În viața Bisericii Ortodoxe Române, sfinții ierarhi au avut un rol esențial în păstrarea dreptei credințe, în întărirea poporului creștin și în apărarea Bisericii în vremuri de grea încercare. Printre aceștia, un loc deosebit îl ocupă Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Timișoarei și al întregului Banat, un mare nevoitor al secolelor XVI-XVII, călugăr atonit, egumen, duhovnic iscusit și păstor al turmei lui Hristos. Viața și slujirea sa arată lucrarea Duhului Sfânt în Biserică și arată cum un om, prin smerenie și rugăciune, poate deveni făclie de lumină pentru întregul neam.
Nașterea și copilăria
Sfântul Iosif cel Nou s-a născut în anul 1568 în orașul Raguza din Dalmația (astăzi Dubrovnik, Croația), într-o familie de creștini vlahi. Părinții săi, Ioan și Ecaterina, erau oameni cu frică de Dumnezeu, cunoscuți ca negustori de corăbii. Din botez a primit numele Iacob. Încă din copilărie a cunoscut încercările vieții, căci tatăl său a murit într-un naufragiu, iar el a rămas orfan. Mama sa, femeie evlavioasă, l-a crescut cu multă grijă, insuflându-i dragoste pentru învățătură și pentru viața duhovnicească.
La vârsta de 12 ani, tânărul Iacob a fost trimis la Ohrida, un important centru de cultură și viață bisericească, unde a învățat carte la Mănăstirea Maicii Domnului.
Intrarea în monahism
La doar 15 ani, Iacob a simțit chemarea către viața călugărească și a intrat în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida, unde s-a nevoit timp de cinci ani. Dorul după o viață mai aspră și mai înaltă l-a îndemnat să plece la Sfântul Munte Athos, loc al rugăciunii neîncetate și al sfințeniei. A intrat în obștea Mănăstirii Pantocrator, unde, după ani de nevoințe, a primit schima mare, luând numele de Iosif.
În Sfântul Munte, Iosif s-a dovedit un nevoitor desăvârșit. S-a ostenit în post și priveghere, a practicat ascultarea și smerenia, dobândind darul rugăciunii curate și al lacrimilor. Pentru o vreme a viețuit și ca sihastru în pădurile din împrejurimi, unde s-a rugat neîncetat, ajungând la măsura desăvârșirii.
Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni, vindecând pe mulți bolnavi, mai ales pe cei ologi. Era chemat adesea în mănăstirile atonite pentru a-i ajuta pe călugării bolnavi.
Preot și egumen în Athos și Adrianopol
Văzându-i viața aleasă, părinții din Athos l-au hirotonit preot și l-au așezat duhovnic al călugărilor. A devenit un povățuitor iscusit, fiind căutat de mulți pentru sfat și rugăciune.
Faima sa a ajuns până la patriarhul Constantinopolului, care l-a rânduit egumen al Mănăstirii Sfântul Ștefan din Adrianopol. Aici a condus obștea timp de șase ani cu multă înțelepciune și blândețe. Mai târziu, a fost numit egumen al Mănăstirii Cutlumuș din Athos, ctitorie a domnilor Țării Românești, unde viețuiau mulți români. Și aici a format numeroși ucenici, rămânând pentru toți un exemplu de trăire în Hristos.
După o vreme, iubind liniștea, s-a retras lângă Mănăstirea Vatoped, unde s-a nevoit în rugăciune.
Chemarea la păstorirea Banatului
În anul 1650, după moartea mitropolitului Timișoarei, românii din Banat, îndemnați de Duhul Sfânt, l-au ales ca păstor pe Cuviosul Iosif. Deși avea aproape 80 de ani, a primit această slujire, ascultând voia lui Dumnezeu. Patriarhia Constantinopolului l-a hirotonit arhiereu, iar la 20 iulie 1650 a fost înscăunat mitropolit al Timișoarei.
De la început, Sfântul Iosif s-a arătat un adevărat păstor, un părinte blând și înțelept. A vizitat eparhia, a întărit viața duhovnicească a preoților și credincioșilor, a reînnoit biserici și mănăstiri și a adus nădejde și pace în sufletele credincioșilor.
Minuni și puterea rugăciunii
Pe lângă cuvântul său înțelept și blândețea inimii, Sfântul Iosif s-a arătat și făcător de minuni. Când partea de apus a Timișoarei a fost cuprinsă de flăcări, ierarhul a ieșit din biserică purtând în mâini Sfintele Taine. Cu lacrimi și rugăciune fierbinte a cerut mila lui Dumnezeu, iar Domnul a trimis o ploaie puternică ce a stins focul.
De asemenea, prin rugăciunile lui, mulți credincioși au fost vindecați de boli și suferințe, iar credința poporului s-a întărit.
Retragerea la Mănăstirea Partoș
După trei ani de păstorire, în anul 1653, Sfântul Iosif s-a retras la Mănăstirea Partoș, lângă Timișoara. Aici și-a petrecut ultimii ani în post, rugăciune și fapte de milostenie. La 85 de ani, în toamna anului 1656, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, fiind înmormântat în biserica mănăstirii.
Mormântul său a devenit din acel moment loc de pelerinaj și izvor de vindecări. Credincioșii veneau cu credință, primind ajutor și alinare de la cel ce fusese păstorul lor.
Canonizarea și cinstirea sa
La 7 octombrie 1956, la 300 de ani de la trecerea sa la Domnul, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat solemn, rânduindu-i pomenirea la 15 septembrie. Cu acest prilej, sfintele sale moaște au fost strămutate din Mănăstirea Partoș la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde se află până astăzi, spre închinarea credincioșilor.
De atunci și până astăzi, Sfântul Iosif cel Nou a rămas ocrotitor al Banatului și al întregii eparhii, fiind chemat de credincioși în necazuri și suferințe. Numeroase minuni s-au săvârșit la racla sa, dovadă că harul Duhului Sfânt lucrează prin el.
Moștenirea spirituală
Sfântul Iosif cel Nou rămâne până astăzi un model de trăire și de slujire pentru ierarhi, preoți, monahi și credincioși. El arată că adevărata putere a Bisericii stă în rugăciune, în jertfă și în dragostea față de Dumnezeu și față de oameni.
Ocrotirea sa asupra Timișoarei și a Banatului este simțită și astăzi. Mulți credincioși vin la racla sa din Catedrala Mitropolitană, cerându-i ajutorul în necazuri, iar sfântul răspunde cu blândețe și grabnică mângâiere.
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș este unul dintre marii ierarhi ai Ortodoxiei românești
Viața sa, plină de rugăciune, de nevoință și de dragoste față de oameni, este un îndemn la statornicie în credință și la nădejde neclintită în Dumnezeu.
Pomenirea sa la 15 septembrie ne aduce aminte că sfințenia nu se dobândește prin puteri omenești, ci prin harul lui Dumnezeu, primit cu smerenie și cultivat prin nevoință și iubire. Sfântul Iosif cel Nou rămâne un ocrotitor puternic și un rugător fierbinte pentru toți cei care, cu credință, îi cer mijlocirea.
Condacul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului
Glasul 8
Apărătoare Doamnă…
Apărător nebiruit, ca unul care prin tine din nevoi s-a mântuit, te are pământul Banatului, Sfinte Iosif. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu apără-l pe el de toată nevoia, ca să cântăm ţie: bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif, făcătorule de minuni.
Troparul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului
Glasul 8
Din tinereţe cu totul te-ai supus Domnului, cu rugăciunile şi cu ostenelile şi cu postul. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoinţele tale, arhiereu şi păstor Bisericii Sale te-a rânduit; şi după moarte, în cetele sfinţilor te-a sălăşluit, Sfinte Părinte Iosif. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască iertare de greşeli nouă, celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim sfântă pomenirea ta.