la adormirea ei.
Astfel, Sfântul Ioan a avut – cum spune tradiția – „trei mame”: Salomeea, mama sa după trup; tunetul, ca simbol al chemării și puterii duhovnicești; și pe însăși Maica Domnului, pe care a cinstit-o și iubit-o ca pe o adevărată mamă duhovnicească.
Misiunea apostolică și biruința asupra idolatriei
După Înălțarea Domnului și Cincizecime, Ioan a vestit Evanghelia în Asia Mică, stabilindu-se la Efes. Aici a scris Evanghelia care îi poartă numele – o lucrare profund teologică și duhovnicească, diferită ca stil și profunzime de celelalte trei Evanghelii sinoptice. Este cel mai mistic text din Noul Testament, deschizându-se cu cuvintele: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1:1).
Sfântul Ioan este și autorul a trei epistole sobornicești și al Apocalipsei, cartea cea mai tainică și greu de înțeles din Scriptură, scrisă în timpul exilului său pe insula Patmos. Tot la Efes, el a fost martorul convertirii a sute de mii de păgâni, dărâmând, prin rugăciune, capiștea zeiței Artemis și înălțând o Biserică a adevăratului Dumnezeu.
Tradiția spune că, în Efes, Sfântul Ioan a adus la lumină duhovnicească aproximativ 400.000 de suflete, smulgându-le din robia idolilor. Nu doar cu predica, ci și prin viața sa curată și prin minuni, el a arătat oamenilor chipul iubirii lui Dumnezeu.
Adormirea și minunea pulberii tămăduitoare
Sfântul Ioan a trăit peste 100 de ani, lucru rar pentru vremurile acelea. În ultimii ani de viață, trăia într-o adâncă liniște și rugăciune. Într-o zi, și-a chemat șapte dintre ucenicii săi și a ieșit cu ei în afara cetății Efesului. Le-a cerut să sape un mormânt în forma crucii, iar apoi s-a întins în el și a poruncit să fie acoperit cu pământ. A dorit să fie îngropat viu, cu convingerea că trupul său se va odihni acolo întru Domnul.
Când, mai târziu, credincioșii au deschis mormântul, n-au mai găsit trupul sfântului. Însă mormântul nu a rămas pustiu. Din el, în fiecare an, în ziua de 8 mai, începea să izvorască o pulbere fină, albă, cu miros plăcut și cu proprietăți tămăduitoare. Aceasta era numită de către credincioșii locului „mană”. Ungându-se cu această pulbere, oamenii primeau vindecare trupească și sufletească.
Minunea a continuat ani și ani, până la căderea Efesului sub stăpânire păgână și nimicirea creștinismului din acea regiune. Dar amintirea acestei minuni a rămas vie în Tradiția Bisericii, iar 8 mai a fost rânduită ca zi specială de cinstire a Sfântului Ioan.
Ucenicul iubirii – model de curăție și devotament
Între toți apostolii, Ioan este numit „ucenicul cel iubit”, nu pentru că ceilalți ar fi fost mai puțin importanți, ci pentru că el a înțeles într-un mod unic iubirea lui Iisus Hristos. Rezemat pe pieptul Domnului la Cina cea de Taină, a cunoscut taina inimii lui Dumnezeu și a trăit-o cu toată ființa.
Este apostolul curăției, al fecioriei, al smereniei și al iubirii duhovnicești. El nu a avut o moarte de martir, așa cum au avut ceilalți apostoli, dar a mărturisit cu aceeași putere prin trăirea sa. A fost numit „teolog” tocmai pentru profunzimea spirituală a scrierilor sale, dar și pentru că a reușit să exprime în cuvinte limitate adevăruri nelimitate despre Dumnezeu.
Semnificația duhovnicească pentru noi
Ce învățăm din viața și minunile Sfântului Ioan? În primul rând, că apropierea de Dumnezeu nu se măsoară în fapte exterioare, ci în iubire statornică. Ioan a fost aproape de Iisus Hristos și în slavă, dar mai ales în suferință. L-a însoțit pe Golgota, L-a primit pe Iisus Hristos în inima sa mai adânc decât oricine altcineva.
Apoi, învățăm că sfințenia nu încetează odată cu moartea. Dumnezeu a lăsat semne vizibile, ca pulberea tămăduitoare, pentru a ne întări credința și a ne arăta că locurile unde sfinții au viețuit sunt izvor de har. Aceasta ne cheamă să nu disprețuim moaștele, sfintele lăcașuri sau amintirea sfinților, ci să le cinstim cu evlavie, căci prin ele lucrează Duhul Sfânt.
Așadar, Sfântul Ioan ne amintește că iubirea e cea mai mare dintre virtuți. El, cel ce a scris „ Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” (1 Ioan 4:8), ne cheamă să trăim în iubire, în curăție și în adevăr, pentru a deveni, asemenea lui, prieteni ai lui Dumnezeu.
Condacul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan
Glasul 2
Măririle tale, iubitorule de feciorie, cine le va spune? Că verşi minuni şi izvorăşti tămăduiri, şi te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu şi prieten al lui Hristos.
Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan
Glasul 2
Apostole al lui Hristos de Dumnezeu iubite, grăbeşte de izbăveşte pe poporul cel fără de răspuns. Că te primeşte când cazi către El, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule, şi norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă.
Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de rugăciunile și mijlocirea Sfântului Ioan, ucenicul iubirii
Trăim vremuri tulburi, cu multă confuzie, ură și împrăștiere sufletească. Exemplul său de curăție, tăcere plină de sens, și statornicie în iubirea de Hristos este un far pentru toți creștinii. Să ne rugăm deci:
Rugăciune către Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul
Mare şi întru tot lăudate Apostole şi Evangheliste Ioane, de Dumnezeu Cuvântătorule, ucenice iubit al lui Hristos, fierbintele nostru apărător şi în necazuri grabnicule ajutător! Roagă-L pe Domnul Dumnezeu să ne dăruiască iertarea tuturor păcatelor noastre, câte am păcătuit din tinereţe în toată viaţa noastră cu lucrul cu cuvântul, cu pofta şi cu toate simţirile noastre, iar la ieşirea sufletelor noastre din trup ajută-ne nouă, păcătoşilor, să ne izbăvim de vămile văzduhului şi de muncile cele veşnice, ca prin milostiva ta mijlocire să proslăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.