În istoria Țării Românești, puțini voievozi au îmbinat atât de armonios credința, înțelepciunea și arta conducerii cu dragostea pentru Biserică, așa cum a făcut Sfântul Voievod Neagoe Basarab. Personalitatea sa complexă, plină de evlavie și de înțelepciune, l-a așezat în galeria marilor domnitori români și în rândul sfinților Bisericii Ortodoxe. Nu doar ca domnitor, ci și ca scriitor, diplomat, ctitor și susținător al Ortodoxiei, el a lăsat moșteniri duhovnicești și culturale care străbat veacurile.
Originile și copilăria
Sfântul Voievod Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al secolului al XV-lea, probabil în jurul anilor 1481–1482. Provenea dintr-o familie aleasă, legată de două neamuri puternice: Basarabii, din partea tatălui, și Craioveștii, din partea mamei. Încă din copilărie, a fost crescut în frica de Dumnezeu și în dragoste pentru Biserică. Mama sa, femeie de profundă credință, l-a învățat din fragedă vârstă virtuțile creștine și i-a insuflat evlavia față de viața duhovnicească.
Un rol deosebit în formarea lui l-a avut Mănăstirea Bistrița din Oltenia, ctitorie a străbunicilor săi, unde tânărul Neagoe a primit primele învățături. Acolo, Dumnezeu a rânduit să se afle și Sfântul Ierarh Nifon, patriarh al Constantinopolului, venit în Țara Românească la chemarea voievodului Radu cel Mare. Sub îndrumarea acestui mare ierarh, Neagoe a deprins rugăciunea isihastă, trezvia și evlavia, dar și adânca înțelepciune a Evangheliei.
Urcarea pe tron și rolul său de domnitor
În anul 1512, prin voia lui Dumnezeu, Neagoe Basarab a fost chemat să ocupe tronul Țării Românești. Domnia sa a început într-un context politic dificil, marcat de presiunea Imperiului Otoman și de încercarea marilor puteri de a domina spațiul românesc.
Deși țara rămânea vasală turcilor, Neagoe a căutat să asigure pacea și stabilitatea, pentru ca poporul său să poată viețui în liniște și credință. În plan diplomatic, el a încercat să stabilească legături cu Ungaria, Veneția și Roma, chiar propunând o alianță a statelor creștine împotriva pericolului otoman. În anul 1519, împreună cu Ștefan al IV-lea al Moldovei, a trimis emisari la Vatican, declarându-și disponibilitatea de a participa la o expediție creștină împotriva sultanului Selim. Deși aceste planuri nu s-au concretizat, intenția sa arată spiritul de jertfă și dorința de unitate a creștinătății.
Ctitor al culturii și al Bisericii
Neagoe Basarab a rămas în istorie ca unul dintre cei mai mari ctitori de lăcașuri sfinte. Generozitatea sa s-a îndreptat nu doar către mănăstirile din Țara Românească, ci și către multe alte așezăminte ortodoxe din Balcani, arătând astfel unitatea credinței ortodoxe în fața încercărilor vremii.
Cel mai mare dar pe care l-a lăsat Bisericii românești este însă Mănăstirea Curtea de Argeș, capodoperă a artei și arhitecturii medievale românești. Ridicată între anii 1514–1517, mănăstirea impresionează prin frumusețea sa unică, prin rafinamentul arhitectonic și prin simbolistica duhovnicească. Acolo se odihnesc și moaștele sale, așteptând Învierea cea de obște.
Tot în vremea lui, în anul 1517, a reușit să obțină de la Patriarhia Ecumenică recunoașterea oficială a canonizării Sfântului Ierarh Nifon, dascălul și povățuitorul său duhovnicesc. Pe racla cu moaștele sfântului, păstrată la Mănăstirea Dionisiu din Athos, Neagoe este pictat închinându-se cu smerenie, ca semn al recunoștinței față de cel care i-a luminat pașii în tinerețe.
Opera scrisă, testament duhovnicesc
Pe lângă activitatea sa politică și ctitoricească, Neagoe Basarab a lăsat posterității o operă literară de o valoare universală: „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Această scriere, considerată prima lucrare de anvergură a literaturii române, nu este doar un manual de educație domnească, ci un adevărat tratat de viață duhovnicească, pedagogică și filosofică.
În paginile ei, voievodul îmbină sfaturi de conducere a țării cu îndemnuri de trăire creștină, arătând că un domn adevărat trebuie să fie, înainte de toate, un bun creștin. Învățăturile sale se adresează nu doar fiului său, ci întregului popor, rămânând până astăzi o sursă de inspirație pentru viața morală și spirituală.
„Învățăturile” reprezintă expresia credinței și înțelepciunii sale, a experienței acumulate în școala marilor duhovnici și a dragostei pentru Domnul Iisus Hristos.
Credința și evlavia
Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost un om al rugăciunii. Formarea sa în duhul isihast, sub îndrumarea Sfântului Nifon, l-a făcut să rămână toată viața un domnitor care a unit slujirea politică cu slujirea duhovnicească. El a privit conducerea țării nu ca pe o stăpânire lumească, ci ca pe o responsabilitate înaintea lui Dumnezeu.
Mărturie a evlaviei sale sunt și multele danii către Sfântul Munte Athos, către Patriarhia Ecumenică și către bisericile din Țara Românească. În toată domnia sa, a arătat grijă părintească pentru Biserică și popor, știind că puterea politică este vremelnică, dar slujirea lui Hristos este veșnică.
Ultimii ani și odihna sa
Neagoe Basarab nu a domnit mult: doar nouă ani, între 1512 și 1521. Totuși, acești ani au fost plini de rodiri duhovnicești și culturale. La doar 40 de ani, în anul 1521, s-a mutat la Domnul, lăsând în urma sa o moștenire neprețuită.
A fost înmormântat în ctitoria sa de la Curtea de Argeș, alături de membrii familiei sale, loc care a devenit un centru al evlaviei și al identității ortodoxe românești.
Canonizarea Sfântului Voievod
Veacuri de-a rândul, poporul l-a cinstit pe Neagoe Basarab ca pe un voievod sfânt și binecredincios. În ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 8–9 iulie 2008, s-a hotărât canonizarea sa oficială. Tomosul de canonizare arată clar că voievodul a rămas în memoria poporului „prin opera sa intitulată Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, prima creație de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic și enciclopedic”.
Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din București, zi în care Biserica a rânduit să fie pomenit în fiecare an.
Moștenirea sa spirituală
Sfântul Voievod Neagoe Basarab rămâne un model pentru toți cei care au răspunderi de conducere, dar și pentru fiecare creștin. Viața lui ne arată că un adevărat conducător nu trebuie să fie doar priceput în politică, ci mai ales plin de frică de Dumnezeu și de dragoste pentru popor.
Moștenirea lui se împletește pe trei planuri:
- Politic, prin încercarea de a apăra creștinătatea de primejdia otomană și prin menținerea păcii în țară.
- Cultural, prin opera sa scrisă și prin ctitoriile de mare valoare artistică.
- Duhovnicesc, prin exemplul personal de rugăciune, evlavie și susținere a Bisericii.
Astfel, chipul său strălucește în istoria românilor ca un voievod sfânt, ctitor și înțelept, care a unit credința cu fapta.
Sfântul Voievod Neagoe Basarab nu este doar un personaj istoric, ci un sfânt al Bisericii, un om al lui Dumnezeu care a condus țara cu rugăciune și cu înțelepciune
El a fost domnitor, ctitor, diplomat și scriitor, dar mai ales un mărturisitor al credinței ortodoxe.
Astăzi, pomenirea lui aduce în sufletele credincioșilor chemarea la o viață de rugăciune, la o slujire jertfelnică și la o unitate a poporului în jurul credinței strămoșești. Moștenirea sa ne îndeamnă să păstrăm credința și cultura noastră, așa cum el a făcut-o cu dragoste și jertfă.
Prin viața și faptele sale, Sfântul Voievod Neagoe Basarab a dovedit că puterea cea adevărată nu stă în arme și bogății, ci în credință, înțelepciune și dragoste de Hristos.
Troparul Sfântului Voievod Neagoe Basarab
Glas 1
Domnitor preaînţelept între căpeteniile neamului românesc, ctitor de lăcaşuri sfinte, prieten al Sfinţilor Părinţi, învăţător luminat de Duhul Sfânt şi mare iubitor de pace, Sfinte Neagoe Voievod, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!