În fiecare an, la 8 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea unui mucenic de o profunzime spirituală remarcabilă, Sfântul Mare Mucenic Procopie, alături de mama sa, Sfânta Muceniță Teodosia. Pilda vieții lor, presărată cu minuni, convertiri și suferințe mucenicești, stă mărturie despre puterea adevărului dumnezeiesc și despre chemarea ce vine de la Hristos chiar și în mijlocul întunericului păgânătății. Viața acestor doi sfinți este un exemplu pilduitor despre cum harul lui Dumnezeu poate transforma un prigonitor al creștinilor într-un apostol al iubirii și credinței, dar și o mamă păgână într-o mărturisitoare a Domnului Iisus Hristos.
Originile și copilăria lui Neania
Sfântul Procopie, cunoscut la naștere sub numele de Neania, s-a născut în cetatea Ierusalimului, numită pe atunci Elia de către păgâni, în semn de batjocorire și uitare a patimilor Mântuitorului, după ce cetatea fusese distrusă de împăratul roman Tit. Provenea dintr-o familie cu rădăcini opuse în ce privește credința: tatăl său, Hristofor, era creștin mărturisitor, iar mama sa, Teodosia, era o slujitoare ferventă a idolilor elini. După moartea tatălui, Teodosia l-a crescut pe Neania în duhul idolatriei, însuflețindu-l cu învățătura elinească și dorința de putere lumească.
Datorită inteligenței și frumuseții sale, Neania a atras atenția împăratului Dioclețian, fiind numit dregător și trimis cu ostași la Alexandria cu misiunea de a-i prigoni pe creștini. Împăratul îl alesese tocmai pentru zelul său împotriva credinței creștine. Însă ceea ce trebuia să fie o campanie de distrugere a Bisericii s-a transformat, printr-o minune dumnezeiască, într-o convertire strălucită.
Minunea convertirii: chemarea cerească
Pe drumul către Alexandria, la ceasul al treilea din noapte, Neania a fost cuprins de o vedenie cutremurătoare. Un cutremur de pământ, fulgere și un glas din cer l-au oprit din drum. A auzit chemarea Domnului: „Neania, unde mergi și împotriva cui te ridici?” Tulburat și temător, Neania a întrebat: „Cine ești Tu, Doamne?” Iar dintr-o cruce luminoasă, asemenea cristalului, s-a auzit răspunsul: „Eu sunt Iisus, Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu. Întru acest semn vei birui.”
Această vedenie, asemănătoare cu cea a Sfântului Apostol Pavel pe drumul Damascului, i-a schimbat radical viața. Înțelegând adevărul mântuitor al Domnului Iisus Hristos, Neania a renunțat la misiunea dată de împărat și s-a întors în Schitopolis, unde a poruncit să i se făurească o cruce de aur și argint, asemănătoare cu cea văzută în vedenie. Pe cruce au apărut, în mod minunat, trei icoane cu inscripții în limba evreiască: deasupra, „Emanuel”, iar de o parte și de alta, „Mihail” și „Gavriil”. Aceasta a fost prima sa mărturisire de credință.
Mărturisirea în fața mamei și începutul prigoanei
Întors în Ierusalim, Neania a fost întâmpinat cu suspiciune și neînțelegere de mama sa, care l-a îndemnat să aducă jertfă zeilor în urma victoriei asupra saracinilor. Refuzul lui categoric și mărturisirea deschisă a credinței în Domnul Iisus Hristos au făcut-o pe Teodosia să-l pârască la împărat. Trimis înaintea ighemonului Ulchie din Cezareea Palestinei, Neania a fost supus la chinuri cumplite, refuzând cu fermitate să aducă jertfă idolilor.
În timpul detenției, Domnul Iisus Hristos i S-a arătat din nou, vindecându-l de răni și botezându-l în mod minunat. Atunci i-a dat și numele nou: Procopie, care înseamnă „cel ce progresează” sau „cel ce înaintează în cele duhovnicești”.
Începutul muceniciei și întoarcerea mamei
După refuzul său constant de a se lepăda de Hristos, Procopie a fost supus la torturi și dus într-o capiște idolească pentru a fi forțat să jertfească. Acolo, prin rugăciune, a prăbușit idolii la pământ, fapt care a înfricoșat pe mulți și a adus la credință mai mulți soldați și dregători, printre care Nicostrat și Antioh, dar și un grup de douăsprezece femei credincioase.
Cea mai uimitoare convertire însă a fost a mamei sale, Teodosia. Copleșită de minunile văzute și de statornicia fiului ei, inima ei s-a deschis harului lui Dumnezeu. Ea a mărturisit cu îndrăzneală credința în Hristos și a primit și ea cununa muceniciei, împreună cu celelalte douăsprezece femei creștine.
Astfel, Sfântul Procopie, cel care odinioară era un instrument al prigoanei, a devenit pricină de mântuire nu doar pentru alții, ci chiar pentru mama sa. Această convertire a Teodosiei este una dintre cele mai mișcătoare din istoria martirică a Bisericii, dovedind că Dumnezeu poate atinge chiar și cele mai împietrite inimi.
Tăierea capului și rugăciunea sfântului pentru lume
După ce a trecut prin chinuri inimaginabile, ighemonul a poruncit ca Procopie să fie decapitat. Înainte de moarte, sfântul și-a ridicat mâinile către cer și s-a rugat cu lacrimi pentru toți oamenii: pentru cetate, pentru popoare, pentru văduve și orfani, pentru cei sărmani și pentru toți cei aflați în suferințe și primejdii. În mod special, s-a rugat pentru Sfânta Biserică Ortodoxă, ca să crească, să se răspândească și să strălucească în lume până la sfârșitul veacurilor.
Această rugăciune a Sfântului Procopie înainte de moarte îl aseamănă cu Domnul Iisus Hristos și cu toți marii sfinți ai Bisericii care, în ceasul suferinței, nu s-au gândit la ei înșiși, ci la binele și mântuirea altora.
A fost decapitat cu bucurie, dăruindu-și sufletul în mâinile Celui care l-a chemat din întuneric la lumină. Astfel, în anul 303, Sfântul Mare Mucenic Procopie a intrat în ceata sfinților mucenici și a fost încununat cu slava cea nepieritoare în Cezareea Palestinei.
Moștenirea duhovnicească
Viața Sfântului Procopie și a mamei sale, Sfânta Teodosia, este o mărturie puternică despre cum harul lui Dumnezeu lucrează în chip nevăzut în inima omului. Neania cel prigonitor a devenit Procopie cel mucenic, iar Teodosia cea păgână a devenit sfântă muceniță. Prin jertfa lor, au înflorit credința și curajul în inimile multor contemporani și au oferit un model veșnic de urmat.
Sfântul Procopie este pomenit cu evlavie în slujba cununiei, alături de Sfântul Constantin cel Mare și mama sa Elena, ca un apărător și binefăcător al familiei creștine. El este chemat în rugăciuni pentru pace, pentru ocrotirea celor săraci, pentru apărarea Bisericii și pentru biruință duhovnicească.
Viața Sfântului Mare Mucenic Procopie și a mamei sale Teodosia ne arată că nimeni nu este prea departe de Dumnezeu pentru a fi salvat
În mijlocul celei mai cumplite prigoane și în umbra păgânătății, lumina harului a strălucit și a adus mântuire. Fie ca rugăciunile lor să ne întărească și pe noi, ca să înaintăm cu statornicie pe calea credinței, asemenea lui Procopie, cel care „a propășit” în Hristos până la moartea martirică.
Cântare de laudă la Sfântul Mare Mucenic Procopie
Când binevoiește Cel Preaînalt,
Prigonitorii creștinilor
Mucenici pentru Hristos se fac.
Urâtorii de Dumnezeu se fac apostoli minunați,
Iar păgânii, ziloți ai Credinței.
Prin a lui Dumnezeu voie Saul
Sfântul marele Pavel s-a făcut,
Iar Neania – Sfântul Procopie.
Procopie mai întâi cu ucidere
Asupra creștinilor a pornit,
Dar mai apoi creștin s-a întors
înaintea maicii lui.
El care mai demult schingiuiri creștinilor pregătea,
Mai apoi însuși cu bucurie le-a suferit pe ele.
Lui adevărul precum un fulger i-a strălucit,
Și atunci înaintea Domnului Hristos s-a închinat
Și a crezut în El.
El pe pământescul rege a lepădat,
Și s-a întors către împăratul Ceresc,
Spre a-I fi Lui rob.
Împăratul Cerurilor un dar mare i-a dăruit,
Anume acela de a întări și ajuta nenorociții.
Cum a fost atunci, așa este și acum:
Procopie, Sfântul prieten celor ce greu pătimesc este.
Acum ca și atunci,
Ajutorul lui grabnic celor ce pătimesc este.
Condacul Sfântului Mare Mucenic Procopie
Glasul 2
Căutând cele de sus…
Cu râvnă dumnezeiască spre Hristos fiind aprins şi cu cinstita Cruce păzit, întărâtarea vrăjmaşilor şi îndrăznelile ai surpat, Sfinte Mucenice Procopie. Şi cinstita Biserică ai înălţat-o, întru credinţă sporind şi luminându-ne pe noi.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Procopie
Glas 1
Sfinte Procopie, cel ce porţi numele înaintării în nevoinţă, de la nevoinţă ai fost ridicat, Părinte, la strălucirea muceniciei. Căci chipului lui Hristos închinându-te, te-ai arătat părtaş mucenicilor, împreună cu care roagă-te, Preafericite, pururi pentru cei ce-ţi strigă: Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!