Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare este una dintre cele mai luminoase figuri ale Ortodoxiei și un stâlp al vieții monahale. Dacă Sfântul Antonie cel Mare este socotit părintele vieții pustnicești, atunci Pahomie este, fără îndoială, părintele vieții mănăstirești de obște. A fost ales de Dumnezeu din fragedă pruncie, crescut în păgânism, dar chemat la lumină, lumină pe care avea să o răspândească apoi în toată lumea creștină.
De la întunericul păgânismului la lumina lui Iisus Hristos
Sfântul Pahomie s-a născut în jurul anului 292 în Egiptul Tebaidei, într-o familie păgână. De mic copil, Dumnezeu l-a păzit cu un har tainic. Părinții lui îi dădeau din jertfele idolilor, dar trupul lui le respingea ca pe niște otrăvuri. Când a fost dus într-un templu idolesc, idolul a amuțit, diavolul nemaiputând grăi din pricina prezenței copilului. Preotul păgân l-a numit pe loc „vrăjmaș al zeilor”.
La vârsta de 20 de ani, a fost luat cu forța în armata imperială, în contextul războiului dus de Constantin cel Mare împotriva lui Maxențiu. Într-una din opriri, în cetatea creștină Oxirinhos, a fost profund mișcat de mila și dragostea pe care creștinii o arătau față de ostașii luați cu sila. Întrebând cine sunt acești oameni, a auzit pentru prima dată despre Dumnezeul cel adevărat, Iisus Hristos. Inima i s-a aprins. Atunci a făcut o rugăciune simplă, dar plină de sinceritate, promițând lui Dumnezeu că Îi va sluji toată viața dacă va fi izbăvit.
Botezul, pustia și începutul nevoinței
După eliberare, Pahomie și-a ținut făgăduința: a fost botezat și a ales calea monahismului. L-a căutat pe marele pustnic Palamon, cu care a viețuit zece ani. Acesta i-a fost dascăl în toate ale vieții ascetice: post, rugăciune, muncă, priveghere și nevoință duhovnicească.
Când a mers într-o zi la locul numit Tabenisi, a auzit un glas ceresc care îi spunea: „Aici să petreci și să faci o mănăstire, unde mulți vor veni să se mântuiască.” Palamon l-a binecuvântat să rămână acolo. După moartea bătrânului, Pahomie a început să zidească chilii, cu încredere deplină în voia lui Dumnezeu, deși nu avea ucenici. Fratele său Ioan i-a fost primul însoțitor. Apoi, încet-încet, au început să vină monahi atrași de chipul său blând, de înțelepciunea și de râvna sa.
Îngerul și pravila vieții de obște
Într-o zi, i s-a arătat un înger în chip de schimonah, purtând o tăbliță cu rânduiala unei mănăstiri de obște: slujbe, muncă, masă comună, ascultare. Acela i-a poruncit să întemeieze mănăstirea după acea rânduială. Așa a luat naștere viața mănăstirească de obște, care a devenit modelul tuturor obștilor ortodoxe de mai târziu.
Pahomie a întemeiat șapte mănăstiri, în care viețuiau aproximativ 7.000 de călugări. Numai în Tabenisi trăiau 1.400 de monahi. A fost un organizator remarcabil: a scris o pravilă de viață de obște, a rânduit orele de muncă, de rugăciune, de citire, de liniște. Nu era doar conducător, ci și frate: lucra alături de ceilalți, torcea, cosea, construia. Nu cerea nimic altora ce el însuși nu făcea.
Duh de prooroc și păstor de suflete
Pahomie a primit de la Dumnezeu și darul vederii înainte. Cunoscuse sufletele oamenilor, le vedea căderile și îi îndruma spre pocăință. Într-o vedenie tulburătoare, a văzut o groapă întunecoasă în care cădeau monahi nepăsători, slăbiți de nepurtarea de grijă duhovnicească. Puțini se mai ridicau din acel hău. Sfântul a plâns mult pentru cei care aveau să viețuiască superficial, purtând doar înfățișarea monahismului, fără conținut.
În acea durere, a primit o mângâiere de la Dumnezeu: o vedenie cu însuși Iisus Hristos, purtând cunună de spini, înconjurat de îngeri. Domnul i-a spus că din cei ce vor urma, unii vor ieși din întunericul păcatului cu mai multă strălucire decât cei de acum, fiindcă vor trăi în vremuri grele, fără povățuitori, și totuși vor căuta cu ardoare lumina.
Sfântul Teodor și moștenirea duhovnicească
Cel mai apropiat ucenic al Sfântului Pahomie a fost Sfântul Teodor Sfințitul. Acesta a devenit stareț al tuturor mănăstirilor după mutarea la Domnul a învățătorului său. Sfântul Teodor a fost chip viu al dascălului său, plin de râvnă și de har, păstrând și întărind obștile așezate de Pahomie.
Ucenicii lui Pahomie au fost mulți, iar câțiva dintre ei au fost trecuți în rândul sfinților: Teodor, Iov, Pafnutie, Pecusius, Psentaesis și alții. Viețile lor, ca și a dascălului lor, au fost pilde de nevoință, ascultare și sfințenie.
Moartea și moștenirea
Sfântul Pahomie a trecut la Domnul în anul 348, la vârsta de 74 de ani. A fost înmormântat în mănăstirea sa din Tabenisi. Dar moștenirea sa a mers mai departe. Viața de obște, rânduită de el, s-a răspândit în tot Răsăritul creștin. Mai târziu, Sfântul Vasile cel Mare, vizitând mănăstirile egiptene, s-a inspirat din regula lui Pahomie pentru organizarea monahismului capadocian.
Astăzi, în Biserica Ortodoxă, Sfântul Pahomie este cinstit ca mare întemeietor al monahismului organizat, model de sfințenie, om al viziunii și al smereniei. El rămâne o icoană vie a nevoinței curate, a slujirii dezinteresate și a iubirii pentru Hristos și aproapele.
Viața Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare este o chemare la viață autentică, fie în lume, fie în mănăstire
Ne arată că Dumnezeu poate ridica lumină din întuneric, că o inimă curată poate schimba lumea și că ascultarea de voia divină naște rod bogat.
Pe 15 mai, Biserica îl pomenește cu evlavie, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest luminător și păstor de suflete. Sfântul Pahomie ne învață că, acolo unde este harul lui Dumnezeu și omul se face vas smerit, totul e cu putință: și minunea, și sfințirea, și mântuirea.
Cântare de laudă la Sfântul Pahomie cel Mare
Pahomie arde cu-al Domnului Duh;
Pahomie cu îngerii grăiește.
Monahi mulți în jurul lui se strâng;
înaintea Domnului ei stau ca lumânări aprinse.
Portarul vestește într-o zi
Că sora starețului pe starețul voiește să-l vadă.
De a lui față ei de mulți ani îi e dor.
De ce nu vine? Oare de a lui soră se ascunde?
Portarul acestea Avvei le vestește,
Iar Avva sorei lui îi trimite cuvânt:
« Eu, soră, cele bune îți doresc,
Dar a mea față nu o vei putea vedea.
Căci eu lumea am lepădat demult,
cu toate cele ce în ea se află.
Sora mea dragă și tu poți să faci la fel.
Grăbește, viața lui Dumnezeu închină-ți!
Căci ce-ți va da lumea, afară de o groapă?
Pe când aici Hristos te încununează cu viață.
Ale lumii plăceri sunt ca niște vise deșarte;
Dormind întru ele, omul se îngroașă;
Dar dintru ele sculându-se, el va prinde-a slăbi,
Și într-o altă-nșelare dușmanul îl atrage:
Atunci omul zbiară după tain ca o fiară.
Ci tu plânge și strigă ca Pâinea cea din cer să primești.
Hristos îi aude pe cei ce către El strigă.
El înfometaților Pâine Vie le dă.
El este adevărata Pâine – restul în lume-i înșelare.
Afară de Hristos, nădejde în lume nu-i. »
Sora aude și începe să plângă,
Și sfatul fratelui îl urmează degrab.
Condacul Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Luminător luminos te-ai arătat marginilor lumii şi pustiul l-ai făcut cetate cu mulţime de călugări. Pe tine însuţi te-ai răstignit, Crucea ta pe umere luându-ţi şi cu înfrânarea trupul ţi-ai topit, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare
Glasul 8
Arătatu-te-ai mai mare turmei Păstorului celui mare, în dreptând turmele sihastrilor la staulul cel ceresc, părinte Pahomie, şi schima cea de acolo, cuvioase, pustnicilor deprin zând, şi pe aceasta iarăţi o ai învăţat; şi acum împreună cu aceia te bucuri şi te veseleşti în cereştile locaşuri.