În fiecare an, pe 10 mai, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Apostol Simon Zilotul, unul dintre cei doisprezece apostoli aleși de Mântuitorul Iisus Hristos. Deși este adesea amintit doar în treacăt, viața și mărturisirea lui Simon sunt o pildă de curaj, lepădare de sine și râvnă dumnezeiască care nu trebuie uitate.
Mirele din Cana – începutul unei vieți noi
Sfântul Simon este cunoscut în Evanghelii sub numele de „ Şi pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul, ” (Luca 6,15) și „ Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut.” (Matei 10,4), cele două apelative reflectând, pe de o parte, originea sa din satul Cana Galileii, iar pe de altă parte, fervoarea cu care a trăit credința în Hristos. Tradiția Bisericii ne spune că el a fost mirele de la nunta din Cana, unde Domnul a săvârșit prima minune – prefacerea apei în vin (Ioan 2,1-11). Acea minune nu a fost doar începutul public al lucrării mesianice a lui Iisus Hristos, ci și începutul convertirii totale a unui om.
Mirele Simon, martor al acestei minuni, nu a rămas un simplu beneficiar al harului, ci s-a transformat radical. Conștient că în fața lui stă nu doar un proroc, ci însuși Dumnezeu întrupat, Simon și-a părăsit casa, familia și mireasa pentru a-L urma pe Hristos. Alegerea sa nu a fost una simbolică sau teoretică. A fost o rupere reală, profundă, totală, cu viața de până atunci – un act de curaj și credință care i-a adus numele de „Zilot”, adică „râvnitor”.
De la râvnă omenească la râvnă dumnezeiască
Termenul „zilot” avea, în contextul vremii, o conotație politică. Zeloții erau o mișcare naționalistă evreiască, înverșunată împotriva ocupației romane. Mulți dintre ei refuzau să plătească tribut și instigau poporul la răscoală. Este posibil ca Sfântul Simon să fi aparținut inițial acestui curent. Dar întâlnirea cu Iisus Hristos i-a redirecționat râvna: dintr-o luptă pentru eliberarea pământească a poporului evreu, Simon a devenit un luptător pentru eliberarea sufletelor din robia păcatului.
Această transformare este una dintre cele mai grăitoare dovezi ale puterii Evangheliei. Simon nu și-a pierdut zelul, dar l-a închinat unui scop cu adevărat înalt: slujirea lui Dumnezeu și răspândirea luminii lui Hristos în lume.
Apostolatul – între focul Duhului și crucea răstignirii
După Pogorârea Sfântului Duh, Simon Zilotul a pornit, asemenea celorlalți Apostoli, să vestească Evanghelia până la marginile pământului. Tradiția consemnează că el a propovăduit în Egipt, Mauritania, Africa de Nord și chiar în Britania – teritorii îndepărtate, unde numele lui Iisus Hristos era necunoscut și întâmpinat cu ostilitate.
În toate aceste locuri, Simon nu a căutat nici onoare, nici siguranță, nici foloase. A dus o viață de jertfă, de trudă, de mărturie. Cuvântul lui aducea lumină în sufletele celor rătăciți, iar prin el se săvârșeau minuni. Dar, așa cum s-a întâmplat adesea cu propovăduitorii lui Hristos, semănătorul credinței avea să culeagă nu laude, ci prigoană.
Ultima parte a vieții sale, după unele surse, s-a petrecut în Persia (Iranul de azi), într-o zonă numită Snanir. Acolo, predica sa a stârnit opoziție violentă din partea păgânilor, care se temeau că răspândirea creștinismului va distruge credințele lor idolatre. Prins, chinuit și judecat de către cei ce urau lumina, Sfântul Simon a fost răstignit – asemenea Învățătorului său. Astfel, el a încheiat viața pământească în același chip cu Hristos, devenind nu doar un apostol, ci și un mucenic.
Ce ne învață Sfântul Simon Zilotul?
Povestea Sfântului Simon nu este doar o filă din istoria Bisericii. Ea e o chemare. Într-o epocă în care credința se trăiește deseori la nivel superficial, formal, exemplul lui Simon ne provoacă. Râvna sa, curajul său de a rupe cu trecutul, lepădarea de sine, ascultarea necondiționată față de Hristos – toate sunt repere pentru creștinul autentic.
Simon nu a fost un intelectual, nu a lăsat epistole, nu a fost un orator celebru. Dar a lăsat în urma sa urmele pașilor unui om care L-a urmat pe Hristos până la capăt. Un om simplu, dar cu inimă arzândă. Un mire care și-a părăsit nunta pământească pentru a se logodi cu cerul. Un zelot care a renunțat la lupta politică pentru a lupta în oastea lui Hristos.
Într-o lume obosită de compromisuri, de jumătăți de măsură și de o credință convenabilă, Sfântul Simon Zilotul ne amintește că adevărata urmarea a lui Hristos cere jertfă. El ne arată că Evanghelia nu e o poveste frumoasă, ci o chemare la viață nouă. Că nu e de ajuns să „crezi” în taină, ci trebuie să mărturisești, să trăiești, să aprinzi și altora lumina.
Cinstirea lui astăzi
Deși nu este la fel de cunoscut ca Sfântul Petru sau Ioan, Sfântul Simon este cinstit ca unul dintre stâlpii Bisericii. Viața lui este consemnată în sinaxare, iar icoana sa poate fi găsită în multe biserici.
Pentru creștinul de azi, Sfântul Simon este un model de transformare și fidelitate. Ne arată că oricât de jos am fi fost – fie ca zeloți politici, fie ca păcătoși – întâlnirea cu Iisus Hristos poate da un sens nou vieții. Ne arată că iubirea adevărată de Dumnezeu nu lasă loc pentru jumătăți de măsură. Și mai ales, ne amintește că fiecare creștin este chemat să fie „zilot”, nu în sensul fanatismului, ci în sensul unei iubiri aprinse, nemăsurate, pentru Adevăr.
Condac – Sfântul Apostol Simon Zilotul, glasul al 2-lea
Pe cel ce cu tărie a pus învățăturile înțelepciunii în sufletele binecredincioșilor, cu laudă să fericim toți pe Simon de Dumnezeu grăitorul, că înaintea scaunului slavei acum stă, și cu cei fără de trupuri se veselește, rugându-se neîncetat pentru noi toți.
Tropar – Sfântul Apostol Simon Zilotul, glasul al 3-lea
Apostole Sfinte Simon, roaga pe milostivul Dumnezeu, ca sa daruiasca iertare de greseli sufletelor noastre.
Să ne rugăm, așadar, Sfântului Apostol Simon Zilotul să aprindă și în noi râvna sa curată și să ne ajute să-L urmăm pe Hristos cu inimă întreagă, până la sfârșit.