Un drum al înfrânării, curățirii și apropierii de Dumnezeu
Postul este mai mult decât o simplă reținere de la anumite alimente. Pentru creștinul ortodox, este o lucrare a sufletului și a trupului, o armă împotriva patimilor și un mijloc esențial de apropiere de Dumnezeu. Potrivit Sfântului Ioan Episcopul cel Minunat, acest drum al postului este format din șapte trepte, fiecare având o adâncime spirituală proprie și o greutate pe măsură. Ele nu sunt doar grade de înfrânare trupească, ci pași spre eliberarea duhului de robia poftelor și spre deschiderea inimii către Harul Duhului Sfânt.
1. Carnivorii – Încătușarea în simțuri
Prima și cea mai de jos treaptă este a celor ce consumă carne în mod constant. Aceștia sunt descriși de Sfântul Ioan ca fiind legați puternic de trup și de plăcerile lui. Chiar dacă încearcă uneori să postească, sporul lor în rugăciune este minim. A nu se înțelege aici că omul care consumă carne este pierdut sau nevrednic, ci că această formă de alimentație, prin firea sa, îngreunează sufletul și îi înăbușă sensibilitatea duhovnicească. Este un început, dar nu o împlinire.
2. Lactovegetarienii – Înfrânarea blândă
A doua treaptă este ocupată de cei care nu mănâncă carne, dar consumă lactate, ouă și legume fierte. Este forma clasică a postului ținut de majoritatea monahilor și a mirenilor râvnitori. Nu este o nevoință extremă, dar este un pas important spre disciplinarea trupului și deschiderea minții către cele cerești. E o formă de post cu echilibru, potrivită celor care vor să se adâncească treptat în lupta cu patimile.
3. Vegetarienii – Curăție și trezvie
A treia treaptă este mai aspră: legume și zarzavaturi, fierte sau crude. Nu se mai consumă deloc produse de origine animală. Aceasta este rânduiala postului ortodox tradițional, ținut în marile posturi ale anului. În această treaptă, simțurile încep să se liniștească, mintea devine mai limpede, iar rugăciunea capătă adâncime. Trupul, lipsit de hrana grea, nu mai trage sufletul în jos. Este o treaptă a purificării, unde postul devine o lucrare serioasă, nu doar o formă.
4. Fructiferii – Simplitatea care luminează
Ajungem la a patra treaptă, a celor ce se hrănesc doar cu pâine și fructe crude, o singură dată pe zi. Aceștia sunt deja biruitori în mare măsură asupra poftelor. Sfântul Ioan spune că acești oameni „pot stăpâni cu uşurinţă trupul şi gândurile”. Aici postul nu mai este doar o metodă de disciplinare, ci devine un mediu pentru rugăciune profundă. Hrana nu mai este o plăcere, ci o simplă necesitate redusă la esențial. Omul începe să trăiască mai mult cu duhul decât cu trupul.
5. Cerealierii – Nevoința celor aleși
La a cincea treaptă se află cei care consumă doar pâine neagră sau boabe muiate – grâu, linte, bob, mei – o dată pe zi. Aici începe pustnicia adevărată. Această alimentație este una sărăcăcioasă, dar simbolizează smerenia totală și lepădarea de orice confort. Hrana este aleasă nu după gust, ci după simplitate și lipsă de plăcere. În această treaptă, trupul este aproape în totalitate supus duhului, iar omul devine o făptură a rugăciunii.
6. Hrana uscată – Smerenie până la capăt
A șasea treaptă este a celor care trăiesc cu pesmeți uscați, înmuiați în apă, cu sare sau oțet. Este o formă de post extrem de austeră, trăită de cei mai râvnitori pustnici. E o treaptă a sărăciei duhovnicești, a neagonisirii, în care omul se leagă cu totul de Dumnezeu și se rupe complet de lumea materială. Nu mai există niciun interes pentru gust sau plăcere. Hrana devine o formă de smerenie și rugăciunea respiră în toată ființa.
7. Mana dumnezeiască – Hrănirea cu Hristos
Ultima treaptă, cea mai înaltă și rar atinsă, este a celor care trăiesc doar cu Sfintele Taine. Nu mai mănâncă nimic altceva, decât Trupul și Sângele Domnului, de una sau două ori pe săptămână, și beau apă. Aici, omul a fost curățit de patimi, luminat de har și unit tainic cu Hristos. Trupul lui nu mai cere hrană, pentru că sufletul s-a făcut stăpân deplin. Este starea celor sfințiți, a celor ce au trecut prin focul ispitelor și au fost întăriți de Duhul Sfânt.
Un drum greu, dar cu țintă cerească
Treptele postului nu sunt doar o clasificare dietetică. Sunt pași pe calea mântuirii. Sfântul Ioan nu le prezintă ca pe un ideal impus tuturor, ci ca pe o scară duhovnicească pe care fiecare o poate urca, după puterea sa, cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu toți sunt chemați să ajungă la treapta a șaptea, dar toți suntem chemați să ne curățim sufletul și trupul, fiecare după măsura lui.
Într-o lume în care mâncarea a devenit adesea o obsesie, iar trupul este slăvit mai mult decât sufletul, cuvintele Sfântului Ioan Episcopul cel Minunat sunt o chemare la trezvie. Nu este vorba doar de mâncare, ci de renunțarea la sine, de lupta cu dorințele, de redescoperirea libertății în Dumnezeu.
Postul, în lumina celor șapte trepte ale Sfântului Ioan, este o chemare la viață duhovnicească adevărată
Nu toți putem fi fructiferi, cerealieri sau pustnici, dar toți putem urca o treaptă. Important este să începem, cu sinceritate și credință, să coborâm zgomotul trupului pentru a auzi șoapta sufletului. Fiecare renunțare la o poftă este o ușă deschisă către cer. Iar cerul, așa cum ne arată Sfinții, începe cu un post adevărat.