În calendarul ortodox, ziua de 29 aprilie este închinată pomenirii Sfinților 9 Mucenici din Cizic – Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie și Filimon. Acești nouă bărbați au rămas în istoria Bisericii ca modele ale credinței neclintite și ale curajului martiric. Pilda lor vine dintr-o vreme a prigoanelor sângeroase, când a-L mărturisi pe Iisus Hristos însemna, adesea, a-ți semna sentința la moarte.
Cadrul istoric al muceniciei
Orașul Cizic se afla în Misia Mică, în Asia, aproape de marea Helespontului. Această regiune era în apropiere de Troada, unde Apostolul Pavel, vasul alegerii, a semănat sămânța Evangheliei. Deși Cuvântul lui Dumnezeu prinsese rădăcini în Cizic, creștinii erau puțini, mai ales din cauza prigoanelor impuse de împărații păgâni ai Romei, înainte de domnia Sfântului Împărat Constantin cel Mare.
În acele vremuri, dregători trimiși de împărați cutreierau teritoriile romane pentru a impune închinarea la idoli. Cei care refuzau erau aspru pedepsiți. Mulți creștini se ascundeau, fugind în munți și pustietăți, dar alții, înflăcărați de dragostea față de Iisus Hristos, alegeau calea jertfei – se predau de bunăvoie autorităților și mărturiseau public credința lor.
Mărturisirea Sfinților Nouă Mucenici
În acest context istoric, apar cei nouă mucenici – fiecare provenind din alt colț de lume, dar uniți de aceeași râvnă pentru Dumnezeu. Nu i-a unit o patrie, o cultură sau o limbă, ci dorința arzătoare de a-L urma pe Iisus Hristos până la capăt. Ei s-au întâlnit în Cizic, unde au propovăduit cu îndrăzneală că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat, iar cultul idolilor este înșelător și diavolesc.
Cuvintele și mărturisirea lor nu puteau rămâne fără ecou – nici în rândul credincioșilor, nici în cel al autorităților păgâne. Așa că, asemenea unor lupi însetați, slujitorii diavolului i-au prins pe acești nouă bărbați, i-au legat și i-au dus în fața judecătorilor. În fața dregătorilor păgâni, mucenicii nu au clintit: au refuzat cu tărie să se lepede de Iisus Hristos sau să aducă jertfă idolilor. Au fost aruncați în temniță, bătuți, torturați cu cruzime, dar sufletul lor a rămas neîndoit.
Cu o inimă aprinsă de dragostea pentru Dumnezeu, ei au îndurat toate chinurile, socotind că moartea pentru Iisus Hristos este mai de preț decât orice viață lumească. În cele din urmă, li s-au tăiat capetele, iar trupurile le-au fost îngropate chiar în locul pătimirii lor.
După prigoană – cinstirea și puterea lor
Ani mai târziu, când Sfântul Constantin cel Mare a urcat pe tron și a încetat prigonirea creștinilor, lumina dreptei credințe a început să răsară peste întregul imperiu. La Cizic, creștinii au scos din pământ trupurile mucenicilor și le-au găsit nestricate. Le-au așezat cu cinste într-o raclă și au zidit o biserică în cinstea lor, pe locul martiriului.
De atunci, multe minuni s-au săvârșit prin moaștele Sfinților Nouă Mucenici. Boli grele s-au vindecat, credința s-a întărit, iar cetatea Cizicului a devenit un loc strălucitor de credință. Unul dintre semnele puterii lor a fost eliberarea episcopului Elevsie, întemnițat de împăratul Iulian Apostatul. După moartea acestuia în războiul cu perșii, episcopul a fost eliberat, întărind și mai mult cinstirea acestor sfinți.
Mesajul muceniciei lor pentru noi
Mucenicia celor nouă bărbați din Cizic nu este doar o filă de istorie, ci o lecție vie pentru fiecare creștin de astăzi. Trăim într-o lume unde mărturisirea credinței nu mai aduce moarte fizică, dar presiunea subtilă a conformării la o lume secularizată și relativistă poate fi la fel de periculoasă pentru suflet. Sfinții din Cizic ne arată că a-L urma pe Iisus Hristos înseamnă a fi gata de jertfă, de demnitate, de refuz al compromisului.
Ei au disprețuit „toată deșertăciunea acestei lumi” și au dorit „veșnica fericire”, cum spune una dintre relatările despre ei. Acesta este contrastul fundamental între gândirea creștină autentică și mentalitatea lumii: pentru sfinți, viața trecătoare este o pregătire pentru viața veșnică; pentru lume, tot ce contează este confortul de azi.
Moștenirea spirituală a mucenicilor
Ortodoxia are o comoară inegalabilă în cultul sfinților, iar mucenicii sunt temelia acestei moșteniri. Fiecare dintre cei nouă mucenici din Cizic ne învață ceva:
- Teognis, prin numele său („născut din Dumnezeu”), ne amintește că viața de creștin e o naștere din Duh.
- Ruf și Antipatru, cu origini diferite, arată universalitatea Bisericii.
- Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie și Filimon completează această sinaxă de jertfă, arătând că puterea lui Dumnezeu se desăvârșește în slăbiciunea omenească.
Într-o epocă în care valorile creștine sunt adesea marginalizate, exemplul Sfinților Nouă Mucenici din Cizic este o chemare la luciditate și fermitate
Nu suntem chemați la o credință căldicică, ci la o trăire vie, curajoasă, în care adevărul Evangheliei să fie mărturisit cu fapta și cuvântul.
Acești sfinți nu sunt doar nume pe o pagină de sinaxar, ci prieteni și mijlocitori ai noștri în ceruri. Rugăciunile lor pot sprijini pe orice creștin care, în fața ispitelor și presiunilor lumii, vrea să rămână drept și credincios.
Să-i cinstim nu doar cu slujbe și pomeniri, ci și cu o viață curată, cu o credință asumată și cu o inimă care, asemenea lor, să ardă de dragostea lui Iisus Hristos. Amin.
Condacul Sfinților 9 Mucenici din Cizic
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Ceata cea tare şi luminată a celor nouă mucenici, care ca nişte mărturisitori ai Dumnezeirii Celei în Trei Străluciri, dintru început înaintea Divanului, aceştia au strigat: sângele şi sufletele noastre împreună cu trupurile, ca o jertfă fără prihană aducem Ţie, Stăpâne; numără-ne în Cetele celor Cereşti ai Tăi, ca un Dumnezeu Milostiv.
Troparul Sfinților 9 Mucenici din Cizic
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.