În istoria Bisericii Ortodoxe, puține evenimente au lăsat o mărturie atât de puternică precum minunea Sfintei Mari Mucenițe Eufimia, săvârșită în timpul Sinodului al IV-lea Ecumenic, ținut la Calcedon, în anul 451. Această minune a fost semnul dumnezeiesc care a arătat fără putință de tăgadă care este adevărata credință: cea ortodoxă. De aceea, Sfânta Eufimia este nu doar o mare muceniță, ci și un stâlp viu al Ortodoxiei, mărturisind cu trupul ei sfințit adevărul despre Hristos-Domnul.
Viața Sfintei Eufimia
Sfânta Muceniță Eufimia s-a născut în Calcedon, în Bitinia, o regiune situată în apropierea Bosforului, vizavi de Constantinopol. Era fiica lui Filofron și a Teodosianei, părinți de neam bun și cu credință dreaptă. Din tinerețe, Eufimia și-a închinat viața Domnului Iisus Hristos, păzind fecioria și trăind în rugăciune și milostenie.
În vremea persecuției creștinilor sub împăratul Dioclețian și ighemonul Prisc, a fost pârâtă că este creștină și a fost arestată împreună cu alți credincioși. Cu toate că a fost supusă unor chinuri cumplite, trasă pe roată, aruncată în foc, dată la fiare, a rămas statornică în credință, răbdând totul pentru dragostea Domnului Iisus Hristos. În cele din urmă, a fost arsă de vie, primind astfel cununa muceniciei, în data de 16 septembrie, zi în care este pomenită în calendarul ortodox.
Moaștele ei au fost păstrate cu mare cinste în biserica zidită în Calcedon, iar minunile ce se săvârșeau acolo erau nenumărate. Însă cea mai mare minune avea să se petreacă peste un veac și jumătate de la mucenicia ei, când Biserica era în pericol să fie rănită în însăși învățătura despre Fiul lui Dumnezeu.
Tulburarea Bisericii și convocarea Sinodului
La mijlocul secolului al V-lea, în Biserica lui Hristos a apărut o învățătură eretică gravă, promovată de Eutihie și de Dioscor, patriarhul Alexandriei. Aceștia susțineau că în Hristos, după întrupare, nu mai există două firi: dumnezeiască și omenească, ci doar una singură, dumnezeiască. Această erezie, cunoscută sub numele de monofizitism, nega realitatea firii omenești a Mântuitorului, contrazicând atât Sfânta Scriptură, cât și Tradiția Bisericii.
Încercarea de a impune această învățătură a dus la mari tulburări. Într-un sinod local ținut la Efes (449), cunoscut în istorie drept „sinodul tâlhăresc”, patriarhul ortodox Flavian al Constantinopolului a fost bătut și ucis. Astfel, pentru a restabili pacea și adevărul în Biserică, împăratul Marcian și împărăteasa Pulheria au convocat un sinod ecumenic la Calcedon, în anul 451.
Lucrările Sinodului și propunerea dumnezeiască
La acest sinod, considerat cel mai mare din antichitatea creștină, au participat între 520 și 630 de ierarhi din toată lumea creștină. Au fost prezenți, între alții, patriarhul Anatolie al Constantinopolului, Iuvenalie al Ierusalimului, delegați ai papei Leon al Romei, dar și reprezentanții ereticilor: Dioscor, Maxim și Eutihie.
Deoarece discuțiile teologice nu reușeau să convingă partea eretică și nici să aducă un consens, patriarhul Anatolie a propus ca ambele părți, ortodocșii și monofiziții să-și scrie fiecare mărturisirea de credință într-o carte. Cele două mărturisiri urmau să fie așezate pe pieptul Sfintei Mucenițe Eufimia, ale cărei moaște se aflau în biserica unde se ținea sinodul.
Propunerea a fost primită cu încuviințare de ambele părți. Cărțile au fost pecetluite și așezate cu evlavie în racla Sfintei, care a fost sigilată cu pecetea împăratului. Gărzi au fost așezate la intrare, iar toți participanții s-au retras pentru trei zile de post și rugăciune.
Minunea dumnezeiască
În ziua a patra, sinodul s-a reunit în biserică, împreună cu împăratul Marcian și împărăteasa Pulheria. Cu inima încordată, au desfăcut pecetea și au deschis racla Sfintei Mucenițe. Și ce au văzut? Cartea ortodocșilor se afla în mâna dreaptă a Sfintei Eufimia, iar cea a ereticilor fusese aruncată la picioarele ei. Iar mâna sfintei era întinsă ca o vie, ca și cum ea însăși ar fi dat cartea împăratului și patriarhului.
Toți cei prezenți s-au umplut de bucurie și de frică sfântă. Dreapta credință fusese întărită nu prin argumente omenești, ci prin semn dumnezeiesc, prin lucrarea Duhului Sfânt, arătată prin moaștele făcătoare de minuni ale unei mucenițe a Domnului Iisus Hristos. Ereticii au fost rușinați, iar învățătura lor condamnată de Sinodul Ecumenic.
Moștenirea Sinodului și cinstirea Sfintei
În urma acestui sinod, s-a stabilit definitiv învățătura ortodoxă că Iisus Hristos este „Dumnezeu adevărat și om adevărat, având două firi, unite între ele neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit în aceeași Persoană, Fiul lui Dumnezeu”.
Această mărturisire a fost acceptată de întreaga Biserică Ortodoxă și este păstrată până azi în toate crezurile și slujbele ei. Minunea Sfintei Eufimia a fost recunoscută ca un semn al lui Dumnezeu și este pomenită mereu la data de 11 iulie, când Biserica prăznuiește această arătare minunată, iar la 16 septembrie este cinstită mucenicia ei.
În timpul împăratului Heraclie, moaștele Sfintei Eufimia au fost mutate la Constantinopol. Mai târziu, în vremea prigoanei iconoclaste, împăratul Leon Isaurul a poruncit aruncarea lor în mare. Dar, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, racla a plutit pe apă până în insula Lemnos, unde a fost așezată în Biserica Sfintei Glicheria. Mai târziu, în timpul împărătesei Irina, moaștele au fost readuse în Constantinopol.
Minunea Sfintei Mari Mucenițe Eufimia nu este doar un episod istoric, ci un testament viu al purtării de grijă a lui Dumnezeu față de Biserica Sa
Într-o vreme de confuzie și erezie, când adevărul era amenințat, Domnul a ales să vorbească nu printr-un fulger din cer, ci printr-o smerită fecioară muceniță, care, deși îngropată, a dovedit că „«Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor. ” (Matei 22, 32).
Ea este un semn că sfinții sunt prezenți, vii și lucrători în mijlocul Bisericii, iar dreapta credință nu este o construcție omenească, ci o moștenire dumnezeiască. De aceea, astăzi, când ereziile moderne și rătăcirile relativismului încearcă din nou să lovească în Adevărul lui Hristos, pilda Sfintei Eufimia ne cheamă la statornicie, rugăciune și iubire de adevăr.
Condacul Sfintei Mari Muceniţe Eufimia
Glasul 6
Chipul Cel Scris…
Nevoinţe în chinuri, nevoinţe pentru credinţă cu avânt ai suferit pentru Hristos, Mirele tău. Acestuia şi acum roagă-te, să se surpe trufia vrăjmaşilor sub picioarele binecredincioşilor, ca şi atunci eresurile prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce ai primit hotărârea credinţei, de la cei şase sute şi treizeci de Dumnezeu purtători Părinţi şi o păstrezi, prealăudată.
Troparul Sfintei Mucenițe Eufimia
Glas 3
Ai veselit pe cei credincioși și ai rușinat pe cei răumărturisitori, Eufimia, preafrumoasă fecioară a lui Hristos. Căci ai întărit dogmele Sinodului al patrulea, pe care părinții bine le-au rânduit. Muceniță mărită, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.