Sfântul Ierarh Tarasie a fost unul dintre marile chipuri ale Bisericii din Constantinopol, păstor în vremuri de tulburare și mărturisitor al dreptei credințe, mai ales în lupta pentru cinstirea sfintelor icoane.
Din acea vreme, sfântul și plăcutul lui Dumnezeu Tarasie a petrecut în pace și în liniște, bine păscând turma cea cuvântătoare și ocârmuind Biserica lui Hristos și curățind-o de eresuri, fiind pentru poporul credincios părinte iubit, învățător folositor și apărător în primejdii.
Obârșia și formarea sa în Constantinopol
Sfântul Tarasie s-a născut în Constantinopol, într-o familie de neam bun. Tatăl său se numea Gheorghe, iar maica sa Encratia, având dregătorie de patriciu. Crescând în înțelepciunea cărții și întrecând pe mulți prin înțelegere, a primit în palatele împărătești diferite dregătorii și cinste. Pentru bună înțelegere și obiceiul său cel bun, era iubit și cinstit de toți și ajunsese unul dintre sfetnicii împărătești.
Deși se afla în rânduiala mirenească, viața lui nu era după trup, ci după duh. Încă de atunci se vedea în el un om cu frică de Dumnezeu, cu minte trează și cu inimă aplecată spre binele Bisericii.
Tulburarea iconoclastă și pocăința patriarhului Pavel
În acea vreme domnea împăratul Constantin, fiul lui Leon, împreună cu maica sa Irina, iar pe vremea copilăriei sale, eresul luptei împotriva sfintelor icoane a prins din nou putere. Patriarh era Pavel Cipriotul, bărbat dreptcredincios, dar apăsat de tirania vremii; din pricina prigoanei își tăinuia credința, iar conștiința îl mustra.
Îmbolnăvindu-se, Pavel s-a retras în taină la mănăstirea Sfântului Flor și a luat schima monahicească. Întrebat de împărăteasa Irina de ce a făcut aceasta, a mărturisit că nu numai boala, ci mai ales tulburarea Bisericii și rătăcirea iconoclastă l-au silit, căindu-se pentru slăbiciunea sa. Totodată a îndemnat ca, pentru vindecarea Bisericii, să se adune un sobor a toată lumea care să lepede eresul și a arătat ca vrednic de patriarh pe Tarasie, sfetnicul împărătesc.
După puține zile, patriarhul Pavel s-a odihnit cu pace, iar în Constantinopol credincioșii au început să vorbească mai liber despre cinstirea sfintelor icoane.
Alegerea lui Tarasie și condiția sa: soborul a toată lumea
Împărăteasa Irina și sfatul împărătesc căutau un om vrednic pentru scaunul patriarhiei și nu au aflat pe altul mai potrivit decât pe Tarasie, deși era încă mirean. Adunați în palatul Magnavra, clerul, dregătorii și poporul au strigat într-un glas că numai el este vrednic.
Tarasie însă a primit cu smerenie și a spus că va lua cârmuirea Bisericii numai dacă se va aduna un sobor a toată lumea, pentru a stinge eresul și a aduce unirea credinței. Toți au încuviințat aceasta, iar el, înduplecându-se, a primit sfințirea după trepte și scaunul patriarhiei.
Din acea clipă, schimbând rânduiala mirenească cu cea duhovnicească, a început o viață și mai aspră, slujind lui Dumnezeu cu curăție, smerenie și mare nevoință.
Nevoință, smerenie și milostenie fără măsură
Înfrânarea și postirea lui erau mari, petrecând cu somn puțin și multă rugăciune, trăind în asprime și smerenie, slujindu-și singur cu smerenie, urmând cuvântului lui Hristos.
Către săraci era nemărginit de milostiv: hrănea pe flămânzi, îmbrăca pe goi, a întemeiat bolniță, casă de străini și mănăstire în Bosforul Traciei, unde a adunat monahi îmbunătățiți, dintre care mulți au ajuns mai târziu stâlpi ai credinței.
Râvna pentru sfintele icoane și Sinodul al VII-lea Ecumenic
Sfântul Tarasie avea mare râvnă pentru cinstirea sfintelor icoane și stăruia înaintea împăraților să se adune un sobor a toată lumea. La chemarea împăraților Constantin și Irina, împreună cu patriarhul, episcopii s-au adunat mai întâi în Constantinopol, iar patriarhii au trimis reprezentanți. Însă o ceată de ostași iconoclaști a tulburat adunarea, iar soborul s-a risipit, răzvrătiții fiind apoi pedepsiți.
După aceea, sinodul s-a ținut la Niceea, unde Sfântul Tarasie, împreună cu 367 de părinți, a alcătuit Sinodul al VII-lea Ecumenic. Acolo au fost primiți cu pocăință cei căzuți în eres, s-au adus mărturii din Scriptură și din Sfinții Părinți, iar la sfârșit a fost osândită lupta împotriva icoanelor și s-a întărit cinstirea lor, aducând din nou pace și bucurie Bisericii.
Apărător al celor năpăstuiți și păstor neînfricat
Sfântul Tarasie nu era doar om al hotărârilor sinodale, ci păstor cu inimă. Un exemplu grăitor este apărarea lui Ioan, întâiul spătar al împăratului, schingiuit aspru pentru o vină și fugit noaptea la biserică, apucându-se de colțurile mesei altarului.
Ostașii îl pândeau la uși zi și noapte. Ierarhul l-a păzit în altar, i-a dat hrană din masa sa și, când omul avea nevoie trupească, îl scotea sub mantia sa, îl ducea și îl aducea înapoi, slujindu-i ca un rob, fără scârbă. Apoi i-a înfruntat pe cei ce căutau moartea lui și i-a amenințat cu despărțirea de Biserică. Astfel a izbăvit oaia de moarte, ca un păstor bun.
Mustrarea împăratului și durerea pentru legea călcată
Ajungând împăratul Constantin la vârsta stăpânirii depline, a viețuit necuviincios, urând pe soția sa Maria și dorind să se însoare cu Teodotia. Căutând pricină mincinoasă, a cerut patriarhului dezlegare pentru despărțire, dar Sfântul Tarasie a refuzat cu tărie, mustrând nedreptatea și amintind legea lui Dumnezeu.
Chemați la împărat, Tarasie și starețul Ioan l-au înfruntat cu curaj, vestind că nu va fi primit la împărtășanie dacă stăruie în păcat. Împăratul s-a mâniat, a izgonit pe Maria la mănăstire și s-a însurat nelegiuit, iar patriarhul a răbdat supărările pentru a nu aduce tulburare mai mare Bisericii.
În cele din urmă, pedeapsa l-a ajuns pe împărat, iar Irina a luat din nou cârma împărăției și a îndreptat cele răzvrătite.
Sfârșitul sfânt și biruința asupra diavolilor
Din acea vreme, Sfântul Tarasie a păstorit Biserica în pace, curățind-o de eresuri și săvârșind zilnic dumnezeiasca Liturghie, până când boala l-a țintuit la pat. La sfârșitul vieții s-a luptat cu duhurile rele, mărturisindu-și nevinovăția, iar în timp ce se cânta psalmul de seară, cu chip luminat și pașnic și-a dat sufletul în mâinile Domnului, după 22 de ani de păstorire.
A fost plâns de toți, mai ales de săraci și nevoiași, și a fost îngropat în mănăstirea zidită de dânsul în Bosfor.
Minuni la mormânt și râvna sa după moarte
La mormântul Sfântului Tarasie se făceau multe tămăduiri: bolnavi se vindecau, orbi vedeau, iar duhurile rele se goneau prin rugăciunile lui. Și după moarte s-a arătat râvnitor pentru dreapta credință, mustrând în vedenie pe cei ce ridicau din nou lupta împotriva sfintelor icoane.
Viața Sfântului Ierarh Tarasie rămâne pildă de înțelepciune, smerenie și statornicie în adevăr, arătând cum trebuie să fie păstorul cel bun: drept, milostiv, iubitor de Hristos și de oameni.
Troparul Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului
Glas 4
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Tarasie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului
Glasul 4
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…
Ca un soare mare, cu strălucirile dogmelor şi ale minunilor, luminezi întotdeauna plinirea lumii, tăinuitorule al celor cereşti, Preafericite Tarasie.