În fiecare an, pe 25 aprilie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe unul dintre cei mai mari mărturisitori ai lui Iisus Hristos: Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu. Mai puțin menționat în predicile obișnuite decât Petru sau Pavel, Marcu este totuși una dintre personalitățile fundamentale ale Bisericii primare. A fost ucenicul direct al Apostolului Petru, însoțitor al Sfântului Pavel, întemeietorul Bisericii Alexandriei și autorul celei mai vechi Evanghelii cunoscute. Prin viața lui, vedem cum Iisus Hristos poate face dintr-un om simplu o făclie arzătoare care luminează veacurile.
Marcu – ucenic, apostol și evanghelist
Marcu era de neam evreu, din seminția lui Levi. Era din Ierusalim, și tradiția spune că în casa mamei sale, Maria, se adunau primii creștini pentru rugăciune, ascultare și frângerea pâinii. Aici s-ar fi petrecut, potrivit unora, și Cina cea de Taină.
Sfântul Marcu a fost unul dintre cei șaptezeci de ucenici trimiși de Domnul să propovăduiască Evanghelia. La început, l-a însoțit pe Sfântul Pavel în prima călătorie misionară în Cipru și Asia Mică, dar mai târziu l-a urmat îndeaproape pe Sfântul Petru, devenind fiul lui duhovnicesc. Petru însuși îl numește „Marcu, fiul meu” în Prima sa Epistolă Sobornicească.
Scrierea Sfintei Evanghelii
Evanghelia după Marcu este considerată cea mai veche dintre cele patru Evanghelii canonice. A fost scrisă la Roma, după cererea insistentă a credincioșilor care ascultau predicile Sfântului Petru și doreau să nu se piardă cuvintele acestuia. Marcu nu scrie din imaginație și nu adaugă nimic de la sine. El este scribul smerit care a transcris predica lui Petru în cuvinte clare, concise, dar pline de foc.
Petru, văzând Evanghelia scrisă, a binecuvântat-o și a poruncit tuturor credincioșilor să o citească și să creadă în cele scrise. Astfel, Evanghelia după Marcu nu este doar o lucrare istorică, ci și o mărturie vie a predicii lui Petru, inspirată de Duhul Sfânt.
Întemeietorul Bisericii Alexandriei
Trimis de Sfântul Petru, Marcu a ajuns în Egipt – un loc afundat în idolatrie, magie și confuzie spirituală. Aici a început misiunea lui de apostol. La Alexandria, în Libia, în Pentapole și până în regiunea Varvariei, Sfântul Marcu a adus lumina credinței în Hristos.
În Alexandria a întemeiat una dintre cele mai mari și mai influente Biserici din întreaga lume creștină. A fost primul episcop al Alexandriei și cel care a pus temelia duhovnicească a ceea ce avea să devină una dintre cele mai înalte școli teologice ale Antichității. L-a avut ca urmaș pe Sfântul Anania și pe alți episcopi care au păstrat cu credincioșie învățătura lui Hristos.
Sfântul Marcu nu s-a mulțumit să predice. A hirotonit episcopi, preoți și diaconi, a format comunități, a săvârșit minuni și a îndreptat poporul spre o viață curată și plină de fapte bune. Tradiția spune că mulți dintre cei convertiți la credință trăiau în post aspru, rugăciune neîntreruptă și despărțire de lume, uimind chiar și pe păgâni prin modul lor de viață.
Mărturia lui Filon și viața creștină în Egipt
Istoricul iudeu Filon din Alexandria, care l-a cunoscut pe Petru la Roma, a aflat despre creștinii din Egipt prin Sfântul Marcu. În scrierile lui, Filon laudă viața lor simplă, rugăciunea curată și înfrânarea lor. Descrie o comunitate în care nu se mânca carne, nu se bea vin, iar mesele erau formate doar din pâine, apă, sare și isop. Oamenii trăiau în post până seara, sau chiar mai multe zile, îndepărtați de lume, în pustie, în grădini și în locuri liniștite.
Nu doar bărbații duceau o astfel de viață, ci și multe femei, unele îmbătrânind în feciorie, trăind în curăție nu din silă, ci din dragoste față de Hristos. Prin acești oameni, Sfântul Marcu a schimbat radical spiritual Egiptul, transformând un centru al păgânismului într-un far duhovnicesc.
Mucenicia în Alexandria
După doisprezece ani de propovăduire și de întărire a Bisericii, Sfântul Marcu s-a întors la Alexandria. Aici, dragostea și jertfa lui pentru Iisus Hristos au atins apogeul. În timp ce săvârșea Sfânta Liturghie, în catacombele unde se adunau creștinii de frica prigoanei, a fost prins de păgâni. Aceștia nu mai puteau suporta răspândirea creștinismului și l-au târât pe străzile orașului legat cu funii, până ce trupul i-a fost sfâșiat de pietre, iar sângele lui a roșit pământul.
În noaptea dinaintea morții, în temniță, i s-a arătat Domnul, întărindu-l și arătându-i cununa pregătită în ceruri. A doua zi, a fost din nou târât prin oraș, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, mucenic și biruitor. A murit în anul 68, pe când Nero conducea Roma, dar în ceruri, Împărat era Iisus Hristos.
Chipul și firea Evanghelistului
Tradiția Bisericii păstrează și descrierea fizică a Sfântului Marcu: nici prea înalt, nici scund, cu nasul drept, frunte senină, barba lungă și părul rar. Avea o față blândă, era milostiv, smerit și foarte apropiat de oameni. Era dulce la vorbă, înțelept și strălucind printr-o frumusețe care venea din curăția sufletului.
Moștenirea Sfântului Marcu
Biserica Alexandriei, care a fost păstorită de urmașii lui Marcu, a devenit unul dintre cele mai puternice centre teologice ale creștinătății. De aici s-au ridicat mari Părinți ai Bisericii: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Clement Alexandrinul, Origen. Toți aceștia sunt, într-un fel, moștenitorii lucrării începută de Sfântul Marcu.
Trupul lui Marcu a fost cinstit cu evlavie de Biserică. În secolul al IX-lea, moaștele sale au fost duse la Veneția, unde se află și astăzi în marea catedrală San Marco. Dar inima lui a rămas pentru totdeauna în Egipt, în Biserica pe care a iubit-o și pentru care și-a dat viața.
Ce ne spune nouă azi Sfântul Marcu?
Trăim într-o lume grăbită, fragmentată, obosită. Marcu ne învață simplitatea, curăția, credința lucrătoare. El nu a fost un predicator zgomotos, ci un slujitor fidel, un scriitor inspirat, un păstor cu inimă de foc și un mucenic smerit. Evanghelia lui nu este literatură, este viață. Este chemare la slujire, la jertfă, la a trăi fiecare clipă cu Iisus Hristos.
Într-o lume plină de cuvinte goale, Evanghelia lui Marcu rămâne o mărturie clară, tăioasă și vie a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Și într-o lume obosită de teorii, viața lui Marcu ne amintește că sfințenia este posibilă, că dragostea e mai puternică decât ura, și că Evanghelia merită trăită până la sânge.
Cântare de laudă la Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu
Sfântul Marcu Evanghelistul la Egipt s-a grăbit,
Precum albina în zbor purtând mierea ei.
Egiptul atunci dulceața învățăturii lui Hristos a cunoscut,
Dulceața cunoașterii celei vii.
Poporul s-a uimit de Hristos:
De venirea Lui în trup,
de grija Lui pentru lume,
De smerenia și smerirea Lui
ca să o mântuiască pe ea,
De învierea Lui întru putere și slavă.
„Întru întuneric cu adevărat umblat-am până acum. „
Mai zis-au egiptenii:
„Iată acum soare ne-a răsărit nouă.
Să ne bucurăm, popor de astă zi luminoasă!”
Marcu pe duhovnicescul său ogor
cu al său sânge l-a udat,
Din care pricină toți idolii s-au dărâmat,
Iar Egiptul la Sfântul Botez a venit:
Pământul faraon Hor
Ogorul lui Dumnezeu s-a făcut,
A Sa Apostolească Biserică.
Condacul Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu
Glasul 4
Cele de sus căutând…
Harul Duhului primind dintru înălţime, împletirile ritorilor le-ai stricat, Apostole şi pe toţi păgânii vânându-i, vrednicule de laudă, Sfinte Apostole Marcu, Stăpânului tău i-ai adus, propovăduind Dumnezeiasca Evanghelie.
Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu
Glasul 3
Învăţat fiind de Apostolul Petru, te-ai făcut Apostol al lui Hristos şi ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a eliberat de înşelăciune şi ca un stâlp al Bisericii, prin învăţătura ta cea Evanghelică pe toţi ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Sfinte Apostole Marcu; roagă pe Dumnezeu Cel Înduplecat prin tine, să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.