În fiecare an, pe 18 iulie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu evlavie pomenirea Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor, un tânăr creștin care și-a dat viața pentru credința în Hristos într-una dintre cele mai sângeroase persecuții ale secolului al IV-lea. Jertfa sa, înflăcărată de dragostea față de Dumnezeu, s-a petrecut într-o vreme când întunericul păgânismului încerca să stingă lumina Evangheliei, iar sângele mucenicilor era vărsat fără milă.
Vremurile de prigoană
Domnia împăratului Iulian Apostatul (361–363), fost creștin întors la idolatrie, a fost marcată de o furie demonică împotriva Bisericii. Acest împărat, orbit de ură față de Hristos și mânios pentru încetarea cultului zeilor păgâni, a trimis ighemoni aspri în tot Imperiul Roman pentru a-i depista și extermina pe creștini. În acea vreme, întreaga lume romană se cutremura de ordinul său barbar, iar Răsăritul și Apusul se umpleau de sângele sfinților.
În această atmosferă de teroare, în cetatea Durostorum (azi Silistra, Bulgaria), de pe malul Dunării, a fost trimis un ighemon nemilostiv numit Capitolin. Acesta, slujitor al urii împăratului, și-a început misiunea închinându-se zeilor în capiștea idolească și poruncind ca toți să fie cercetați dacă sunt creștini. Cetățenii, de frica morții, l-au asigurat că toți sunt supuși zeilor, ascunzând adevărul. Însă Dumnezeu avea în acel oraș un mărturisitor tăcut, dar curajos: Emilian, un tânăr rob creștin, ascuns în casa unui păgân de vază din cetate.
Sfărâmarea idolilor
Într-una din zile, pe când ighemonul și notabilii cetății se ospătau în cinstea zeilor, Emilian, aprins de râvna lui Ilie și de curajul mucenicilor, a intrat în taină în templul idolesc cu un ciocan de fier și a sfărâmat toți idolii, a răsturnat jertfele, a stins lumânările și a călcat totul în picioare. Fapta sa a fost descoperită curând, iar mânia ighemonului a cuprins întreaga cetate. Un nevinovat țăran a fost prins și bătut, crezându-se că el este vinovatul. Atunci Emilian, cu inima curată și conștiința trează, a ales să iasă din anonimat și să mărturisească: „Eu sunt cel ce a sfărâmat pe zeii voștri cei fără de suflet.”
Această mărturisire a stârnit uimirea și furia tuturor. Cuvintele cetățenilor adresate ighemonului rămân mărturie până astăzi: „Cine este acesta?”, iar răspunsul a fost limpede: „Acesta este cel ce a sfărâmat pe zeii noștri și a răsturnat jertfele.” Cu adevărat, Emilian nu era doar un rob pământesc, ci un ostaș ceresc, plin de har și îndrăzneală în fața morții.
Judecata și mărturisirea
Aducându-l înaintea tribunalului, ighemonul Capitolin l-a întrebat pe Emilian cine este și cum se numește. Sfântul a răspuns cu demnitate: „Sunt creștin”, iar apoi a adăugat: „Părinții mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevăratul Dumnezeu, m-a învrednicit a fi și a mă numi creștin.” Această identitate dublă: pământească și cerească, îl așază pe Sfântul Emilian în ceata celor care, asemenea Apostolilor, nu s-au rușinat de Evanghelia Domnului Iisus Hristos, ci au mărturisit-o cu prețul vieții.
Mucenicul a fost întrebat de mai multe ori cine l-a îndemnat să necinstească zeii. Răspunsul său a fost constant și hotărât: „Dumnezeu și sufletul meu mi-au poruncit să fac aceasta.” Emilian nu era un hulitor, ci un luminător: a căutat să arate întunericul idolatriei, lipsa de viață a zeilor mincinoși și adevărul Dumnezeului Celui Viu, Care a făcut cerul și pământul.
Pedeapsa cu focul
Pentru această mărturisire, Emilian a fost bătut cumplit. Trupul său a fost sfâșiat cu cruzime, pământul înroșindu-se de sângele său. L-au bătut pe spate, pe piept și pe pântece, dar el nu și-a pierdut curajul, nici n-a lepădat credința. În cele din urmă, Capitolin a aflat că Emilian era robul unui cetățean, motiv pentru care l-a amendat pe stăpânul acestuia, iar pe Sfântul Emilian l-a osândit la ardere în foc.
Au aprins un foc mare la marginea orașului, aproape de Dunăre, și l-au aruncat pe mucenic în mijlocul flăcărilor. Însă s-a petrecut o minune: focul nu s-a atins de el. Văpaia, în loc să-l ardă pe Sfânt, s-a îndreptat spre cei necredincioși din jur și i-a vătămat, pe când creștinii tăinuiți din popor au fost cruțați cu totul.
Sfântul Emilian, stând în mijlocul flăcărilor, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, s-a rugat și, întorcându-se spre răsărit, a rostit ultimele cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, primește duhul meu!” Astfel și-a dat sufletul în mâinile Domnului, biruitor asupra focului și a păgânătății. Trupul său a rămas întreg, nici măcar părul nu i-a fost ars, o mărturie vie a sfințeniei și ocrotirii cerești.
Îngroparea și cinstirea
Credincioșii tăinuiți din cetate, îndemnați de femeia ighemonului, care și ea era creștină în ascuns, au cerut trupul mucenicului. Ighemonul, încuviințând cererea, le-a dat voie să-l îngroape. Trupul Sfântului Mucenic Emilian a fost învelit cu pânze curate, uns cu aromate și îngropat cu cinste, în psalmi și cântări, în locul numit Ghizidina, la aproximativ trei stadii de cetate.
Astfel a intrat Sfântul Emilian în ceata mucenicilor, martor viu al biruinței credinței asupra morții, și model de curaj pentru toți creștinii care, în fața amenințărilor lumii, sunt chemați să nu-și tăgăduiască credința.
Moștenirea mucenicului
Pilda Sfântului Mucenic Emilian rămâne de-a pururi vie. Într-o lume în care banii, puterea, plăcerile și egoismul pretind închinare, mărturisirea curată și neînfricată a adevărului Domnului Iisus Hristos devine o necesitate vitală.
Emilian nu s-a rușinat să strige în fața puterii lumești: „Sunt creștin!”, și nu s-a temut să lupte cu „zeii” vremii sale. El a stat singur, dar în realitate era împreună cu Domnul Iisus Hristos și cu toți sfinții.
Jertfa sa s-a unit cu sângele martirilor din veacuri și a rodit în inimile celor care l-au văzut arzând în focul lumii, dar nears de el. Minunea focului care nu l-a vătămat ne aduce aminte de tinerii din cuptorul Babilonului și de făgăduința lui Dumnezeu: „Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine şi în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui.”(Isaia 43, 2)
Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum este, așadar, un ocrotitor al celor prigoniți pentru credință, un sprijin al tinerilor și al celor ce se luptă cu duhul păgân al vremurilor. Rugăciunile lui să ne însoțească pe calea mărturisirii Domnului Iisus Hristos, iar curajul și iubirea lui pentru Domnul să ne fie pavăză și lumină până la sfârșit.
Condacul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Arătatu-te-ai luminos luminător, mucenice şi cu strălucirile minunilor luminezi toată făptura, izgonind totdeauna negura patimilor de la cei ce te cinstesc pe tine, Mărite Mucenice Emilian.
Troparul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Emilian, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.