În ziua de 6 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește una dintre cele mai însemnate sărbători împărătești: Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment, petrecut pe muntele Taborului, este o mărturie vie a dumnezeirii lui Hristos și o prefigurare a strălucirii învierii, dar și a slavei viitoare ce va fi dăruită celor care Îl urmează cu credință și curăție de inimă.
Contextul Schimbării la Față
În al treilea și ultimul an al propovăduirii Sale pământești, Mântuitorul Iisus Hristos se apropia de patima cea de bunăvoie. După ce Petru Îl mărturisise în Cezareea lui Filip drept: „Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. ” (Matei 16, 16), Domnul începe să-i învețe pe ucenici despre suferințele, moartea și învierea Sa. Întristați și nedumeriți de aceste cuvinte, Apostolii aveau nevoie de o întărire, de o descoperire lămuritoare asupra adevăratei Sale Ființe.
De aceea, la șase zile după această convorbire, Domnul Iisus Hristos îi ia cu Sine pe trei dintre ucenici, pe Petru, Iacov și Ioan și îi urcă pe un munte înalt, Taborul, pentru rugăciune. Acești trei ucenici aveau să fie martorii apropiați ai marilor momente ale iconomiei mântuirii: Schimbarea la Față, rugăciunea din Ghetsimani și Învierea fiicei lui Iair. Fiecare dintre ei simboliza câte o virtute: Petru, credința, Iacov, nădejdea și Ioan, iubirea, cele trei virtuți teologice care deschid omului vederea slavei dumnezeiești.
Slava lui Dumnezeu descoperită pe Tabor
În timp ce Domnul Iisus Hristos Se ruga, fața Sa a strălucit ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina ,, Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. ”(Matei 17, 2). Această lumină nu era o lumină pământească, ci era slava dumnezeiască, veșnică și necreată, izvorând nu din afară, ci din însăși ființa Dumnezeului-Om. Spre deosebire de Moise, al cărui chip strălucea după ce a stat în fața lui Dumnezeu pe Sinai, la Domnul Iisus Hristos slava izvora din El, căci El este „Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. ” (Ioan 1, 9).
În acea lumină negrăită au apărut și doi mari prooroci ai Vechiului Testament: Moise și Ilie, vorbind cu Domnul despre pătimirea Lui care avea să se săvârșească la Ierusalim. Moise, care simbolizează Legea, și Ilie, care reprezintă Prorocii, stau alături de Hristos, mărturisind că El este împlinirea Scripturilor, Izvorul și Plinirea Legii și a prorociilor. Prezența lor respinge învinuirea că Domnul Iisus Hristos ar fi fost doar un proroc, arătând că El este mai presus decât toți, Domnul celor vii și al celor morți.
Reacția ucenicilor
Văzând această slavă cerească, ucenicii au fost cuprinși de spaimă și cutremur. Petru, cuprins de extazul vederii dumnezeiești, a zis: „Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. ” (Matei 17, 4). El nu voia să se despartă de acea desfătare cerească, dar nici nu înțelesese pe deplin că Împărăția lui Dumnezeu nu este una a rămânerii pe munte, ci a coborârii și a jertfei.
Atunci un nor luminos a umbrit locul, iar din nor s-a auzit glasul Tatălui Ceresc, zicând:„Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L». ” (Matei 17, 5). Acest glas este mărturia supremă a dumnezeirii lui Hristos, ca o pecetluire divină înainte de suferințele înfricoșătoare care vor urma.
Sensul teologic al Schimbării la Față
Schimbarea la Față a Domnului are o însemnătate profundă pentru întreaga iconomie a mântuirii. Sfântul Ioan Damaschin spune: „Domnul nu a devenit altceva decât era, ci le-a arătat Apostolilor ceea ce era cu adevărat, deschizându-le ochii duhovnicești.” Nu Domnul Iisus Hristos Se schimbă, ci ucenicii încep să vadă mai adânc taina Sa.
Această arătare a slavei este o arvună a învierii, o prefigurare a stării de lumină în care vor fi și cei care se sfințesc. Este, de asemenea, dovada că trupul omenesc poate deveni locaș al slavei lui Dumnezeu. Îndumnezeirea firii omenești în Hristos este și scopul vieții noastre duhovnicești, participarea la slava necreată a lui Dumnezeu.
Sfântul Grigorie Palama, marele teolog al luminii taborice, învață că acea lumină este lumina necreată a lui Dumnezeu, nu o alegorie sau o manifestare simbolică. Această lumină este însăși viața dumnezeiască, la care sunt chemați să participe toți cei care își curățesc inima prin rugăciune, post, pocăință și dragoste.
De ce doar trei ucenici?
Domnul a ales doar pe Petru, Iacov și Ioan nu pentru că ceilalți erau nevrednici în mod absolut, ci pentru că aceștia aveau o chemare și o lucrare aparte. În plus, după cum spune Sfântul Clement, în Legea Veche orice adevăr se statornicea prin mărturia a doi sau trei martori: ,,Nu ajunge numai un martor pentru a vădi pe cineva de vreo vină sau de vreo nelegiuire sau de vreun păcat de care s-ar fi făcut vinovat, ci orice pricină să se dovedească prin spusa a doi sau trei martori. ” (Deuteronomul 19,15). Așadar, trei martori ai Schimbării la Față erau suficienți pentru a da mărturie despre slava văzută pe Tabor.
Acești trei ucenici reprezintă și cele trei virtuți fundamentale: credința, nădejdea și dragostea, fără de care nu putem urca pe muntele vederii dumnezeiești. Așadar, nu este cu putință să vedem slava lui Dumnezeu fără aceste virtuți și fără o viață curată și rugătoare.
Îndemnuri duhovnicești
Sfântul Clement, în cuvântul său la această prăznuire, ne îndeamnă: „Să ne sculăm ca din somn, din groapa lenevirii, și să ne sârguim a păzi poruncile lui Dumnezeu.” Schimbarea la Față nu este doar o arătare istorică a unei minuni, ci un model pentru viața noastră duhovnicească. Ni se arată care este ținta: îndumnezeirea firii noastre prin unirea cu Hristos, prin harul Duhului Sfânt.
De aceea, acest praznic este și un îndemn la nevoință. Hristos S-a schimbat la Față noaptea și pe munte, pentru a ne învăța dragostea de rugăciune și de înălțare a minții către cele de sus. Rugăciunea, isihia, tăcerea, smerenia, toate acestea sunt mijloace prin care ne luminăm și noi ochii sufletului, pregătindu-ne pentru vederea slavei celei dumnezeiești.
Schimbarea la Față a Domnului este un praznic de lumină, un moment în care Cerul s-a deschis pe pământ și slava dumnezeiască s-a făcut văzută
Este o descoperire a ceea ce este Domnul Iisus Hristos cu adevărat: Fiul lui Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Este și o făgăduință, că toți cei care Îl urmează, ducându-și crucea cu răbdare și credință, vor fi părtași ai acestei lumini veșnice.
Să-L rugăm pe Domnul Iisus Hristos, Lumina lumii, să ne lumineze și pe noi cu lumina Sa necreată, să ne ridice din întunericul păcatelor, să ne învețe rugăciunea curată, pocăința adevărată, smerenia lucrătoare și dragostea jertfelnică, ca să ajungem și noi să vedem slava Lui, „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. ” (1 Cor. 13,12) în Împărăția cea fără de sfârșit. Amin.
Cântare de laudă la Schimbarea la Față a Domnului
Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Acolo unde Israil l-au biruit pe Sisera,
Acolo voit-a să urce al Cerurilor împărat,
Acolo voit-a întru privegheri de noapte să Se roage,
Și Slava Schimbării Lui la Față
Să o arate înaintea ucenicilor celor aleși.
Acolo a voit Domnul
Credința ucenicilor Lui să o pecetluiască,
Acolo și veșnica Lui Biruință, de Biruitor.
Acolo a Lui Față a strălucit ca soarele
Cu dumnezeiasca lumină,
Lumină ce întunericul nopții l-a risipit
Și a luminat Taborul.
Lumina cea îndelung ascunsă întru Sine,
Cea care din timp în timp lumii s-a arătat
în străfulgere de-o clipă,
Ea acum a stălucit puternic și îmbelșugat
Ca un soare,
În valuri de bucurie și dulceață.
Ea cerului a arătat stălucirea Omenității Lui,
Iar pământului și oamenilor adevărul Dumnezeirii Lui.
Vadă cerurile pe Vestitorul luminii lor!
Și recunoască pământul pe Domnul Dumnezeu, Mântuitorul.
Condac la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului
Glasul 7
În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, pentru ca, atunci când Te vor vedea Răstignit, să înţeleagă patima Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat Raza Tatălui.
Tropar la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului
Glasul 7
Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.