În calendarul ortodox, ziua de 22 iulie este închinată unei sfinte de o statură duhovnicească aparte: Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. Chipul ei, adesea confundat cu păcătoasa care a uns picioarele Domnului, se distinge în tradiția ortodoxă prin sfințenie, fidelitate, curaj și o credință arzătoare ce a înflorit în dragoste curată pentru Hristos. Ea a fost cea dintâi dintre femeile mironosițe și prima care L-a văzut pe Hristos înviat, devenind astfel vestitoare a Învierii și purtătoare a luminii celei noi.
Originea și chemarea dumnezeiască
Maria Magdalena se trăgea din satul Magdala, situat pe malul apusean al lacului Ghenizaret, în Galileea de Sus. Era, potrivit tradiției, din seminția lui Neftalim sau Isahar. Având o condiție materială bună, Maria trăia în curăție și cu frică de Dumnezeu, însă, printr-o iconomie dumnezeiască, a fost cuprinsă de o grea suferință: posedarea de șapte duhuri necurate, semn al unei mari tulburări sufletești. Când a auzit despre Domnul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, a alergat la El cu nădejde, iar Domnul, cunoscând mai înainte inima ei, a izbăvit-o de puterea demonică. Această vindecare a fost începutul unei noi vieți, o viață de ucenicie, slujire și iubire curată față de Dumnezeu.
Ucenică a Domnului Iisus Hristos
După vindecare, Maria Magdalena a lăsat toate cele lumești și L-a urmat pe Domnul Iisus Hristos în propovăduirea Sa, împreună cu alte femei binecredincioase: Maria, mama lui Iacob și a lui Iosi, Maria lui Cleopa, Ioana, soția lui Huza, Suzana, Salomeea și surorile lui Lazăr, Marta și Maria. Ea nu doar că Îl urma pe Domnul, ci și slujea cu osârdie, atât Lui cât și ucenicilor, din bunurile sale.
În toată activitatea Sa publică, Domnul Iisus Hristos a fost înconjurat de acești ucenici discreți, între care Maria Magdalena se remarcă prin fidelitate neclintită și curaj, mai ales în momentele grele ale Patimilor. Când toți, în afară de Sfântul Ioan Evanghelistul, au fugit de frică, Maria Magdalena a rămas statornică la picioarele Crucii. A fost alături de Maica Domnului în ceasul cumplit al răstignirii, împărtășind suferința și lacrimile ei.
Purtătoare de mir și martoră a Învierii
După ce trupul Domnului a fost așezat în mormânt de Iosif din Arimateea și Nicodim, Maria Magdalena, împreună cu Maica Domnului, a rămas lângă mormânt până târziu în noapte. Plină de durere și de dragoste, nu s-a despărțit de Cel pe care L-a iubit cu suflet curat. A fost printre primele care, în dimineața Învierii, a venit la mormânt cu miruri de bun miros, conform rânduielilor iudaice.
În zorii acelei duminici de neuitat, Maria Magdalena a fost întâmpinată de un înger care i-a vestit: „Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. ” (Matei 28, 6). Apoi însăși Maria a fost învrednicită să Îl vadă pe Domnul Înviat. În prima vedenie, nu L-a recunoscut, crezând că este grădinarul, dar atunci: „Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule) ” (Ioan 20, 16). Această întâlnire tainică și cutremurătoare a făcut din Maria Magdalena primul martor al Învierii și vestitor al veștii celei bune către Apostoli.
Cea întâi între Apostoli
Pentru vrednicia și râvna sa, Biserica i-a dat numele de „întocmai cu Apostolii”, deoarece, asemenea lor, a propovăduit cu curaj Evanghelia. Potrivit Tradiției, după Înălțarea Domnului, Maria Magdalena a însoțit pe Sfinții Apostoli în misiunea de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu. Una dintre cele mai cunoscute relatări este aceea în care Maria a mers la Roma și a stat înaintea împăratului Tiberiu, vestindu-i Învierea lui Hristos și oferindu-i un ou roșu spunând: „Hristos a înviat!”, gest care a devenit tradiție în toată lumea creștină.
În fața împăratului, ea a condamnat nedreptatea lui Pilat din Pont și i-a arătat că Domnul Iisus Hristos, Cel condamnat fără vină, a biruit moartea. Această mărturisire plină de curaj a contribuit la dizgrația lui Pilat și la mutarea lui din funcție.
Viața Sfintei Maria Magdalena la Efes
După întoarcerea din Roma, Maria Magdalena s-a stabilit la Efes, unde a slujit Bisericii împreună cu Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Aici și-a petrecut ultimii ani în rugăciune, în post și în propovăduirea Evangheliei. A adormit în Domnul cu pace, iar Sfânta Tradiție spune că trupul ei a fost îngropat într-o peșteră, aceeași în care mai târziu s-au adăpostit și cei Șapte Tineri din Efes.
Mai târziu, moaștele Sfintei Maria Magdalena au fost mutate la Constantinopol, fiind așezate cu cinste în Biserica închinată ei. În Grădina Ghetsimani, aproape de locul pătimirii Domnului, se află astăzi o mânăstire ortodoxă rusească, ridicată în cinstea ei, care adăpostește o parte din sfintele ei moaște.
Chip al credinței, al iubirii și al nădejdii
Maria Magdalena rămâne pentru toate vremurile un model viu de pocăință, curaj și iubire neclintită față de Hristos. Ea nu a fugit de cruce, nu s-a rușinat de numele Domnului, nu a slăbit în credință în fața morții. A avut o dragoste fără rezerve și o râvnă care a învins teama, disprețul oamenilor și suferința.
Deși fusese cândva chinuită de demoni, mila și harul lui Dumnezeu au prefăcut întunericul vieții sale într-un soare strălucitor al sfințeniei. Astfel, ea nu doar că a fost curățită, ci s-a făcut vas ales al Duhului Sfânt, vrednică a vedea și a mărturisi Învierea.
Cinstirea în Biserica Ortodoxă
Biserica Ortodoxă o prăznuiește cu multă evlavie pe 22 iulie, numind-o „Mironosiță și întocmai cu Apostolii”. Sfânta Maria Magdalena este dovada vie a puterii transformatoare a iubirii dumnezeiești și a credinței statornice. Fie ca rugăciunile ei să ne întărească pe toți pe calea mântuirii, să ne aprindă dragostea pentru Domnul nostru Iisus Hristos și să ne învețe să-L mărturisim cu curaj, în orice vreme și în orice loc. Amin.
Cântare de laudă la Sfânta Maria Magdalena
Înfășurată în negura tristeții,
Magdalena plânge
Moartea sângeroasă a Fiului lui Dumnezeu.
Tristețea iubirii e cea mai amară,
Căci ea pe nimeni mai are în lume prieten,
Și nici o bucurie, de nicăieri.
Lacrimile-i sunt ei mângâiere,
Și doar durerea, singurul prieten.
Sfintei Magdalena lumea i s-a făcut întuneric.
Fragilă ființă, ea caută lumina,
Ea bâjbâie în noapte,
fără nici o nădejde.
Mormântul Lui măcar, acela-i lumina ei,
Dar iată! – și el e gol!
«L-au furat», gândi ea,
«gol și neuns cu miruri!»
Ea vede și plânge cu amar, de-amar cuprinsă.
Atunci aude glasul unui om, e lângă ea:
Femeie, de ce plângi?
Pe cine cauți?
«Mă-ntrebi pe Cine caut?
Voiești ca să mă mângâi?
Atunci, de-ai luat tu trupul,
spune-mi unde L-ai pus.»
Iisus în jos privește femeia care plânge
Și-i spune blând: «Maria!»
Din inima Mariei lumina iese ca un fulger:
Ea recunoaște glasul,
blândețea lui nespusă,
Glasul ce-i dă putere
și-n trup viața-I întoarce!
Glasul ce-a vindecat bolnavi,
Glasul ce-anviat morții.
O, voce de viață-dătătoare,
O, iubită-auzire!
Maria-i în picioare și-ntorcând capul, vede:
„Rabbuni!”, strigă ea și soarele răsare.
Peste Maria-Magdalena
și peste-ntreaga lume,
Răsare-o nouă Zi.
Condacul Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena
Glasul 4
Cel Ce Te-ai înălţat…
Dumnezeu, Cel mai presus de fiinţă, umblând în lume cu trup, Mironosiţă, cu adevărat următoare te-a primit pe tine, ceea ce toată dragostea ta ţi-ai dăruit-o către Dânsul. Pentru aceasta şi tămăduiri foarte multe ai făcut şi după ce te-ai mutat acum în ceruri, pentru lume te rogi pururea.
Troparul Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena
Glasul 1
Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat şi ai păzit îndreptările şi legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfinţită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credinţă şi te cinstim cu dragoste.