Pilda celor poftiți la cină
Duminica a 28-a după Rusalii, cunoscută în rânduiala Bisericii Ortodoxe ca Duminica Sfinților Strămoși, ne așază înainte o Evanghelie de o adâncă însemnătate duhovnicească: Pilda celor poftiți la cină (Luca 14, 16-24). Această pildă descoperă taina Împărăției lui Dumnezeu, dar și drama libertății omului, chemat la mântuire, dar adesea împiedicat de legătura cu cele trecătoare.
Înainte de rostirea pildei, unul dintre cei ce ședeau la masă cu Mântuitorul a rostit cuvintele: „Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!” (Luca 14, 15). După cum tâlcuiește Sfântul Chiril al Alexandriei, acest cuvânt nu izvorăște dintr-o înțelegere deplină a realității cerești, ci dintr-o gândire încă legată de cele pământești. Pentru a corecta această percepție, Hristos descoperă prin pildă adevărata natură a ospățului ceresc.
Cina cea mare, imaginea Împărăției lui Dumnezeu
„Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;” (Luca 14, 16). Omul care pregătește cina este Dumnezeu Tatăl, iar cina cea mare este Împărăția cerurilor, pregătită pentru întreaga lume întru Hristos. După cuvântul Sfântului Chiril al Alexandriei, această cină este rânduită în cinstea Fiului, Care, la plinirea vremii, S-a jertfit pentru viața lumii.
Cina nu este un ospăț trupesc, ci o agapă dumnezeiască, o hrană cerească. Sfântul Clement Alexandrinul arată că agapa este „un ospăț al Cuvântului”, o masă a dragostei care nu piere. Dragostea, spune Apostolul Pavel, „ Dragostea nu cade niciodată. Cât despre prorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;” (1 Corinteni 13, 8), iar aceasta este esența Împărăției lui Dumnezeu.
Sluga trimisă la ceasul cinei
„Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.” (Luca 14, 17). Sluga este Însuși Hristos, Care, deși este Dumnezeu adevărat, „chip de rob a luat”, smerindu-Se pentru mântuirea oamenilor. Deși numit slugă, El rămâne Domn, căci firea Sa dumnezeiască nu este nicicând micșorată.
Chemarea „Veniți, că iată toate sunt gata” cuprinde toate darurile mântuirii: iertarea păcatelor, curățirea, înfierea, lucrarea Duhului Sfânt și făgăduința vieții veșnice. Această chemare a fost adresată mai întâi lui Israel, poporul ales, căruia i-au fost încredințate Legea și prorocii.
Refuzul celor dintâi chemați
„Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog, iartă-mă.” (Luca 14, 18). Refuzul este unanim și rapid. Unul invocă țarina, altul boii, iar al treilea căsătoria. După tâlcuirea Sfântului Chiril al Alexandriei, aceste scuze simbolizează legarea inimii de cele pământești.
Țarina este chipul iubirii de avere, boii înfățișează lăcomia și preocuparea excesivă pentru muncă, iar femeia reprezintă alipirea de plăcerile trupești. Acestea nu sunt rele în sine, dar devin piedici atunci când sunt puse înaintea lui Dumnezeu. Biruiți de grija celor de jos, cei chemați nu mai pot primi cele duhovnicești.
Mânia stăpânului și chemarea celor smeriți
Văzând refuzul, stăpânul poruncește: ,,Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.” (Luca 14, 21). Aceștia sunt cei disprețuiți de lume, dar bogați în smerenie.
Prin această chemare se arată că neputințele trupești nu exclud pe nimeni din Împărăția cerurilor. Mila lui Dumnezeu acoperă slăbiciunile omului, iar mântuirea nu se dobândește prin merite omenești, ci prin credință și pocăință.
Drumurile și gardurile, chemarea neamurilor
Când casa încă nu este plină, stăpânul spune: „Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,” (Luca 14, 23). Sfântul Ambrozie al Milanului explică faptul că drumurile sunt căile păcatului, iar gardurile sunt hotarele dintre bine și rău.
Această chemare simbolizează intrarea neamurilor în Biserică. Cei rătăciți sunt aduși pe calea mântuirii, iar cei de departe sunt făcuți apropiați. Astfel se împlinește planul dumnezeiesc al mântuirii universale.
Avertismentul final al pildei
„Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.” (Luca 14, 24). Acest cuvânt nu este o osândă arbitrară, ci consecința refuzului liber al omului. Cei dintâi chemați au disprețuit darul și au ales cele trecătoare.
Pilda rămâne un avertisment viu pentru fiecare creștin: chemarea lui Dumnezeu este permanentă, dar răspunsul trebuie să fie liber și responsabil.
Când cele vremelnice ne țin departe de bucuria veșnică
Duminica Sfinților Strămoși ne amintește că Împărăția lui Dumnezeu este pregătită, cina este gata, iar loc este încă. Însă intrarea la ospățul ceresc depinde de răspunsul nostru. Atașamentul față de cele vremelnice poate deveni piedică în calea mântuirii, în timp ce smerenia și deschiderea inimii ne fac părtași bucuriei veșnice.
Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu, nu pentru că a fost chemat, ci pentru că a ales să vină.
Tropar la Duminica Sfinţilor Strămoşi
Glasul 2
Întru credinţă pe Strămoşi i-ai îndreptat, printr-înşii logodindu-Ţi mai înainte Biserica cea din păgâni; sunt lăudaţi întru mărire Sfinţii, că din sămânţa lor este Rodul care Te-a născut pe Tine fără de sămânţă. Cu rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.