În înțelepciunea Sfintei Scripturi și în învățăturile Sfinților Părinți întâlnim mereu cuvântul „Taină”. Această noțiune arată ceva mai presus de înțelegerea omenească, ceva ce nu poate fi explicat în întregime prin rațiune, dar care se descoperă inimii curate și smerite. Între toate tainele credinței noastre, cea mai adâncă și mai greu de cuprins cu mintea este Taina Sfintei Treimi, un singur Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Această învățătură este temelia Bisericii Ortodoxe, mărturisită încă de la început prin Crezul niceo-constantinopolitan, rostit de fiecare credincios la Sfânta Liturghie: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul… Și întru Unul Domn Iisus Hristos… Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul…”. Totuși, înțelegerea acestei taine rămâne adesea grea pentru mintea omenească.
De aceea, tradiția Bisericii a folosit pilde, imagini și exemple simple pentru a apropia de inima credincioșilor frumusețea acestei învățături. Un asemenea exemplu ne este oferit de o poveste cu tâlc, care, deși simplă, ascunde o lumină duhovnicească de mare preț.
Întrebarea unui om simplu
Se spune că un om simplu, mergând pe un drum de țară împreună cu un preot, i-a destăinuit acestuia o nedumerire care îl frământa:
– Cuvioase părinte, nu pot înțelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărțite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
Întrebarea nu era pusă cu răutate, nici din dorința de a se împotrivi, ci dintr-o inimă doritoare de adevăr. Omul nu se rușina să mărturisească neputința minții sale. Și această smerenie a fost pricină ca el să primească un răspuns plin de lumină.
Pilda soarelui
Preotul, cu blândețe și răbdare, i-a răspuns:
– Fiul meu, sunt lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Dar ceea ce spui nu este atât de greu de priceput, dacă privim cu atenție la lumea din jurul nostru. Ia să ne uităm la soare!
Și a început să tâlcuiască astfel:
– Sfera de foc a soarelui, care dăinuie acolo de veacuri, este asemenea Tatălui. Lumina ce se revarsă de la el, luminând pământul, este asemenea Fiului, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a venit să lumineze viața oamenilor și să ne izbăvească din întunericul păcatului. Iar căldura care izvorăște din soare, încălzind toate vietățile și aducând viață, este asemenea Sfântului Duh, Care, cu dragostea Sa, topește răceala și împietrirea inimii noastre.
– Vezi tu, fiul meu, a adăugat preotul, soarele, lumina și căldura lui nu sunt unul și același lucru, și totuși ele nu pot fi despărțite. Nu există soare fără lumină și fără căldură. La fel și în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt trei Persoane deosebite, dar Unul și Același Dumnezeu, Căruia noi ne închinăm.
Omul a ascultat cu atenție și a simțit în inimă o pace și o bucurie nouă. Deși taina nu putea fi epuizată prin cuvinte, pilda soarelui i-a adus o înțelegere lăuntrică și o liniște sufletească.
Limitele minții omenești
Această povestire arată ceva esențial: mintea omului este mărginită și nu poate cuprinde deplin tainele dumnezeiești. Omul, ca și toate celelalte făpturi, este creat din iubirea infinită a lui Dumnezeu. Iar înțelepciunea și puterile sale, oricât de mari ar fi, nu se pot compara cu cele ale Ziditorului.
De aceea, creștinul adevărat primește prin credință cele ce nu pot fi explicate întru totul. Nu rațiunea rece și nici puterea omului nu pot deschide tainele cele de sus, ci numai iubirea și smerenia inimii.
Oamenii mândri cad în păcat atunci când cred că nimic nu este mai presus de ei, că totul poate fi înțeles, descifrat și stăpânit prin știința și inteligența lor. Dar omul credincios știe că adevărata cunoaștere începe acolo unde se oprește mândria, și unde sufletul se apleacă cu smerenie în fața lui Dumnezeu.
Mărturia Bisericii despre Sfânta Treime
Învățătura despre Sfânta Treime nu este rod al gândirii omenești, ci descoperire dumnezeiască. Încă din Vechiul Testament găsim prefigurări ale acestei taine. La Facere, Dumnezeu spune: „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!».” (Facerea 1, 26). Nu este vorba de un „singular”, ci de un „Noi”, care vestește comuniunea Persoanelor divine.
În Noul Testament, Taina Treimii se descoperă deplin. La Botezul Domnului în Iordan se arată Tatăl, Care grăiește din cer: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit”, Fiul, Care Se botează, și Duhul Sfânt, Care Se coboară în chip de porumbel. La porunca Mântuitorului, apostolii au primit să boteze „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,” (Matei 28, 19).
Astfel, întreaga viață a Bisericii este pecetluită de această mărturisire: la fiecare rugăciune, la fiecare binecuvântare, numele Treimii este chemat și slăvit.
Lumina pildei
Pilda soarelui, pe care preotul i-a dăruit-o omului simplu de pe drum, nu epuizează Taina, dar o luminează atât cât să o facă accesibilă unei minți smerite. Ea ne arată că, asemenea soarelui cu lumina și căldura sa, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt de nedespărțit și împreună lucrează mântuirea lumii.
Tatăl este izvorul iubirii, Fiul este lumina adevărului și a vieții, iar Sfântul Duh este focul nevăzut care sfințește, mângâie și încălzește sufletul. Toate acestea nu pot fi despărțite, ci lucrează împreună în unitate desăvârșită.
Îndemn pentru suflet
Din această poveste cu tâlc învățăm că nu este de ajuns să încercăm a înțelege cu mintea Taina Treimii. Mai de folos este să o primim cu credință și să ne trăim viața în lumina ei. Căci Dumnezeu nu ne cheamă doar să cugetăm despre El, ci să ne unim cu El prin rugăciune, prin iubire și prin fapta cea bună.
De aceea, creștinul se roagă cu cuvintele:
Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ție!
Această rugăciune simplă adună în sine toată credința noastră: Tatăl este nădejdea care ne poartă, Fiul este scăparea care ne izbăvește, iar Duhul Sfânt este Acoperământul care ne păzește.
Taina Sfintei Treimi rămâne mai presus de cuvinte și de gânduri
Dar prin pilde, prin credință și prin viața Bisericii, omul poate gusta din această lumină și se poate bucura de iubirea lui Dumnezeu. Povestea preotului cu omul simplu ne arată că adevărata înțelepciune se ascunde nu în mândria minții, ci în smerenia inimii.
Așadar, să ne închinăm cu evlavie Sfintei Treimi și să trăim în lumina ei, căci în fiecare clipă a vieții noastre simțim lucrarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu singuratic, ci comuniune de iubire, iar această iubire ne cheamă și pe noi la unitate, la pace și la sfințenie.