În fiecare an, pe data de 24 iulie, Biserica Ortodoxă o cinstește cu evlavie pe Sfânta Mare Muceniță Hristina, tânăra fecioară care și-a jertfit viața pentru Domnul Iisus Hristos într-o vreme în care credința creștină era aspru prigonită. Povestea ei este una cutremurătoare, dar plină de lumină dumnezeiască, în care se împletesc suferința mucenicească, curajul unei copile și minunile care au mărturisit puterea credinței în Dumnezeul cel viu.
Nașterea și pronia numelui
Sfânta Hristina s-a născut în cetatea Tirului, în timpul împăratului roman Septimiu Sever (193–211). Tatăl ei, Urban, era un înalt dregător păgân, plin de putere lumească și închinător zelos al idolilor. Deși părinții ei nu erau creștini, pronia divină a lucrat în chip tainic chiar de la naștere, căci i-au dat numele Hristina, un nume care avea să devină în timp o mărturisire vie și profetică a credinței sale în Hristos.
Frumusețea Sfintei era nepământească, iar Urban, dorind s-o ferească de privirile oamenilor, a închis-o într-un turn înalt, unde i-a rânduit viață de fecioară consacrată zeilor. Acolo a pus lângă ea slujnice și i-a adus idoli de aur și argint, poruncindu-i să li se închine și să le aducă jertfe în fiecare zi.
Cunoașterea lui Dumnezeu
În singurătatea turnului, Hristina privea adesea cerul și frumusețea creației, înțelegând că idolii cei neînsuflețiți nu pot fi dumnezei. Cu o înțelepciune dăruită de Dumnezeu, a înțeles că doar Cel ce a făcut cerul și pământul este vrednic de închinare. Astfel, ea s-a rugat cu lacrimi Celui necunoscut, cerând să i Se descopere.
Dumnezeu, văzând curăția inimii și dorul ei arzător după Adevăr, i-a trimis un înger care a învățat-o tainele credinței, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci și i-a vestit că va suferi multe chinuri pentru dragostea Mirelui ceresc. Această întâlnire cerească i-a umplut sufletul de lumină și de nădejde, iar de atunci viața ei s-a schimbat cu totul.
Plină de râvnă sfântă, Hristina a sfărâmat idolii tatălui ei și i-a aruncat pe fereastră, dăruind aurul și argintul săracilor. Apoi, s-a rugat și a postit, îndulcindu-se de dragostea lui Hristos.
Înfruntarea cu tatăl său și mărturisirea credinței
Urban, venind să-și vadă fiica și să se închine idolilor, a fost cuprins de furie când a aflat ce făcuse Hristina. A bătut-o peste obraz și a strigat: „Ticăloaso, ce ai făcut zeilor?”. Dar ea nu voia să-i răspundă, socotindu-l deja străin de ea. Mai târziu, i-a spus cu îndrăzneală că a cunoscut pe Dumnezeul cel viu și adevărat și că idolii sunt doar lucruri fără suflet.
Înverșunat de mărturisirea ei, Urban a supus-o la cumplite chinuri. A fost bătută fără milă cu vergi și cu bice, apoi aruncată în temniță. Mama ei, venind cu lacrimi să o înduplece să se întoarcă la credința păgână, a fost mustrată de sfântă: „Nu mă numi fiica ta, căci sunt fiică a lui Hristos, iar El îmi este Tată și Stăpân”.
Chinuri cumplite și minuni dumnezeiești
Urban a poruncit să fie spânzurată goală și strujită cu unghii de fier, până i se vedeau oasele. Carnea căzută de pe trupul ei, Sfânta a aruncat-o în obrazul tatălui său, zicând: „Mănâncă carnea fiicei tale!”. A fost apoi întinsă pe o roată de fier, peste care s-a aprins foc și s-a turnat untdelemn clocotit. Dar Domnul a păzit-o vie și nevătămată, iar o văpaie mare, ieșind din foc, a ars o mie de păgâni. Urban, înfricoșat, a închis-o din nou în temniță, unde un înger a tămăduit-o și i-a adus hrană.
Apoi, a fost aruncată în mare cu o piatră legată de grumaz. Însă îngerul Domnului a dezlegat piatra, iar Hristina a umblat pe ape, fiind botezată de Dumnezeu în chip minunat. A ieșit vie la uscat, spre uimirea tatălui său, care a poruncit iar închiderea ei. În acea noapte, Urban a murit.
Noi prigonitori: Dion și Iulian
După moartea lui Urban, în locul său a venit ighemonul Dion. Acesta a încercat mai întâi să o convingă prin vorbe, apoi a trecut la chinuri: a pus-o pe o tigaie încinsă, i-a turnat smoală clocotită peste trup și a poruncit să se închine lui Apolon. Dar Hristina, cu rugăciune, a sfărâmat idolul, iar Dion a căzut mort pe loc, luându-și răsplata necredinței.
A urmat Iulian, un alt prigonitor, care a poruncit să fie aruncată într-un cuptor aprins timp de cinci zile. Dar Hristina a rămas nevătămată, asemenea celor trei tineri din Babilon. Atunci a fost supusă la alte chinuri: i-au fost tăiați sânii, din care a curs lapte, apoi și limba, însă a continuat să vorbească, prin minune dumnezeiască. A aruncat limba în fața ighemonului, orbindu-l.
Moartea mucenicească și slava cea veșnică
În cele din urmă, ighemonul Iulian a poruncit să fie împunsă cu fiare ascuțite până la moarte. Astfel, Sfânta Mare Muceniță Hristina și-a dat sufletul în mâinile Mirelui ceresc, pe Care L-a iubit mai presus de toate. Trupul ei a fost îngropat cu cinste de un creștin din neamul ei.
Prin pătimirea ei, mii de oameni au cunoscut adevărul și au primit botezul creștin. Fiecare rană, fiecare minune, fiecare cuvânt al Sfintei Hristina a fost o mărturie vie a prezenței lui Hristos în lume.
Moștenirea Sfintei Mucenițe
Sfânta Hristina este o icoană a curajului, a curăției și a dragostei desăvârșite pentru Dumnezeu. Într-o lume a întunericului păgân, ea a fost o făclie nestinsă, luminând cu viața și sângele ei calea celor ce-L caută pe Dumnezeu.
Astăzi, ea este mijlocitoare în ceruri pentru toți cei ce se roagă cu credință și o cheamă în ajutor.
Cântare de laudă la Sfânta Muceniță Hristina
Slăvita muceniță, fecioara Hristina,
Mireasă aleasă a lui Hristos,
Dușman cel mai mare vieții ei
Pe tatăl ei l-a avut,
Cel care a străpuns-o cu ascuțișuri de fier.
«Fiică a mea nu te voi mai numi!»
Astfel grăi tatăl, iar fiica răspunse:
„Eu pe tine nu te urăsc,
Deși eu lui Hristos mă-nchin,
Iar tu lui Satan.
În tine eu nu văd nici tată, nici prieten.
Tu nu mă mai chemi fiică, iar eu bucuroasă sunt.
Domnul mi-e mie tată, El e dulceața mea!”
Răcnind ca o fiară, tatăl poruncește
Slugilor lui torturarea fiicei.
Aceștia o zgârie cu unghii de fier.
Carnea trupului cade fâșii la picioarele muceniței,
Rană după rană, fără loc sănătos.
Cu mâna ei mucenița bucată din trup își ia
Și cu ea lovește pe tată în necurata lui față:
«Mănâncă, Urbane, mănâncătorule de carne,
Mănâncă, păgâne, al fiicei tale trup!»
În acea noapte Urban sufletul și-a dat,
Și-n iad și l-a unit cu al Satanei.
Hristina a chinuit și sângele și-a vărsat,
Biruitoare ieșind asupra dușmanilor și lumii.
Fecioara Hristina, muceniță slăvită,
Preaslăvitu-s-a veșnic de către Hristos.
Condacul Sfintei Mari Muceniţe Hristina
Glasul 4
Cel Ce Te-ai înălţat…
Porumbiţă cu chip de lumină te-ai cunoscut, având aripi de aur şi către înălţimea cerurilor ai sosit, Cinstită Muceniţă Hristina. Pentru aceea, săvârşim, mărită, prăznuirea ta, închinându-ne cu credinţă raclei moaştelor tale, din care izvorăşte tuturor cu adevărat dumnezeiască tămăduire sufletelor şi trupurilor.
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Hristina
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Hristina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.