În ziua de 15 iulie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu aleasă cinstire pe Sfinții Mucenici Chiric și Iulita, o mamă și fiul ei, care au mărturisit cu sângele lor credința în Hristos în timpul cumplitei prigoane împotriva creștinilor, sub împăratul păgân Dioclețian (284–305). Istoria vieții și pătimirii lor este una de o rară frumusețe duhovnicească, dar și de o cutremurătoare jertfă, în care dragostea mamei pentru fiul ei se unește cu râvna pentru Dumnezeu, născând mucenicie.
Iulita, o femeie nobilă și credincioasă
Sfânta Iulita s-a născut în cetatea Iconiei din Licaonia, într-o familie de neam împărătesc. Încă din tinerețe, și-a afierosit viața lui Hristos, trăind cu evlavie și înțelepciune. Deși a fost căsătorită pentru o perioadă scurtă cu un bărbat legiuit, a rămas repede văduvă, având în grijă un singur copil, pe pruncul Chiric, pe care l-a botezat creștin și l-a crescut cu învățătura Evangheliei.
Aflându-se într-o vreme în care prigoana asupra creștinilor se întețise, Sfânta Iulita, cunoscută ca fiind credincioasă, a fost nevoită să-și părăsească orașul, averea, confortul, rudeniile și slava lumească. De frica prigonitorilor care o puteau sili să se lepede de credință, a fugit cu fiul ei de doar trei ani și cu două slujnice credincioase în Seleucia, dorind să se ascundă printre cei săraci și necunoscuți.
Călătoria prin suferință și credință
Din păcate, nici în Seleucia nu a găsit liniște, pentru că și acolo, ighemonul Alexandru ucidea fără milă pe toți cei care se numeau creștini. Amintindu-și de cuvintele Domnului: „Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. ” (Matei 10, 23), Iulita s-a îndreptat spre Tars, cetatea Ciliciei, încercând să-și tăinuiască identitatea.
Dar Domnul, Care vede în ascuns și cunoaște inima fiecăruia, a rânduit ca pătimirea lor să devină o lumină pentru neamul omenesc. Acolo, în Tars, a fost descoperită și adusă înaintea ighemonului, împreună cu fiul ei. Slujnicele au fugit de frică, dar au rămas aproape pentru a-i vedea mărturisirea.
Pruncul mucenic Chiric, un martir în vârstă de trei ani
Judecătorul Alexandru, om crud și sălbatic, a poruncit ca Iulita să fie întrebată despre numele și credința sa. Ea a mărturisit cu îndrăzneală că este creștină și că patria ei este împărăția cerească. Atunci a fost dezbrăcată și bătută fără milă, fiind întinsă la pământ și lovită cu vine de bou.
Pruncul Chiric, văzând-o pe mama sa în suferință, a început să plângă, să se smucească din mâinile celor care îl țineau și să strige: „Sunt creștin! Lasă-mă la mama mea!” Această mărturisire, rostită din gura unui copil de doar trei ani, a tulburat pe prigonitor, care încercase să-l atragă prin vorbe dulci și mângâieri înșelătoare. Când copilul a început să-l zgârie pe față cu unghiile, respingându-l, Alexandru s-a înfuriat cumplit, l-a apucat și l-a trântit cu putere pe treptele de piatră, lovindu-l cu piciorul în coaste. Copilul a fost zdrobit și a murit pe loc, dându-și sufletul în mâinile Domnului, ca un adevărat mucenic.
Mucenița Iulita, jertfa mamei
Văzând moartea fiului ei, Iulita nu s-a înfricoșat, ci a mulțumit lui Dumnezeu că pruncul ei a fost învrednicit de cununa muceniciei. Această putere vine dintr-o credință vie, arzătoare, care vede dincolo de vălul acestei vieți pământești. În ea nu vorbea o mamă care-și pierduse fiul, ci o slujitoare a lui Hristos care vedea în moartea lui o naștere în Împărăția Cerurilor.
După multe alte chinuri, ighemonul a poruncit să i se taie capul, iar trupul ei a fost aruncat neîngropat, spre batjocură. La fel și trupul Sfântului Chiric, a fost aruncat alături de cel al mamei sale. Dar în taină, cele două slujnice credincioase au venit în timpul nopții, le-au luat trupurile și le-au îngropat cu cinste în pământ.
Descoperirea moaștelor și cinstirea lor
Una dintre aceste slujnice a trăit până în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, când Biserica lui Hristos a început să înflorească iarăși, iar adevărul credinței a fost mărturisit cu libertate. Atunci, această femeie a descoperit locul unde fuseseră îngropați Sfinții Mucenici Chiric și Iulita. Sfintele lor moaște au fost aflate nestricate, izvorând bună mireasmă și vindecări de boli, semn vădit al sfințeniei lor și al milei lui Dumnezeu.
Moaștele Sfinților Mucenici au fost răspândite în mai multe locuri, iar o parte se află până astăzi la Ohrida, în Biserica Născătoarei de Dumnezeu, Vindecătoarea, făcând minuni celor ce se roagă cu credință.
Mesajul duhovnicesc al muceniciei
Pilda Sfinților Mucenici Chiric și Iulita este una dintre cele mai emoționante din sinaxarul Bisericii. Ea ne învață că vârsta nu este un obstacol pentru sfințenie, iar dragostea pentru Domnul Iisus Hristos poate fi mai mare decât legătura de sânge. Sfânta Iulita nu L-a lepădat pe Domnul Iisus Hristos nici când și-a văzut copilul omorât înaintea ochilor. Mai mult, L-a slăvit pe Dumnezeu pentru această jertfă. Iar Chiric, deși era doar un prunc, a avut în inimă curajul mărturisirii și credința în Hristos.
Într-o lume în care copiii sunt adesea învățați doar să caute plăcerea și confortul, pilda Sfântului Chiric ne arată ce înseamnă să crești un copil în duhul rugăciunii și al adevărului. Mama l-a învățat pe fiul ei nu doar să vorbească, ci mai ales să se roage și să-L iubească pe Domnul nostru Iisus Hristos. Iar această educație s-a arătat roditoare chiar în fața morții.
Totodată, exemplul Sfintei Iulita este un îndemn pentru toate mamele creștine. Să-și crească fiii și fiicele în frica de Dumnezeu, cu gândul nu doar la viața aceasta, ci mai ales la viața cea veșnică. Prin jertfa ei, Iulita s-a asemănat Maicii Domnului, Care a stat cu durere la picioarele Crucii Fiului ei, dar cu nădejdea în Înviere.
Cântare de laudă la Sfinții Mucenici Chiric și Iulita
Nelegiuirea idolatră în lume-mpărățind,
Mulțimi de creștini a ucis, părinți și copii,
Pe Chiric și pe Iulita.
Aceștia doi mucenici au fost dintre mii,
Doi nevinovați, doi mărturisitori vii
Ai Cuvântului întrupat.
Adevărul între bogății
E cea mai prețioasă comoară.
Maica pentru sine nu a plâns,
Nici pentru al ei fiu.
Ea nu și-a plâns tinerețea, nici bogăția,
Nici puterea,
Ea lui Hristos I-a urmat,
Fără să privească înapoi.
Cei care cunosc adevărul și
sunt întru el înnoiți
De adevăr sunt conduși
Pe calea libertății și păcii.
Fericita Iulita a cunoscut adevărul
Când cu Crucea s-a botezat și
s-a luminat cu credința.
De pacea lui Dumnezeu plină
și de adevărata libertate,
Ea pe fiul ei ucis văzând,
nu a tremurat
Și nu i-a fost frică.
Fără plânset, nici teamă,
ea capul sub sabie și-a pus
Și pe Adevăr L-a proslăvit
Prin mucenicească moarte.
Condacul Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita, mama lui
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi lumii…
În braţe purtând muceniţa lui Hristos, Sfânta Iulita pe Mucenicul Chiric, în privelişte ca o maică bucurându-se, a grăit: Tu eşti, Hristoase, lauda mucenicilor.
Troparul Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita, mama lui
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.