În anul 2025, Biserica Ortodoxă Română aniversează cu evlavie și recunoștință 251 de ani de la un eveniment care a marcat profund viața duhovnicească a Țării Românești: aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, în Capitală. Acest moment sfânt a avut loc în contextul tulburător al Războiului Ruso-Turc (1768–1774), când pământurile ortodoxe din sudul și nordul Dunării erau supuse pericolelor invaziilor și distrugerii.
Viața și sfințenia Cuviosului Dimitrie cel Nou
Sfântul Dimitrie cel Nou a trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării, în vremea dinastiei Asăneștilor sau cel mai târziu în timpul Cruciadei a patra (1204–1261). Originar din satul Basarabov, situat pe râul Lom, în apropierea actualului oraș Ruse (Bulgaria), el a dus o viață smerită și ascetică, urmând pilda marilor părinți pustnici ai Răsăritului. Tradiția spune că Sfântul și-a ales loc de nevoință într-o peșteră de pe malul râului, unde s-a rugat și a postit vreme îndelungată, lăsându-se cu totul în voia lui Dumnezeu.
La vremea trecerii sale la cele veșnice, Sfântul Dimitrie a fost îngropat în albia râului Lom, potrivit propriei dorințe, într-o smerenie desăvârșită. Mult mai târziu, în vremuri de stăpânire otomană, trupul său a fost descoperit întreg, neputrezit, strălucind de har și mirosind a bună mireasmă, semn al sfințeniei. Aceste sfinte moaște au fost aduse în satul său natal, Basarabov, și așezate într-o biserică, devenind izvor de binecuvântare și vindecare pentru toți cei care le cinsteau cu credință.
Aducerea moaștelor în Țara Românească, context istoric
În timpul războiului ruso-turc (1768–1774), trupele ruse conduse de generalul Ivan Piotr Saltîkov au traversat Dunărea, ajungând în zona Basarabovului. În acel moment, pentru a proteja sfintele moaște de profanare, jefuire sau distrugere, generalul Saltîkov a decis să le ia cu sine. Astfel, în anul 1774, racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou a fost adusă la București, oraș aflat pe atunci sub ocupație rusească.
Ajungând în Capitală, generalul a fost întâmpinat de mitropolitul Grigorie al II-lea al Țării Românești și de un boier evlavios, Hagi Dimitrie, care l-au rugat stăruitor să nu ducă moaștele în Rusia, ci să le lase în București, ca mângâiere pentru poporul greu încercat de război și ca semn al binecuvântării dumnezeiești peste oraș. Un alt argument a fost acela că Sfântul era „valah” de neam, adică român, aparținând aceluiași popor credincios.
Impresionat de aceste rugăminți și de evlavia românilor, generalul a fost de acord să lase moaștele în Catedrala Mitropolitană din București, luând cu sine doar mâna dreaptă a Sfântului, pe care a dus-o în Lavra Pecerska din Kiev, unde se păstrează și astăzi. Evenimentul a avut loc în data de 13 iulie 1774, dată care, începând cu anul 2024, este prăznuită oficial în calendarul Bisericii Ortodoxe Române ca sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București.
Primirea și cinstirea moaștelor în Capitală
Odată așezate în Catedrala Mitropolitană, actuala Catedrală Patriarhală, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au devenit centrul unei evlavii populare neîntrerupte. Într-o perioadă de suferințe și tulburări, prezența sfântului era percepută ca o ocrotire divină și o alinare spirituală. În anul 1786, mitropolitul Grigorie al II-lea a comandat o raclă de lemn îmbrăcată în argint pentru cinstitele moaște, iar în anul 1779 a fost tipărită, cu cheltuiala sa, slujba închinată Sfântului, alcătuită de viitorul mitropolit Filaret al II-lea.
Pentru a evita confuzia cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sărbătorit pe 26 octombrie, mitropolitul Grigorie l-a numit pe noul ocrotitor al orașului „Sfântul Dimitrie cel Nou” și a stabilit ca prăznuirea lui să se facă anual pe 27 octombrie, dată păstrată cu sfințenie până astăzi.
Ocrotitor al Bucureștiului și făcător de minuni
În anul 1792, mitropolitul Filaret al II-lea a proclamat oficial pe Sfântul Dimitrie cel Nou ca ocrotitor spiritual al Catedralei și al orașului București. De atunci, Sfântul s-a arătat mereu aproape de popor, împlinind rugăciunile celor necăjiți și intervenind minunat în vremuri de cumpănă.
În timpul epidemiei de ciumă din secolul XIX, mulți au fost cei care s-au vindecat rugându-se la racla Sfântului. În Primul Război Mondial, moaștele au fost furate de trupele de ocupație bulgare, dar, în chip minunat, s-au întors la București. Iar în perioada comunistă, conducerea de stat a dorit să închidă Catedrala și să mute moaștele din Capitală. Însă, din pricini inexplicabile pentru autorități, planurile nu s-au putut duce la îndeplinire, ceea ce a fost văzut ca o lucrare divină a Sfântului Dimitrie cel Nou.
Pelerinajul anual și evlavia credincioșilor
De peste două secole, pelerinajul de la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou a devenit o tradiție vie a Ortodoxiei românești. În fiecare an, în preajma zilei de 27 octombrie, zeci și uneori sute de mii de credincioși urcă Dealul Patriarhiei pentru a se închina la racla Cuviosului. Evlavia nu s-a stins, ci dimpotrivă, s-a întărit. Sfântul este perceput ca un mijlocitor grabnic și un sprijin în necazuri, suferințe, boli și greutăți.
Pe lângă credincioșii din București, vin pelerini din toate colțurile țării, dar și din diaspora, arătând că Sfântul Dimitrie a devenit un ocrotitor nu doar al unui oraș, ci al întregului popor român.
Moștenirea spirituală a unui ocrotitor viu
Aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București nu a fost doar un act de salvare în vreme de război, ci o adevărată rânduială dumnezeiască pentru neamul românesc. În mijlocul zbuciumului istoric, Dumnezeu a așezat la temelia vieții spirituale a poporului Său o comoară de mare preț – moaștele unui cuvios rugător, smerit, neștiut de mulți, dar lucrător în taină și grabnic ajutător.
Prin canonizarea sa, prin recunoașterea oficială a ocrotirii Bucureștiului și a țării, prin minuni și prin evlavia neîntreruptă a credincioșilor, Sfântul Dimitrie cel Nou rămâne o prezență vie în Biserica Ortodoxă Română. Iar anul 2025, în care se împlinesc 251 de ani de la sosirea sfintelor sale moaște în București, devine o ocazie de recunoștință, întărire a credinței și conștientizare a darurilor cerești primite.