În rândul Sfinților Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, un loc deosebit îl are Sfântul Ioan, fiul lui Zevedei și al Salomiei, cunoscut în Biserică drept „Evanghelistul” și „Teologul”. El este cel care s-a rezemat pe pieptul Mântuitorului la Cina cea de Taină, cel care a rămas credincios până la Cruce și cel care a primit în grijă pe însăși Preasfânta Fecioară Maria. Viața lui, plină de jertfelnicie, de dragoste și de taine dumnezeiești, este o lumină călăuzitoare pentru întreaga Biserică.
Pomenirea sa se face la 26 septembrie, ca zi a mutării sale la Domnul, și la 8 mai, când se prăznuiește minunea ieșirii de mir vindecător din mormântul său.
Chemarea la apostolie
Ioan s-a născut în Betsaida, lângă Marea Galileii. Era fratele mai mic al lui Iacov și împreună cu tatăl lor, Zevedei, se ocupau cu pescuitul. Mama lor, Salomeea, era fiica Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, ceea ce îl făcea pe Ioan văr al Mântuitorului.
Pe când își lega mrejele împreună cu fratele său, a fost chemat de Domnul la apostolie. „Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. ” (Matei 4, 22). Curajul și hotărârea acestui gest arată inima plină de credință a tânărului Ioan, care a părăsit totul pentru a urma pe Hristos.
Domnul i-a numit „Pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacov, şi le-a pus lor numele Boanerghes, adică Fiii tunetului. ” (Marcu 3, 17), semn că propovăduirea lor va răsuna în lume cu putere.
Ucenicul cel iubit
Sfântul Ioan s-a numărat printre cei mai apropiați ucenici ai Mântuitorului. El a fost martor la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față pe Muntele Tabor și la rugăciunea din Grădina Ghetsimani.
La Cina cea de Taină, Ioan a avut îndrăzneala și dragostea să își plece capul pe pieptul Domnului, gest care a rămas simbolul legăturii sale unice cu Hristos. Tot el a fost singurul dintre Apostoli care a rămas neclintit la picioarele Crucii, alături de Maica Domnului.
De pe Cruce, Mântuitorul i-a încredințat cea mai mare comoară: „Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. ” (Ioan 19, 26-27). Din acel ceas, Ioan a luat-o pe Maica Domnului în casa lui, slujind-o până la Adormirea ei.
Propovăduirea în Asia și minunile sale
După Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, Apostolii au tras la sorți locurile unde aveau să propovăduiască. Ioan a primit Asia Mică, mai ales Efesul.
Aici, împreună cu ucenicul său Prohor, a înfruntat mari ispite și încercări. Tradiția amintește despre întâlnirea cu Romana, o femeie păgână care îl făcuse rob, dar prin minunile săvârșite de Apostol, precum învierea fiului ei, a adus-o pe aceasta la credință.
În Efes, Sfântul Ioan a surpat idolii, a vindecat bolnavi și a înviat morți. La rugăciunea sa, pământul s-a cutremurat și idolul zeiței Artemis s-a prăbușit, ceea ce a zguduit temeliile păgânismului.
Pătimirile la Roma și exilul în Patmos
Pentru puterea cuvântului său, Sfântul Ioan a fost urât de păgâni și adus înaintea împăratului Domițian, la Roma. Acolo a fost supus la chinuri cumplite: biciuiri, otrăvire și aruncare într-un cazan cu untdelemn încins. Însă, prin puterea lui Dumnezeu, a rămas nevătămat.
Speriat, împăratul l-a trimis în exil pe insula Patmos. Acolo, Apostolul a primit revelații dumnezeiești și a scris Cartea Apocalipsei, ultima din Noul Testament, unde descoperă tainele sfârșitului lumii și biruința lui Hristos. Tot în Patmos a scris și Evanghelia sa, plină de lumină teologică, în care arată dumnezeirea Cuvântului: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu.” (Ioan 1,1-2).
Întoarcerea la Efes și ultimii ani
După moartea lui Domițian, Sfântul Ioan a fost eliberat și s-a întors la Efes. Aici a continuat să propovăduiască și să întărească Biserica. Tradiția spune că, bătrân fiind, era purtat la biserică de ucenici și, neputând rosti multe cuvinte, repeta mereu: „Fiilor, iubiți-vă unii pe alții!”.
El a trăit mai bine de o sută de ani, fiind ultimul dintre Apostoli care s-a mutat la Domnul. Când ucenicii săi au deschis mormântul după o vreme, trupul său nu mai era, semn al unei mutări minunate. În fiecare an, la 8 mai, din mormântul său izvora un praf bine mirositor, numit „mană”, care aducea tămăduiri celor bolnavi.
Mărturia dragostei și a pocăinței
Viața Sfântului Ioan este plină și de pilde vii. Cea mai cunoscută este aceea a tânărului din Efes, încredințat de el episcopului locului. Tânărul a căzut în păcate grele și a ajuns tâlhar, dar Ioan, întorcându-se, l-a căutat și nu s-a rușinat să alerge după el prin munți, strigându-l cu lacrimi: „Pentru tine îmi voi da viața, precum Hristos pentru noi!”. Mișcat, tânărul s-a pocăit și s-a întors la Biserică.
Această întâmplare arată marea lui dragoste pastorală și ne învață că nimeni nu trebuie să deznădăjduiască, oricât de adânc ar fi căzut în păcat.
Sfântul Ioan și taina icoanei
Tradiția păstrează și istorisirea minunată a copilului Gusar, care dorea să învețe să zugrăvească icoane. Sfântul Ioan însuși i s-a arătat și i-a dat puterea să picteze chipul său mai bine decât cei mai iscusiți meșteri. Această minune ne arată că darul lui Dumnezeu se revarsă peste cei curați cu inima și dornici să Îi slujească prin frumusețea sfintelor icoane.
Teologia dragostei
Sfântul Ioan este numit Teologul, pentru că a vorbit cu cea mai mare profunzime despre iubirea lui Dumnezeu. Epistolele sale sunt pline de acest adevăr: „Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” (1 Ioan 4, 8). El ne învață că viața creștină se întemeiază pe dragostea de Dumnezeu și de aproapele, iar cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu.
De aceea, chipul său este reprezentat adesea ca un bătrân cu chip blând, aplecat în contemplarea tainelor cerești.
Moștenirea lăsată Bisericii
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne-a lăsat o moștenire de neprețuit:
- Evanghelia după Ioan, plină de lumină duhovnicească;
- Trei Epistole sobornicești, care cheamă la iubire și adevăr;
- Cartea Apocalipsei, descoperirea tainei celei de pe urmă.
Aceste scrieri formează un tezaur al Bisericii, izvor de învățătură și de întărire pentru toți credincioșii.
Viața Sfântului Ioan Teologul este o icoană a dragostei curate, a credinței neclintite și a propovăduirii pline de putere
El a fost pescar smerit, Apostol al lui Hristos, Evanghelist luminat de Duhul Sfânt, păstor plin de dragoste și Teolog al tainelor dumnezeiești.
Astăzi, creștinii îl cinstesc ca pe Ucenicul Iubit și ca pe mărturisitorul dumnezeirii Cuvântului. Din pilda lui învățăm să Îl iubim pe Dumnezeu din toată inima și să nu deznădăjduim niciodată în fața greutăților, pentru că iubirea lui Hristos biruiește toate.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul rămâne stâlp al Bisericii și rugător neîncetat pentru mântuirea noastră.
Condacul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan
Glasul 2
Măririle tale, iubitorule de feciorie, cine le va spune? Că verşi minuni şi izvorăşti tămăduiri, şi te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu şi prieten al lui Hristos.
Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan
Glasul 2
Apostole al lui Hristos de Dumnezeu iubite, grăbeşte de izbăveşte pe poporul cel fără de răspuns. Că te primeşte când cazi către El, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule, şi norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă.