Biserica Ortodoxă îi cinstește la data de 5 septembrie pe Sfântul Proroc Zaharia și pe Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Viața și mărturia lor reprezintă o icoană de credință, evlavie și jertfelnicie, așezându-i printre cei mai de seamă drepți ai Vechiului și Noului Testament. Ei au fost părinții celui mai mare dintre proroci, cel despre care Însuși Mântuitorul a spus: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.” (Matei 11,11).
Prin viețile lor, Zaharia și Elisabeta au arătat cum credința adevărată, chiar încercată de îndoială, este întărită de harul lui Dumnezeu și răsplătită cu daruri mai presus de fire.
Originea și viața celor drepți
Sfântul Proroc Zaharia era fiul lui Varahie, din neamul lui Abia, una dintre cele douăzeci și patru de cete de preoți rânduite de regele David pentru slujirea Templului din Ierusalim. El avea slujba în cea de-a opta săptămână a rânduielii preoțești. Soția lui, Elisabeta, era fiică a seminției lui Aaron și soră a Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria, ceea ce o făcea rudă apropiată cu Născătoarea de Dumnezeu.
Sfânta Scriptură îi descrie astfel: „Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului.” (Luca 1, 6). Cu toate acestea, viața lor era umbrită de o mare suferință: nu aveau copii, iar Elisabeta era stearpă și înaintată în vârstă. În vremea aceea, nerodirea era considerată o pedeapsă, dar ei au rămas statornici în credință și rugăciune.
Vestirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul
Într-una dintre zile, Zaharia își împlinea rândul de slujire în Templu, aducând tămâie pe altar, când i s-a arătat Arhanghelul Gavriil. Îngerul l-a liniștit și i-a vestit că rugăciunile lui au fost ascultate: Elisabeta va naște un fiu, care se va numi Ioan. Despre acest prunc a spus că „Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.” (Luca 1, 15-16).
Zaharia, uimit și neîncrezător, a cerut o dovadă, invocând vârsta înaintată a amândurora. Atunci Arhanghelul i-a spus: „Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. Şi iată vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.” (Luca 1, 19-20). Astfel, Zaharia a rămas fără glas până la nașterea fiului său, spre mărturie și învățătură pentru toți.
Nașterea și numirea lui Ioan
După rânduiala lui Dumnezeu, Elisabeta a zămislit și a născut un fiu. Vecinii și rudele se bucurau, socotind că pruncul va purta numele tatălui său. Dar Elisabeta, insuflată de Duhul Sfânt, a spus: „Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan.” (Luca 1, 60).
Neîncrezători, cei de față l-au întrebat și pe Zaharia. El a scris pe o tăbliță: „Ioan este numele lui”. În clipa aceea, i s-a dezlegat limba și a început să binecuvânteze pe Dumnezeu, prorocind despre fiul său: „Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui,” (Luca 1, 76).
Acest moment arată cum planurile lui Dumnezeu sunt mai presus de așteptările omenești și cum ascultarea credincioasă primește răsplată cerească.
Prigoana lui Irod și martiriul lui Zaharia
După nașterea Mântuitorului, împăratul Irod, temându-se să nu piardă tronul, a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească de până la doi ani din Betleem și împrejurimi. Știind de nașterea minunată a lui Ioan, a trimis ostași și la casa lui Zaharia.
Elisabeta, ca o mamă plină de credință, a fugit cu pruncul în munți. Rugându-se lui Dumnezeu să fie izbăvită, muntele s-a deschis și i-a adăpostit, ascunzându-i de prigonitori. În locul acela a izvorât mai apoi apă și a crescut un finic, semne ale purtării de grijă dumnezeiești.
Ostașii, neaflând copilul, s-au întors împotriva lui Zaharia. Acesta slujea în Templu și nu a vrut să le descopere unde se afla Elisabeta cu fiul lor. Atunci l-au ucis între templu și altar, stropind cu sângele său locul cel sfânt ,,Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar”. (Matei 23, 35).
Astfel, Zaharia a primit cununa muceniciei, dovedind că și prorocii Vechiului Testament au vestit și au mărturisit prin jertfa lor venirea Domnului Iisus Hristos.
Moartea Elisabetei și viața ascetică a Sfântului Ioan
La patruzeci de zile după martiriul soțului său, Dreapta Elisabeta a trecut și ea la Domnul. Pruncul Ioan a rămas în pustie, ocrotit de îngeri și hrănit prin grija dumnezeiască, până la vremea chemării sale la propovăduire.
Acest fapt arată că Dumnezeu își păzește aleșii și îi pregătește pentru misiunea lor, chiar în cele mai grele împrejurări. Ioan, crescut în asprimea pustiei, s-a făcut cel mai mare dintre proroci, Înaintemergător al Domnului.
Învățăturile Prorocului Zaharia
Pe lângă viața sa sfântă, tradiția ne-a păstrat și cuvintele de mustrare și învățătură ale Prorocului Zaharia. El cheamă la dreptate, milă și bunătate: „«Aşa grăieşte Domnul Savaot: «Faceţi dreptate adevărată şi purtaţi-vă fiecare cu bunătate şi îndurare față de fratele său; Nu apăsaţi pe văduvă, pe orfan, pe străin şi pe cel sărman şi nimeni să nu pună la cale fărădelegi în inima lui împotriva fratelui său!».” (Zaharia 7, 9-10).
Aceste cuvinte rămân de mare actualitate, arătând că legea lui Dumnezeu nu se reduce la jertfe rituale, ci se împlinește prin iubirea față de aproapele. Împietrirea inimii, nedreptatea și nepocăința aduc mânia lui Dumnezeu, dar cei ce se curățesc prin milostenie și pocăință primesc milă și binecuvântare.
Moștenirea spirituală
Viețile Sfinților Zaharia și Elisabeta ne arată o cale de urmat: viața curată, răbdarea în încercări și nădejdea în Dumnezeu. Prin credința lor, deși încercați prin nerodire și apoi prin prigoană, au primit darul de a fi părinții celui ce a pregătit calea Mântuitorului.
Martiriul lor ne amintește că adevărata credință se dovedește prin jertfă, iar biruința finală este a Domnului Iisus Hristos. Ei sunt icoane vii ale legăturii dintre Vechiul și Noul Testament, mărturisitori ai planului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Sfântul Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, au trăit în neprihănire și au mărturisit prin viața lor lucrarea lui Dumnezeu
Viața lor, marcată de rugăciune, de încercări și de jertfă, se încheie cu mucenicia și sfințenia.
Ei rămân modele de credință, de răbdare și de dăruire, iar pomenirea lor la data de 5 septembrie este prilej de întărire în credință și chemare la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu prin fapte de dreptate și milostenie.
Astfel, în fața încercărilor și a suferințelor, creștinul de astăzi poate afla în viețile lor o mărturie puternică despre cum harul lui Dumnezeu se revarsă peste cei care, chiar dacă slăbesc pentru o clipă în credință, nu încetează să-L cheme pe Domnul și să rămână statornici în nădejde.
Condacul Sfântului Proroc Zaharia
Glasul 3-lea
Fecioara astăzi…
Proorocul și preotul Celui Preaînalt, Zaharia, părintele Înaintemergătorului, astăzi a pus înainte masa proorociei, pe credincioși hrănind și băutura dreptății amestecând pentru toți. Pentru că s-a sfârșit ca un dumnezeiesc tăinuitor al darului lui Dumnezeu.
Troparul Sfântului Proroc Zaharia
Glasul al 2-lea
Prăznuind pomenirea proorocilor Tăi Zaharia și Elisabeta, Doamne, printr-înșii Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.
Troparul Sfântului Proroc Zaharia
Glasul al 4-lea
Cu haina preoției fiind îmbrăcat, înțelepte, după Legea lui Dumnezeu, jertfă primită, după cuviința preoției ai adus, Zaharie ; și te-ai făcut luminător și văzător al celor de taină, semnele darului întru tine purtând lămurit, preaînțelepte. Şi cu sabia ai fost omorât în Biserica lui Dumnezeu, Proorocule al lui Hristos. Împreună cu Înaintemergătorul roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.