În fiecare an, la data de 18 octombrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, unul dintre cei mai iubiți ucenici ai Domnului nostru Iisus Hristos.
Personalitate complexă și luminoasă, Sfântul Luca este cunoscut atât ca medic iscusit, cât și ca primul iconograf al Maicii Domnului, dar mai ales ca autor inspirat al uneia dintre cele patru Sfinte Evanghelii și al cărții „Faptele Sfinților Apostoli”.
Prin viața și lucrarea sa, el a unit în chip desăvârșit înțelepciunea omenească și descoperirea dumnezeiască, arătând că adevărata știință nu se împotrivește credinței, ci o luminează.
Originea și formarea Sfântului Luca
Sfântul Luca s-a născut în Antiohia Siriei, unul dintre cele mai însemnate centre culturale ale lumii antice. Din tinerețe, el s-a format în școlile eline, deprinzând filosofia, medicina și arta picturii. Era un om de o deosebită inteligență și cultură, stăpânind limbile greacă, egipteană și ebraică. În calitate de medic, se remarca prin grijă și blândețe, dar sufletul său înseta după o cunoaștere mai adâncă, după adevărul dumnezeiesc.
Căutarea aceasta l-a adus la Ierusalim, în vremea propovăduirii Mântuitorului Hristos. Acolo L-a văzut pe Domnul față către față, a ascultat cuvântul Său plin de putere și a fost martor la minunile Lui. În inima tânărului învățat din Antiohia a prins atunci rădăcină credința cea adevărată. În locul filosofiei păgâne, el a primit lumina cunoașterii dumnezeiești, devenind unul dintre cei șaptezeci de ucenici pe care Domnul Iisus Hristos i-a trimis să propovăduiască Evanghelia.
Întâlnirea cu Domnul în Emaus
După patimile și moartea Mântuitorului Iisus Hristos, Luca a fost printre cei care au plâns cu amărăciune pierderea Domnului. Dar, în ziua Învierii, s-a învrednicit de una dintre cele mai minunate arătări ale lui Hristos. Mergând împreună cu Sfântul Cleopa spre satul Emaus, Domnul li S-a arătat pe cale și le-a tâlcuit Scripturile, explicând cum toate cele scrise despre El în Lege și la proroci s-au împlinit.
Sfântul Evanghelist Luca însuși consemnează această întâlnire în Evanghelia sa, iar cuvintele lui rămân mărturie a unei trăiri adânci: „Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?” (Luca 24, 32). În frângerea pâinii, el L-a recunoscut pe Hristos cel Înviat, iar această recunoaștere i-a aprins pentru totdeauna sufletul de dragoste dumnezeiască.
Ucenic și tovarăș al Sfântului Apostol Pavel
După Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Luca s-a întors la Antiohia, unde a devenit ucenic apropiat al Sfântului Apostol Pavel. Întâlnirea lor a avut loc în Troas, în jurul anului 50, și de atunci Luca i-a fost însoțitor credincios în multe călătorii misionare. Apostolul neamurilor îl numea cu drag „Vă îmbrăţişează Luca, doctorul cel iubit, şi Dima.” (Coloseni 4, 14), semn al respectului și al afecțiunii profunde dintre ei.
Sfântul Luca l-a însoțit pe Pavel în Grecia, Macedonia, Dalmația și până la Roma, unde l-a sprijinit în vremea prigoanelor. El a fost martor al suferințelor și al mărturisirii neclintite a marelui Apostol, și, după moartea acestuia, i-a continuat lucrarea, propovăduind cu râvnă Evanghelia mântuirii.
Scrierea Sfintei Evanghelii și a Faptelor Sfinț ilor Apostoli
La cererea creștinilor, în jurul anului 60, Sfântul Luca a scris Evanghelia care îi poartă numele, adresând-o unui înalt dregător roman, Teofil, pe care îl numește „prea alesule”. Evanghelia sa se deosebește prin sensibilitatea și profunzimea cu care zugrăvește iubirea milostivă a lui Hristos. Numai la el găsim pildele Fiului Risipitor, a Samariteanului milostiv, a vameșului și fariseului, adevărate icoane ale milostivirii dumnezeiești.
Tot Sfântul Luca a scris și cartea ,,Faptele Sfinților Apostoli”, continuând istoria mântuirii începută de Domnul în Evanghelii și arătând lucrarea Duhului Sfânt în Biserica primară. Aceste două scrieri alcătuiesc împreună o mărturie neprețuită despre începuturile creștinismului și despre puterea harului lui Dumnezeu în viața celor care cred.
Sfântul Luca, întemeietorul artei iconografice creștine
Tradiția Bisericii ne spune că Sfântul Luca a fost și cel dintâi iconograf. Dorind ca chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus să rămână veșnic în amintirea credincioșilor, el a zugrăvit, cu mare măiestrie, trei icoane ale Născătoarei de Dumnezeu. Le-a dus apoi la Preasfânta Fecioară, care, văzându-le, a binecuvântat lucrarea lui, zicând: „Darul Celui născut din Mine să fie cu ele!”
De asemenea, Sfântul Luca a pictat și icoanele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, întemeind astfel tradiția sfântă a iconografiei creștine. De aceea, Biserica îl cinstește ca ocrotitor al pictorilor de icoane, iar chipul său este zugrăvit adesea în pronaosul bisericilor, ținând în mâini o Evanghelie și o pensulă.
Propovăduirea și sfârșitul mucenicesc
După moartea Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Luca a continuat să propovăduiască Evanghelia în Italia, Dalmația, Macedonia și Grecia. Chiar și la adânci bătrâneți, el nu a încetat să vestească pe Hristos, vindecând sufletele și trupurile oamenilor. În cele din urmă, ajungând în cetatea Teba din Beoția, a fost prins de păgâni și spânzurat de un măslin, primind cununa muceniciei.
Avea atunci peste 80 de ani, dar râvna sa pentru Hristos era la fel de puternică precum în tinerețe. După moarte, mormântul său s-a arătat izvorâtor de minuni, iar o colurie, un fel de doctorie pentru ochi, s-a arătat izvorând din locul unde fusese îngropat, ca semn al meșteșugului său de doctor.
Mai târziu, împăratul Constanțiu, fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a adus sfintele sale moaște de la Teba la Constantinopol, așezându-le cu mare cinste în Biserica Sfinților Apostoli, împreună cu moaștele Sfântului Andrei și ale Sfântului Timotei.
Chipul duhovnicesc al Sfântului Luca
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca rămâne un model de unire între credință și știință, între inspirație divină și rațiune luminată. Ca medic, el a tămăduit trupurile oamenilor; ca apostol, a vindecat sufletele rănite de păcat; ca evanghelist, a înfățișat lumii chipul blând și milostiv al Mântuitorului; iar ca iconar, a arătat cum poate fi zugrăvită sfințenia în culorile pământești.
Evanghelia sa este adesea numită „Evanghelia milostivirii”, pentru că sub condeiul lui Luca Hristos Se descoperă drept Păstorul cel bun, prietenul păcătoșilor și doctorul celor bolnavi sufletește. El singur consemnează cuvintele Mântuitorului: „N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.” (Luca 5, 32).
Moștenirea Sfântului Evanghelist Luca
Prin scrierile și viața sa, Sfântul Luca a lăsat Bisericii o comoară neprețuită. Evanghelia și „Faptele Sfinților Apostoli” ne descoperă iubirea lui Dumnezeu față de oameni, lucrarea Duhului Sfânt și puterea credinței în Hristos. Iar prin icoanele sale, el a deschis o cale de rugăciune și comuniune vizuală cu lumea cerească, făcând vizibil ceea ce este nevăzut.
De aceea, pomenirea lui nu este doar o simplă aducere aminte istorică, ci o chemare la a trăi credința cu aceeași adâncă dragoste și devotament.
Între credință și știință, în slujba lui Dumnezeu
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, „doctorul cel iubit” și zugravul Maicii Domnului, este un martor al Învierii, un slujitor al Evangheliei și un binevestitor al iubirii dumnezeiești. El a unit rațiunea cu credința, arta cu teologia, știința cu sfințenia, arătând că toate darurile omului pot fi sfințite și puse în slujba lui Dumnezeu.
Să-l rugăm, așadar, pe Sfântul Luca să ne lumineze și pe noi inimile, ca să înțelegem taina iubirii dumnezeiești și să o împărtășim lumii, după pilda lui, prin faptele credinței și prin cuvântul adevărului.
Condacul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca
Glasul 4
Arătat-Te-ai astăzi lumii…
Ucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu Apostolul Pavel ai luminat tot pământul şi negura ai gonit, scriind Dumnezeiască Evanghelie a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Troparul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca
Glas 1
Pe Apostolul Luca, cel împreună călător cu marele Pavel și scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei a treia, să-l cinstim în cântări, credincioșilor, ca pe un vrednic lucrător al lui Hristos, că, fiind strălucit cu lumina harului, a dăruit lumină lumii, scriind parabolele cele minunate și istorisind întemeierea Bisericii prin venirea Duhului Sfânt.