Duminică, 26 octombrie 2025, zi cu o încărcătură duhovnicească și națională deosebită, Biserica Ortodoxă Română trăiește unul dintre cele mai importante momente din istoria sa modernă: sfințirea picturii în mozaic a Catedralei Naționale – Catedrala Mântuirii Neamului.
Evenimentul are loc într-un an jubiliar, dedicat împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române și a 100 de ani de existență a Patriarhiei Române, fiind încununarea unei istorii de credință, jertfă și nădejde a poporului român.
Un moment de har și unitate
Sfânta Liturghie, începută la ora 7:30, a fost urmată de slujba solemnă de sfințire a picturii începând cu ora 10:30. Slujbele au fost oficiate de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurați de un sobor impresionant de ierarhi, preoți și diaconi din țară și din străinătate.
Catedrala Națională, cu hramurile „Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor” și „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, a devenit locul unde cerul și pământul s-au întâlnit într-o comuniune de rugăciune, lumină și recunoștință.
În cuvântul său, Preafericitul Părinte Daniel a subliniat că „Noua Catedrală Națională este un simbol al iubirii poporului român față de Hristos cel răstignit, înviat și înălțat întru slavă, dar și o cinstire permanentă a tuturor eroilor poporului român.”
Astfel, Catedrala se înalță ca un monument viu al credinței, o mărturie a biruinței duhovnicești și o recunoaștere solemnă a jertfei celor care, de-a lungul veacurilor, au apărat Biserica și neamul românesc.
O Golgotă în plină Lumină și Înviere
„Pentru cei ce am crezut și pentru cei ce n-au crezut în construcția ei… veniți! Toți! Bucurați-vă!”, rostea cu glas profetic Patriarhul României, îndemnând poporul să privească dincolo de ziduri, spre înțelesul tainic al acestei zidiri.
Catedrala este văzută nu doar ca o construcție monumentală, ci ca icoana Golgotei prin care a trecut neamul românesc, o „Golgota în plină Lumină și Înviere”, locul unde se adună rugăciunile eroilor, lacrimile mamelor, nădejdea copiilor și jertfa monahilor.
În cuvintele pline de poezie și duh ale Preafericitului Părinte Daniel, Catedrala este șarpele de aramă în pustie, ridicat spre vindecare; izvorul de apă vie al neamului însetat de cer; lespedea de jertfă din câmpul răutății și farul în furtuna istoriei.
Zidurile sale cuprind idealurile unui popor întreg. În ele trăiesc chipurile celor care, prin jertfă, au făcut ca România să fie o țară a credinței: domnitori, ostași, sfinți, martiri, mame și copii care s-au rugat, au plâns și au nădăjduit. „În temeluirea ei de piatră suntem toți. Fără excepție. Buni și răi, smeriți și neatenți la Dumnezeu. Ea ne cuprinde pe toți.”
Un simbol al unității și demnității
Slujba de sfințire din 26 octombrie 2025 reprezintă, totodată, împlinirea unui ideal de aproape un secol și jumătate, visul unei Catedrale Naționale care să unească spiritual poporul român.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a subliniat în cuvântul său semnificația profundă a acestei zile:
„Dimensiunile impresionante și copleșitoare ale acestei Catedrale dau mărturie despre importanța și amploarea celebrărilor dedicate autodeterminării și demnității Patriarhiei Române. Statutul de Patriarhie al Bisericii Ortodoxe Române este pe deplin în concordanță cu Autocefalia sa. Ambele reflectă năzuințele înalte ale poporului român și dăruirea sa față de sfânta credință creștin-ortodoxă.”
Sanctitatea Sa a adăugat cu emoție:
„România este plină de sfinți și de tradiții ascetice evlavioase, unice în lumea ortodoxă. Biserica Ortodoxă Română este un izvor de mucenici, asceți și sfinți ai lui Dumnezeu. Bogățiile teologice ale acestei Biserici sunt recunoscute în întreaga lume.”
Aceste cuvinte exprimă nu doar respectul profund față de Biserica Română, ci și recunoașterea rolului său misionar și martiric, mai ales în perioadele de prigoană și suferință.
O continuitate între cer și pământ
Catedrala Națională devine astfel centrul duhovnicesc al unei Liturghii a Neamului, cum a numit-o Preafericitul Daniel: „Când Duhul Sfânt va pecetlui facerea de piatră și frumusețe a Catedralei, mulți vom fi în altarele din sate, orașe, mănăstiri ori spitale, dar Liturghiile noastre vor fi una singură: Liturghia Neamului.”
Catedrala nu este un simbol al mândriei, ci al smereniei și al comuniunii. Ea este „poarta cerească și rugul aprins” în mijlocul poporului, locul unde Dumnezeu se odihnește printre oameni.
A ridica o astfel de biserică în vremuri tulburi este, de fapt, un act de curaj și credință. „Unii i-au căutat inutilitatea cu tot dinadinsul, dar în timp au înțeles că într-o vreme a dărâmării, înălțarea unui astfel de locaș e semn că se poate.” Fiecare cărămidă poartă rugăciunea unui suflet, fiecare boltă, recunoștința unui neam care nu și-a pierdut speranța.
Continuitatea credinței și binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice
Prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I la acest moment de sfințire nu este doar o vizită protocolară, ci o reînnoire a legăturii de comuniune frățească dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Română, legătură întărită de veacuri.
Patriarhul Daniel a amintit, la sosirea delegației Patriarhiei Ecumenice pe Aeroportul Otopeni, că această vizită „marchează cea de-a unsprezecea venire a Sanctității Sale în România, semn al legăturilor frățești statornice dintre Bisericile noastre.”
El a evocat și momentele istorice ale recunoașterii Autocefaliei (1885) și ridicării la rang de Patriarhie (1925), acte canonice semnate de vrednicii înaintași ai Sanctității Sale.
„Edificarea și sfințirea picturii în mozaic a Catedralei Naționale constituie împlinirea unui ideal național și o încununare providențială a Anului Centenar al Patriarhiei Române.”
O zidire pentru veșnicie
Catedrala Națională este, în cuvintele Preafericitului Părinte Daniel, „o corabie în mijlocul furtunii istorice”, o Arcă a credinței și a nădejdii, menită să păstreze neamul românesc unit sub acoperământul lui Hristos.
În această zi de sărbătoare, inimile credincioșilor s-au unit într-un glas de rugăciune și recunoștință: pentru jertfa celor care au visat la această Catedrală, pentru curajul celor care au zidit-o și pentru binecuvântarea celor care se vor ruga în ea.
Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar o capodoperă arhitecturală, ci o mărturie a credinței vii a poporului român, o chemare la unitate și la sfințenie.
Încheindu-și cuvântul, Sanctitatea Sa Bartolomeu I a rostit cu emoție:
„Vă mulțumesc și Dumnezeu să binecuvânteze România!”
Slujba de sfințire a Catedralei Naționale din 26 octombrie 2025 rămâne un moment de referință în istoria Bisericii Ortodoxe Române
Ea nu reprezintă doar o împlinire arhitecturală, ci mai ales o biruință a credinței și a demnității unui neam care, prin Hristos, a biruit timpul și încercările.
Catedrala Națională este icoana vie a unei Românii care se roagă, se înalță și se împacă cu sine. Este Golgota Luminii în inima Țării, un rug aprins al recunoștinței și un altar al Învierii Neamului Românesc.
Catedrala. Lumina Neamului. Biruința lui Hristos în inima României.
Foto 1: Newsweek Romania
Foto 2 si 3: doxologia.ro