Viața Bisericii Ortodoxe din Moldova secolului al XVII-lea a fost puternic marcată de prezența unor mari nevoitori și mărturisitori ai credinței. Printre aceștia se numără și Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, unul dintre cei mai cunoscuți pustnici ai vremii, care a viețuit în preajma Mănăstirii Tazlău, în peștera din muntele Măgura. El este socotit nu doar un isihast și rugător neîncetat, ci și un apărător al dreptei credințe în fața propagandei calvine și un povățuitor al multor suflete dornice de luminare. Viața sa, plină de smerenie, asceză și rugăciune, l-a așezat în rândul marilor sfinți ai neamului nostru românesc.
Originile și chemarea monahală
Sfântul Cuvios Chiriac s-a născut la începutul secolului al XVII-lea în satul Mesteacăn, într-o familie de țărani credincioși. Încă din copilărie, părinții l-au purtat la sfintele slujbe de la Mănăstirea Tazlău, unde sufletul său s-a aprins de dragostea pentru Hristos. Mai târziu, el mărturisea că atunci „i se întraripează sufletul cu dumnezeiescul dor”.
Simțind chemarea monahală, a intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Tazlău, unde a deprins rânduiala vieții de obște: ascultarea, rugăciunea și nevoința postului. Aici a primit îngerescul chip al călugăriei, făcându-se remarcat prin dragostea, blândețea și râvna sa duhovnicească.
Hirotonia și darul povățuirii
Deși el însuși se smerea și nu dorea ranguri bisericești, pentru viața lui curată și râvna duhovnicească a fost hirotonit diacon, apoi preot. Din acel moment, a devenit povățuitor pentru mulți, fiind un adevărat părinte duhovnicesc, căutat de obște și de credincioșii care veneau să ceară sfat și rugăciune.
Nu puterea cuvântului omenesc îl făcea ascultat, ci harul lui Dumnezeu care lucra prin el, pentru că predica lui era întărită de viața trăită în rugăciune și în nevoință.
Retragerea la pustie
Dorind însă o viață și mai aspră, asemenea marilor părinți isihaști, Sfântul Chiriac s-a retras în pustie, pe muntele Măgura Tazlăului. Acolo s-a sălășluit într-o peșteră, unde a petrecut ani îndelungați în post, privegheri și rugăciune neîncetată.
El biruia frigul, ispitele și nevoile trupești prin credință și răbdare. Hrana lui era simplă: pesmeți uscați, fructe de pădure și apă. Dormea foarte puțin, pe un scaun, câteva ore pe noapte, petrecând restul timpului în rugăciune. Astfel, a dobândit darul rugăciunii curate și s-a învrednicit de vederea luminii dumnezeiești.
Darurile primite de la Dumnezeu
Prin viața sa de rugăciune, Cuviosul Chiriac a primit daruri duhovnicești alese: vindecarea bolilor, izgonirea duhurilor rele și discernerea gândurilor. Mulți monahi și credincioși veneau la chilia sa pentru a primi binecuvântare, sfat și tămăduire.
Mărturiile despre viața sa arată că el era nu doar un pustnic retras, ci și un sprijin pentru cei care căutau mângâiere și îndrumare. Prin blândețea și înțelepciunea lui, îi întorcea pe mulți de la rătăcire și îi aducea pe calea mântuirii.
Apărător al dreptei credințe
Vremea în care a trăit Sfântul Chiriac era una de mari frământări religioase. Dinspre Transilvania se răspândea intens propaganda calvină, care încerca să slăbească legătura credincioșilor moldoveni cu Ortodoxia. În acest context, Sfântul Cuvios Chiriac s-a ridicat ca un adevărat apărător și mărturisitor al dreptei credințe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în ținutul Neamțului.
Astfel, pe lângă nevoința personală, el a avut un rol providențial și pentru viața duhovnicească a poporului, întărind pe mulți în adevărata credință.
Viața de rugăciune și nevoință
Sfântul Cuvios Chiriac s-a nevoit cu asprime, asemenea marilor isihaști ai Răsăritului. Postea îndelung, mâncând o singură dată pe zi, după apusul soarelui. Noaptea o petrecea în priveghere, cu lacrimi de pocăință și cu chemarea neîncetată a Numelui Domnului Iisus Hristos.
Inima lui devenise un altar viu al rugăciunii, iar în adâncul sufletului primea bucurii și mângâieri dumnezeiești. Era un om care, încă din viață, trăia o parte din fericirea Împărăției cerurilor.
Ucenicii și lucrarea isihastă
Pentru sfințenia și darurile sale, mulți ucenici s-au adunat în jurul său, dorind să urmeze calea liniștii și a rugăciunii. Pe lângă chilia sa, Sfântul Chiriac a ridicat un mic altar unde se rugau și se adunau ucenicii pentru spovedanie și sfat.
Astfel, el a contribuit la dezvoltarea isihasmului în Moldova, alături de alți mari sihaștri din munții Tazlăului, Nechitului și Tarcăului.
Cinstirea în timpul vieții și după mutarea la Domnul
Sfântul Cuvios Chiriac a trecut la Domnul în jurul anului 1660, la adânci bătrâneți. Trupul său a fost înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău. Încă din timpul vieții, poporul l-a cinstit ca pe un sfânt, iar după moartea sa, cinstitele moaște au fost izvor de minuni și tămăduiri.
Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, care l-a cunoscut personal, a mărturisit despre el cu adâncă evlavie: „Apucat-am în zilele noastre părinți înalți la podvig (nevoință) și plecați la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani și pe Chiriac de la Tazlău”.
În Patericul Sfinților români din anul 1888 se consemnează de asemenea că Sfântul Cuvios Chiriac „tare mult s-a luptat împotriva vrăjmașilor celor nevăzuți și desăvârșit i-a biruit”.
Răspândirea moaștelor
Tradiția spune că, spre sfârșitul secolului al XVII-lea, Moldova a trecut prin vremuri de grea încercare. Pentru a nu fi profanate de păgâni, moaștele Sfântului Cuvios Chiriac au fost împărțite între credincioși. Totuși, peștera de pe Măgura Tazlăului a rămas un loc sfânt, amintind de viața și nevoința lui.
Mulți credincioși vin și astăzi la mormântul său și la locurile unde s-a nevoit, căutând binecuvântare și ajutor.
Canonizarea
Pentru viața sa sfântă și pentru evlavia poporului, în anul 2008 Biserica Ortodoxă Română a hotărât canonizarea Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău, rânduindu-se zi de prăznuire la 9 septembrie.
Astfel, Biserica a confirmat oficial ceea ce credincioșii știuseră de secole: că Sfântul Chiriac este un mare rugător și făcător de minuni, un model de nevoință și de credință vie.
Moștenirea duhovnicească
Faptele alese care au definit viața Sfântului Cuvios Chiriac au fost: dragostea de Dumnezeu și de aproapele, smerenia adâncă, ascultarea, tăcerea, postirea îndelungată și rugăciunea neîncetată. El a lăsat ucenicilor și urmașilor o moștenire de preț: chemarea la viața curată și la necontenita rugăciune, ca mijloc de unire cu Dumnezeu.
Astăzi, Sfântul Cuvios Chiriac rămâne pentru monahi un model de viețuire isihastă, iar pentru credincioși, un sprijin în rugăciune și un mijlocitor înaintea tronului dumnezeiesc.
Viața Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău este o mărturie vie a puterii rugăciunii și a nevoinței pentru Domnul Iisus Hristos
De la copilul purtat de părinți la mănăstire, până la marele pustnic și făcător de minuni, viața lui se arată ca o pildă de urmat pentru cei ce doresc să-și trăiască credința cu statornicie.
El a arătat că adevărata libertate nu se dobândește prin împlinirea dorințelor lumești, ci prin biruirea lor, prin post, rugăciune și dragoste jertfelnică față de Dumnezeu și de oameni.
Astăzi, Biserica și credincioșii îl cinstesc cu evlavie pe Sfântul Chiriac, încredințați că rugăciunile sale ajung la Dumnezeu și aduc alinare și ajutor tuturor celor care îl cheamă cu credință.
Troparul Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău
Glas 1
De dragostea lui Hristos fiind înflăcărat, întru sihăstrie ai viețuit în peștera din Măgura Tazlăului, pe Dumnezeu slăvind și pe diavoli biruind. Pentru aceasta, cu credință te lăudăm pe tine, Cuvioase Chiriac, Părintele nostru!