Crucea Mântuitorului Iisus Hristos, deși înfățișează în mod văzut suferința și moartea, este, în înțelesul duhovnicesc, biruință, viață și restaurare a întregii firi omenești. Între Părinții care au reflectat cu adâncime teologică asupra tainei Crucii, Sfântul Grigorie de Nyssa se remarcă prin profunzimea cu care pătrunde semnificația acestui semn deopotrivă înjositor și mântuitor.
Crucea, pogorârea iubitoare a lui Dumnezeu
Pentru a înțelege puterea Crucii, Sfântul Grigorie de Nyssa pornește de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul. De ce a venit Domnul Iisus Hristos în trup? Nu pentru a Se bucura de viață trupească, ci pentru a birui moartea care pătrunsese în firea omenească. Aceasta este o idee centrală a învățăturii sale: Dumnezeu Se întrupează nu pentru Sine, ci pentru om. Se apleacă „asupra cadavrului nostru”, adică asupra firii moarte din pricina păcatului, și o ridică la viață prin învierea trupului Său.
Această coborâre a lui Dumnezeu este o manifestare supremă a iubirii Sale. El nu Se oprește la a vindeca de la distanță, ci Se apropie de moarte, o atinge, o asumă. Prin Cruce, moartea însăși este biruită din interior, pentru că Dumnezeu, Care nu poate muri după fire, acceptă moartea în trupul asumat. Sfântul Grigorie răspunde astfel și obiecțiilor celor care ironizează moartea rușinoasă pe cruce: dacă Dumnezeu voia să mântuiască lumea, nu putea oare s-o facă altfel? Răspunsul este categoric: nu moartea rușinoasă este scandalul, ci dragostea infinită care a primit această rușine pentru mântuirea noastră.
Moartea nu e scopul, ci mijlocul
Pentru Sfântul Grigorie de Nyssa, Crucea nu este un eșec, ci o trecere. Domnul Iisus Hristos nu Se naște ca să trăiască, ci Se naște ca să moară, iar prin moarte să ne dea viața. Astfel, taina Crucii este înțeleasă drept împlinirea unui plan de mântuire în care moartea este „rădăcina” Învierii.
El subliniază un adevăr adesea uitat în percepția superficială a Crucii: nu moartea este scopul lui Dumnezeu, ci viața. Hristos nu vine pentru a gusta moartea ca o necesitate, ci o primește pentru a o transfigura. „Nu nașterea e pricina morții, ci, dimpotrivă, din cauza morții noastre a acceptat Dumnezeu să se nască”, spune Sfântul Grigorie de Nyssa. Astfel, Crucea devine mijlocul prin care Dumnezeu intră în moarte, pentru a o învinge și a o transforma în izvor de viață.
Crucea, semn al restaurării universale
Taina Crucii nu are doar un efect individual sau limitat la trupul lui Hristos. În viziunea Sfântului Grigorie de Nyssa, întreaga fire omenească este atinsă de această moarte și înviere. Hristos este „om din om”, din aceeași plămadă ca și noi. Astfel, ceea ce se întâmplă cu El, se comunică întregii firi, „ca și cum întreaga fire omenească ar fi o singură vietate”.
Această învățătură este una profund patristică: solidaritatea ontologică dintre Hristos și umanitate face ca lucrarea Lui să fie mântuitoare pentru toți. Învierea Lui devine învierea noastră. Moartea pe Cruce nu este doar suferința unui om, ci răstignirea întregului Adam, și totodată, începutul vieții celei noi pentru întreaga creație.
Crucea, un simbol cosmic
Sfântul Grigorie de Nyssa merge mai departe și vede în forma Crucii însăși o imagine a cosmosului restaurat în Hristos. Cele patru brațe ale Crucii: înălțimea, adâncimea, lățimea și lungimea, simbolizează cuprinderea întregii creații. Acest simbolism este redat de Apostol: „Ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea, ” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 3, 18).
Astfel, Crucea este axa pe care se ordonează întregul univers, și Hristos, Cel întins pe ea, este centrul întregii creații, Cel ce le ține pe toate prin puterea Dumnezeirii Sale. Nu este un simplu obiect de tortură, ci lemnul pe care s-a împlinit planul divin, centrul armoniei universale. Crucea unește cele cerești cu cele pământești și cele de dedesubt, după cum spune și Sfântul Pavel: „Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. ” ( (Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel 2,10).
Sensul duhovnicesc al Crucii
Sfântul Grigorie de Nyssa ne îndeamnă să nu rămânem doar la aspectul exterior al Crucii: suferință, moarte, rușine, ci să pătrundem la sensul ei dumnezeiesc. „Să nu vedem numai o față a lucrurilor, iar cealaltă s-o neglijăm”, spune el. Așa cum în Hristos s-au unit firea omenească și cea dumnezeiască, tot astfel Crucea unește durerea omului cu slava lui Dumnezeu.
Aparent, moartea pe cruce este o înfrângere. Dar în plan duhovnicesc, este biruința supremă: biruința asupra păcatului, asupra diavolului și asupra morții. Sfântul Grigorie de Nyssa accentuează acest paradox: în slăbiciune, Hristos arată puterea Sa, în moarte aduce viața, în înjosire revelează slava.
Crucea, realitate trăită, nu doar contemplată
Pentru creștin, Crucea nu este doar un simbol sau o meditație teologică, ci o realitate trăită. Sfântul Grigorie de Nyssa ne cheamă să-L urmăm pe Domnul Iisus Hristos, nu doar să-L admirăm. Puterea Crucii nu se manifestă doar în trecut, în istoria mântuirii, ci și în prezent, în viața fiecărui credincios care alege să-și asume suferința cu nădejdea în Înviere.
„Cel ce stă bine pe picioarele sale întinde mâna celui căzut ca să-l îndrepte”, scrie Sfântul Grigorie de Nyssa. Hristos nu doar ne mântuiește dintr-o dată, ci ne întinde în mod constant mâna prin crucea zilnică a vieții noastre. Puterea Crucii se arată acolo unde există pocăință, răbdare, iertare, iubire jertfelnică. Este forța care schimbă viața omului, care îl smulge din moartea sufletească și îl așază pe calea vieții.
Taina Crucii, taina vieții
În lumina învățăturii Sfântului Grigorie de Nyssa, Crucea nu mai poate fi înțeleasă ca un simplu instrument al morții, ci ca pomul vieții sădit în mijlocul istoriei. Ea este centrul cosmosului și izvorul vieții celei noi. Prin Cruce, Hristos restaurează firea omenească și o unește din nou cu Dumnezeu. Nu suferința are ultimul cuvânt, ci iubirea. Nu moartea, ci viața. Nu înjosirea, ci slava.
Puterea Crucii constă tocmai în această realitate paradoxală: că prin ceea ce părea cel mai neputincios gest, moartea pe un lemn, Dumnezeu a arătat cea mai mare putere. Această putere se comunică Bisericii și credincioșilor, care poartă crucea în suflet, pe trup și în viață. De aceea, noi, creștinii, nu ne rușinăm de cruce, ci ne lăudăm în ea, așa cum spune Apostolul: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! ” (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 6,14).