Pe 6 aprilie, Biserica Ortodoxă face pomenirea unuia dintre cei mai neînfricați ierarhi ai începutului de creștinism – Sfântul Sfintit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium. Mărturisirea lui nu este doar o filă de istorie, ci o lecție vie despre puterea credinței, verticalitate și dragoste totală pentru Iisus Hristos.
Sirmium – un loc de luptă pentru credință
La începutul secolului al IV-lea, orașul Sirmium – actuala Sremska Mitrovica, aflată în Serbia de azi – era capitala provinciei romane Pannonia Inferior și un important centru militar și administrativ. În același timp, creștinismul prinsese rădăcini adânci în zonă, în ciuda climatului ostil și a restricțiilor imperiale.
Aici păstorea Irineu, un episcop tânăr, dar cu o credință matură și neclintită. În acele vremuri, persecuțiile împotriva creștinilor atinseseră cote extreme, mai ales după edictele lui Dioclețian și ale coregentului său Galeriu. Illyricul și provinciile dunărene au cunoscut una dintre cele mai dure represiuni, tocmai pentru că aici numărul creștinilor era mare.
Arestarea și judecata
Irineu a fost arestat și dus înaintea guvernatorului Probus, care i-a cerut să se supună edictelor imperiale: să aducă jertfă zeilor păgâni și să se lepede de Hristos. Răspunsul episcopului a fost categoric și imediat:
„Cel ce jertfește la alți dumnezei, afară de Domnul, să se piardă.” (Ieșirea 22, 20).
Probus l-a amenințat cu moartea, i-a oferit alternativa „vieții în păgânism” sau „morții în chinuri”, dar Irineu a rostit cu fermitate:
„Mi s-a poruncit să primesc mai degrabă chinurile decât să sacrific demonilor, tăgăduind pe Dumnezeu.”
Guvernatorul, în încercarea de a-l îndupleca, l-a avertizat că urmează tortura. Sfântul, cu fața luminată de o pace interioară, a mărturisit:
„Mă bucur de vei face-o, ca să fiu și eu părtaș la suferințele Domnului.”
Chinuri și ispite
Executarea sentinței nu s-a făcut imediat. Irineu a fost supus unor cazne groaznice: bătăi cu vergi, întemnițare, umilințe. A fost readus la judecată, inclusiv în miez de noapte, în speranța că, slăbit fizic, va ceda. Guvernatorul i-a dat din nou șansa de a scăpa cu viață. Răspunsul a fost neschimbat:
„Fă ceea ce ți s-a poruncit, iar aceasta să n-o aștepți de la mine!”
A urmat o nouă bătaie, în care trupul i-a fost sfâșiat, dar sufletul a rămas tare:
„Am pe Dumnezeu, Căruia am învățat să-I slujesc din copilărie. Lui mă închin. El mă întărește în toate și Lui îi aduc jertfă, iar zeilor făcuți de mâini omenești nu li se cuvine nici o cinstire.”
Apelul familiei – ultima încercare
Într-un gest disperat, autoritățile au adus înaintea lui pe părinții și rudele sale. Cu lacrimi, aceștia l-au implorat să jertfească zeilor. Era un bărbat tânăr, frumos, cu o viață întreagă înainte. Prietenii, slujitorii și rudele îl plângeau și îl rugau cu durere:
„Ai milă de floarea tinereții tale!”
Dar Irineu privea dincolo de acest plan al suferinței. Avea în suflet cuvintele Mântuitorului:
„Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10, 33).
El n-a mai răspuns nimănui. Nu pentru că n-ar fi simțit durerea celor dragi, ci pentru că sufletul lui se grăbea spre o altă chemare – cea a cerului.
Ultima mărturisire
La final, guvernatorul i-a oferit o ultimă „șansă”:
– Dacă nu jertfești, vei muri.
Irineu a răspuns cu nădejde:
„Sunt ferit de moarte, când, prin chinurile pe care cred că mi le-ai făcut, dar pe care nu le simt, primesc pentru Domnul viața cea veșnică.”
Și a adăugat, cu deplină conștiință a misiunii sale:
„Să știi, o, Probus, că există o învățătură a Domnului meu Iisus Hristos care spune: ,, Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 37)
Moartea și cinstirea
Pentru neclintirea sa, Sfântul Irineu a fost osândit la moarte prin decapitare. A murit în credință, cu fruntea sus, cu inima plină de dragoste pentru Iisus Hristos, devenind astfel mucenic și model de mărturisire.
Biserica l-a așezat în rândul sfinților mucenici, iar numele lui a rămas viu în conștiința credincioșilor. Prăznuirea lui anuală este o aducere-aminte că martirii nu sunt doar figuri de legendă, ci stâlpi reali ai Bisericii, oameni de carne și oase care au iubit pe Dumnezeu mai mult decât pe sine.
Ce ne învață Sfântul Irineu astăzi
Viața și mărturia lui Irineu sunt un apel direct și personal către fiecare dintre noi. Nu trăim vremuri de persecuții violente, dar trăim într-o cultură în care credința e marginalizată, ridiculizată sau banalizată. Irineu ne învață că:
- Credința nu se negociază.
- Dragostea de Iisus Hristos e mai presus decât orice relație pământească.
- Adevărul merită apărat chiar cu prețul vieții.
El nu a fost fanatic, ci liber. Nu a fost disprețuitor cu ceilalți, ci convins. Nu a căutat suferința, dar nici nu a fugit de ea.
Sfântul Irineu, episcopul Sirmiului, rămâne o figură luminoasă și neînfricată în istoria Bisericii
Viața lui este o mărturie vie că sfințenia nu înseamnă izolare, ci curajul de a trăi și a muri cu verticalitate. În fața compromisurilor lumii de azi, mărturia lui strigă ca un clopot trezitor: „Am pe Dumnezeu… Lui mă închin.”