În istoria Bisericii Ortodoxe Române, puține chipuri strălucesc cu atâta putere duhovnicească precum cel al Sfântului Nicodim de la Tismana, mare organizator al vieții monahale, părinte duhovnicesc desăvârșit și făcător de minuni.
Originea și chemarea monahală
Sfântul Nicodim s-a născut în anul 1320, la Prilep, în sudul Serbiei de astăzi, fiind de neam macedo-român și provenind dintr-o familie binecredincioasă. Era înrudit atât cu familia despotului Lazăr al Serbiei, cât și cu domnitorul Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab. Încă din tinerețe a arătat o deosebită înclinare spre învățătură și viață curată, iar după ce a deprins temeinic cartea, a ales calea cea strâmtă a monahismului.
Chemarea lui l-a dus în Sfântul Munte Athos, „grădina Maicii Domnului”, unde a intrat în obștea Mănăstirii Hilandar. Aici a primit îngerescul chip și s-a nevoit cu multă râvnă, mai întâi în viața de obște, apoi în singurătate, într-o peșteră din apropierea mănăstirii. Luptele cu ispitele și cu duhurile necurate au fost grele, dar, întărit de harul lui Hristos, Cuviosul Nicodim s-a curățit de patimi și a ajuns la înălțimi duhovnicești rare.
Egumen și părinte al Athosului
Pentru viața sa curată și pentru darurile primite de la Dumnezeu, Sfântul Nicodim a fost ales egumen al Mănăstirii Hilandar și chiar proto-epistat al Sfântului Munte. În această calitate, a adunat în jurul său o obște de aproape o sută de călugări de diferite neamuri: greci, sârbi, români, bulgari și macedoneni, pe care i-a povățuit în frica de Dumnezeu și în lucrarea Rugăciunii lui Iisus.
Era un dascăl iscusit al vieții isihaste, adânc cunoscător al Sfintei Scripturi și un părinte duhovnicesc căutat de mulți. Sihaștri, egumeni și monahi veneau la el pentru sfat, iar cuvântul său era primit ca o lumină în vremuri tulburi.
Lucrător al păcii în Biserică
Nu doar în nevoința personală s-a arătat măreția Sfântului Nicodim, ci și în lucrarea sa pentru pacea Bisericii. La rugămintea cneazului Lazăr, el a mers la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia și Partenie, pentru a mijloci împăcarea dintre Biserica Ortodoxă Sârbă și Patriarhia Ecumenică.
Smerenia, înțelepciunea și sfințenia vieții sale au impresionat atât pe patriarh, cât și pe împărat, iar anatema asupra Bisericii Sârbe a fost ridicată, spre bucuria tuturor credincioșilor.
Venirea în Țările Române și întemeierea marilor mănăstiri
În urma unei descoperiri dumnezeiești, Sfântul Nicodim a părăsit Athosul și a venit cu mai mulți ucenici în sudul Dunării, unde a întemeiat așezămintele monahale Vratna și Mănăstirița. În anul 1364 a trecut în Țara Românească și s-a așezat pe valea Vodiței, unde exista o mică sihăstrie. Cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă și Radu I, a zidit aici Mănăstirea Vodița, cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, sfințită în anul 1369.
Puțin mai târziu, pe valea pârâului Tismana, într-un loc unde viețuiau sihaștri încă de la începutul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim a întemeiat marea sa operă: Mănăstirea Tismana, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Zidită între anii 1377–1378, cu sprijinul domnitorilor Radu I și Dan I, mănăstirea a devenit un centru de viață isihastă și culturală de mare importanță.
Duhovnicul și cărturarul
La Tismana, Cuviosul Nicodim a organizat viața de obște după rânduiala athonită și a format o comunitate de zeci de monahi. Tot aici a întemeiat o vestită școală de caligrafi și copiști de cărți bisericești, renumită în întreaga Peninsulă Balcanică.
El însuși a fost un mare teolog și cărturar, întreținând corespondență cu egumeni din Athos, Serbia și Țara Românească, precum și cu patriarhul Eftimie al Târnovei.
Făcător de minuni
Sfântul Nicodim a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni și putere asupra duhurilor necurate. În timpul vieții sale a tămăduit nenumărate boli, a izgonit diavoli și a săvârșit minuni uimitoare.
Tradiția spune că a intrat în foc și a ieșit nevătămat, fără ca flacăra să se atingă de hainele sau de părul său. Harul Domnului Iisus Hristos lucra prin el cu putere, spre întărirea credinței celor ce îl întâlneau.
Ultimii ani și adormirea
La bătrânețe, Sfântul Nicodim a încredințat conducerea mănăstirilor Vodița și Tismana ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el s-a retras într-o peșteră deasupra Mănăstirii Tismana. Acolo petrecea în post aspru, priveghere și rugăciune neîncetată, coborând doar duminica și la praznice pentru a sluji Sfânta Liturghie și a-i mângâia pe credincioși.
S-a mutat la Domnul în ziua de 26 decembrie 1406, fiind plâns de întreaga obște. Moaștele sale au fost așezate în biserica Mănăstirii Tismana și au izvorât bună mireasmă și mir, fiind proslăvite de Dumnezeu prin multe minuni.
De-a lungul veacurilor, Sfântul Nicodim de la Tismana a rămas un grabnic ajutător al celor ce îl cheamă cu credință
Tradiția mănăstirii vorbește despre numeroase vindecări, inclusiv a fiicei regelui Sigismund, tămăduită de epilepsie. Chiar și după ascunderea moaștelor sale, puterea sfântului continuă să se arate prin odoarele rămase și prin rugăciunile sale pentru țară și pentru obștea Tismanei.
Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana rămâne un stâlp al Ortodoxiei românești, model de smerenie, rugăciune și jertfelnicie. Prin viața și lucrarea sa, el ne cheamă și astăzi la pocăință, la credință vie și la nădejde statornică în mila lui Dumnezeu.
Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana
Glasul 1
Celui Ce a Răsărit din Fecioara, Mai Marelui Păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părinte al nostru Sfinte Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta strigăm: Slavă Celui Ce te-a preaslăvit pe tine; Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.
Condacul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana
Glasul 8
Ca pe cel împreună râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mare, toată lavra ta, Tismana, te cinsteşte pe tine cu credinţă, Sfinţite Nicodim; pe care păzeşte-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită şi netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios şi pururea lăudat.