În rânduiala sfântă a iconomiei mântuirii, Biserica Ortodoxă cinstește nu doar pe cei doisprezece Apostoli, ci și pe Soborul Sfinților șaptezeci de Apostoli, aleși și trimiși de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos pentru vestirea Evangheliei până la marginile lumii.
Pomenirea lor se face în fiecare an la 4 ianuarie, ca o mărturie vie a lucrării misionare a Bisericii primare și a jertfei apostolice care a stat la temelia răspândirii credinței creștine.
Alegerea și trimiterea celor șaptezeci
După ce Domnul a ales pe cei doisprezece Apostoli, pe care îi avea aproape de Sine ca martori direcți ai vieții, învățăturii și minunilor Sale, El a mai ales încă șaptezeci de ucenici, numiți de Tradiția Bisericii „apostoli mai mici”. Sfântul Evanghelist Luca consemnează acest moment de mare importanță pentru istoria mântuirii: „Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.” (Luca 10, 1).
Această trimitere nu a fost una simbolică, ci o adevărată misiune apostolică. Cei șaptezeci au fost rânduiți să pregătească inimile oamenilor pentru întâlnirea cu Hristos, să vestească apropierea Împărăției lui Dumnezeu și să cheme la pocăință. Ei au primit îndemnuri clare: să meargă cu smerenie, fără sprijin omenesc, având ca armă doar pacea și puterea cuvântului dumnezeiesc.
Secerișul cel mare și lucrătorii puțini
Cuvintele Mântuitorului adresate celor șaptezeci rămân de o actualitate cutremurătoare: ,,Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său.” (Luca 10, 2). Prin aceste cuvinte, Hristos arată nevoia permanentă de propovăduitori ai adevărului, de oameni gata să-și jertfească viața pentru Evanghelie.
Cei șaptezeci au fost trimiși „ca niște miei în mijlocul lupilor”, conștienți de primejdiile ce îi așteptau. Și totuși, întăriți de harul lui Dumnezeu, ei au pornit la drum cu credință neclintită, vestind pacea și chemând la cunoașterea adevăratului Dumnezeu.
Despre numele și alcătuirea soborului
Numele tuturor celor șaptezeci nu sunt pe deplin adeverite istoric. Sfânta Scriptură arată că, pe parcursul activității Mântuitorului, „Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.” (Ioan 6, 66). Slăbiciunea omenească, teama și neînțelegerea adâncului tainelor dumnezeiești i-au făcut pe unii să se îndepărteze.
De aceea, ceata celor șaptezeci nu a rămas neschimbată. Așa cum locul lui Iuda Iscarioteanul a fost împlinit prin alegerea lui Matia, tot astfel, de-a lungul timpului, rândurile celor șaptezeci au fost completate cu alți ucenici credincioși, formați prin propovăduirea Apostolilor și, mai ales, prin lucrarea misionară a Sfântului Apostol Pavel, cel chemat de sus.
Cei care au căzut din apostolie
Tradiția bisericească amintește și de unii care, deși la început au fost numărați între ucenici, au căzut din credință. Nicolae antiohianul, Figel, Hermogen și Dimas sunt pomeniți ca exemple de rătăcire, după cum mărturisește Sfântul Apostol Pavel în epistolele sale. Acest fapt întărește învățătura Bisericii că nu începutul este încununat, ci sfârșitul în credință și statornicie.
Așa cum spune Sfântul Apostol Ioan: „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit.” (I Ioan 2, 19). De aceea, Biserica nu îi cinstește pe cei care au părăsit lumina adevărului, ci numai pe aceia care au rămas până la capăt mărturisitori ai lui Hristos.
Sfinți apostoli cinstiți de Biserică
În sinaxarele Bisericii sunt pomeniți numeroși sfinți din rândul celor șaptezeci, precum Timotei, Tit, Epafras, Arhip, Acvila, Olimp, Codrat, Ahaic și alții. Ei au fost episcopi, propovăduitori și mucenici, întemeind Biserici locale și întărind comunitățile creștine în vremuri de prigoană.
Un loc de cinste între cei șaptezeci îl ocupă Sfântul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfântul Apostol Pavel îl numește apostol în Epistola către Galateni. El a fost primul episcop al Ierusalimului, rânduit de Însuși Domnul, și a primit cununa muceniciei după ce a fost aruncat de pe aripa templului și ucis cu pietre.
De asemenea, Sfântul Marcu Evanghelistul, ucenic al Sfântului Apostol Petru și autor al uneia dintre Sfintele Evanghelii, este numărat în ceata celor șaptezeci. El a fost întemeietorul Bisericii din Alexandria, unde a propovăduit cu mult curaj și a primit moarte mucenicească.
Lucrarea și jertfa celor șaptezeci
Toți acești apostoli au avut o misiune comună: să smulgă pe oameni din întunericul idolatriei și să-i aducă la lumina cunoașterii adevăratului Dumnezeu. Ei au străbătut cetăți și sate, au înfruntat batjocuri, prigoniri și chinuri, dar nu și-au lepădat credința.
Viața lor este o mărturie vie a faptului că Biserica nu s-a zidit pe putere lumească, ci pe jertfă, rugăciune și har dumnezeiesc. Prin sângele și ostenelile lor, Evanghelia s-a răspândit în toată lumea cunoscută atunci, punând temelia creștinismului universal.
Cinstirea liturgică a Soborului
Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții șaptezeci de Apostoli prin imne de laudă și rugăciune. Unul dintre aceste imne spune:
„Ceata ucenicilor lui Hristos, celor șaptezeci, să o lăudăm dumnezeiește credincioșii… că sunt luminătorii dumnezeieștii credințe.”
Această prăznuire nu este doar o amintire istorică, ci o chemare la urmarea exemplului lor. Fiecare creștin este chemat, după putere, să fie un mărturisitor al lui Hristos în lume, prin credință, fapte bune și statornicie în adevăr.
Soborul Sfinților șaptezeci de Apostoli ne arată că lucrarea lui Dumnezeu se împlinește prin oameni ALEȘI direct de Hristos, chemați, formați și trimiși cu putere dumnezeiască, nu prin inițiativă omenească, ci prin ascultare, rânduială și har
Ei au fost înaintemergători ai dreptei credințe, împreună-lucrători cu cei doisprezece Apostoli și temelie vie a Bisericii lui Hristos. Cinstindu-i pe ei, slăvim pe Dumnezeu, Cel ce „a ales cele nebune ale lumii ca să rușineze pe cele înțelepte” și a făcut din smeriți pescari și ucenici vestitori ai mântuirii veșnice.