Biserica Ortodoxă îi prăznuiește în ziua de 21 octombrie pe Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, împreună cu Sfântul Mucenic Oprea Miclăuș din Săliște, ca pe niște stâlpi ai dreptei credințe și apărători neînfricați ai Ortodoxiei în Transilvania și Banat.
Prin viața lor plină de sfințenie, prin curajul de a mărturisi adevărul în fața prigonitorilor și prin jertfa lor pentru Biserica strămoșească, acești sfinți au devenit simboluri ale unității și demnității poporului român.
Sfântul Cuvios Visarion Mărturisitorul
Sfântul Visarion s-a născut în anul 1714, în Bosnia, din părinți ortodocși evlavioși, Maxim și Maria. Din fragedă tinerețe, el a arătat o mare dragoste pentru Dumnezeu și o chemare adâncă spre viața monahală. În anul 1738, s-a dus în Țara Sfântă, unde a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Ierusalim, primind numele de Visarion.
După o perioadă de nevoință în pământul sfințit de pașii Mântuitorului, Cuviosul s-a întors în Serbia, unde s-a retras într-o peșteră pustnicească. Prin rugăciune, post și asprimea vieții sale, s-a învrednicit de darul facerii de minuni, iar vestea despre el s-a răspândit repede în popor.
Misiunea sa în Ardeal și Banat
În acea vreme, credincioșii ortodocși din Transilvania și Banat sufereau o cumplită prigoană din cauza impunerii unirii cu Roma. Patriarhul ortodox Arsenie de la Karloviț, cunoscând viața sfântă a lui Visarion și râvna sa pentru dreapta credință, l-a chemat la sine, l-a hirotonit preot și l-a trimis ca misionar în teritoriile unde credința strămoșească era amenințată.
În ianuarie 1744, Cuviosul Visarion a pornit spre Banat, străbătând satele românești ca un adevărat apostol. Pretutindeni, oamenii îl primeau cu lacrimi și evlavie, alergând să-i sărute mâinile și să-i ceară binecuvântarea. Cu glas blând și plin de putere, sfântul îi îndemna să nu-și părăsească „legea strămoșească” și să rămână statornici în Biserica Ortodoxă.
Lucrarea misionară a Sfântului Visarion în Ardeal
Ajungând la Lipova, a ridicat o cruce mare de lemn în centrul localității, loc care a devenit un loc de pelerinaj și rugăciune pentru credincioși. Mii de oameni veneau acolo să-l asculte, iar prin cuvântul său aprindea în inimile lor râvna pentru Hristos.
Din Lipova a mers mai departe, propovăduind în Deva, Orăștie, Săliștea Sibiului și în multe alte sate. Pretutindeni, reușea să întărească în credință poporul și să readucă la Ortodoxie comunități întregi care fuseseră silite să accepte unirea cu Roma.
Prigoana, moartea și cinstirea sa
Dar puterea lumii acesteia n-a putut suferi lucrarea lui. La 26 aprilie 1744, în drum spre Sibiu, a fost arestat de autoritățile austriece, dus sub pază la Viena și închis în temnița întunecoasă de la Kufstein, în Tirol. Acolo a îndurat lanțuri, foame, frig și torturi, dar nu a încetat să mărturisească credința cea adevărată.
După un an de chinuri, și-a dat sfântul suflet în mâinile Domnului, primind cununa muceniciei. Trupul său a rămas în închisoarea Kufsteinului, dar sufletul lui s-a unit cu soborul sfinților mărturisitori ai neamului românesc.
Canonizarea și pomenirea Sfântului Mărturisitor
Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-i sfințenia, l-a canonizat în februarie 1950, numindu-l „Sfânt Mărturisitor”. El este pomenit în fiecare an la 21 octombrie, zi în care credincioșii îi aduc laudă pentru jertfa și curajul său neclintit.
Sfântul Visarion rămâne până astăzi un simbol al unității ortodoxe și al rezistenței prin credință, un om care, deși nu era român de neam, s-a jertfit pentru apărarea dreptei credințe a românilor din Ardeal și Banat.
Sfântul Cuvios Sofronie Mărturisitorul de la Cioara
Cuviosul Sofronie era de loc din satul Cioara-Sebeș, județul Alba. Fiind de mic foarte iubitor de Dumnezeu, a primit schima monahală la una din sihăstriile Țării Românești, ajungând vestit sihastru și împlinitor al Evangheliei lui Hristos.
În anul 1756, întorcându-se în satul natal, a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de „Schitul Cioara”, adunând acolo și câțiva ucenici. Apoi, văzând asuprirea și nedreptatea la care erau supuși românii ardeleni ortodocși și arzând de râvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnând pe credincioși să păzească cu sfințenie dreapta credință ortodoxă.
Pentru aceasta, la porunca craiului Ardealului, a fost aruncat în temniță și bătut cumplit pentru râvna și îndrăzneala lui.
Lupta pentru apărarea dreptei credințe
Fiind scos din închisoare, a început iarăși a mărturisi dreapta credință în satele din Munții Apuseni. Apoi a fost din nou întemnițat și chinuit pentru Hristos. Dar cu rugăciunile credincioșilor fiind eliberat, la 14 februarie 1761 a adunat un „mare sobor” în orașul Alba Iulia, cerând egalitate în drepturi poporului român și episcop ortodox pentru credincioșii din Ardeal.
Prin acest act de mare curaj, Cuviosul Sofronie a devenit glasul unui popor întreg. El nu lupta pentru sine, ci pentru întreaga Biserică, cerând libertatea de a trăi și mărturisi credința ortodoxă fără constrângeri. Soborul de la Alba Iulia a fost un moment istoric de mare putere duhovnicească, prin care s-a reînnoit conștiința unității ortodoxe a românilor din Transilvania.
Sfârșitul cu pace și cinstirea sfințeniei sale
În același an, văzându-și dorința împlinită, s-a retras la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde, mai trăind puțin, s-a săvârșit cu pace, dându-și sufletul în mâinile lui Hristos.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1955, numărându-l în ceata sfinților mărturisitori, iar pomenirea sa se face tot la 21 octombrie.
Sfântul Sofronie rămâne un chip luminos de credință, smerenie și jertfă, un om simplu, dar cu suflet de foc, care a pus mai presus de toate dragostea pentru Dumnezeu și pentru poporul său. Prin râvna și curajul său, el a arătat că un singur om, plin de Duhul Sfânt, poate aprinde o întreagă generație pentru adevăr și dreptate.
Moștenirea duhovnicească a sfinților mărturisitori
Sfinții Visarion și Sofronie nu au fost doar apărători ai Ortodoxiei, ci și mari luptători pentru demnitatea poporului român. Într-o vreme când credința era strivită de asuprire, ei au ridicat glasul poporului și au arătat lumii întregi că românii nu-și pot trăda credința fără a-și pierde sufletul.
Jertfa lor ne amintește că adevărata libertate se naște din credință, iar statornicia în Biserică este temelia identității noastre.
Astăzi, când lumea este din nou tulburată de necredință și dezbinare, exemplul Sfinților Mărturisitori Visarion și Sofronie rămâne viu și actual. Ei ne cheamă să rămânem statornici în dreapta credință, să păstrăm moștenirea primită de la înaintași și să apărăm Biserica nu prin ură, ci prin iubire și adevăr.
Condacul Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie şi al Sfântului Mucenic Oprea
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi lumii…
Văzând noi astăzi toate nevoinţele voastre, cu nespusă bucurie facem pomenirea voastră, prealăudaţilor apărători ai Ortodoxiei; căci, cu Puterea lui Hristos fiind într-armaţi, strălucite biruinţe pentru poporul dreptcredincioşilor aţi secerat, voi cei ce aţi fost adevăraţi soli cereşti şi mucenicească pătimire aţi pătimit.
Troparul Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie şi al Sfântului Mucenic Oprea
Glasul 1
Luptătorilor pentru Ortodoxie, ca nişte îngereşti trâmbiţe aţi înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credinţe şi ca nişte înţelepţi propovăduitori, pe popor l-aţi hrănit cu dreaptă şi luminată învăţătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare şi osârdia propovăduirii; mare a fost şi rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniţilor ostaşi ai lui Hristos.