Viața Bisericii primare a fost adesea încercată prin valuri de persecuții, prigoane și suferințe. Creștinii, minoritari în Imperiul Roman, erau priviți ca dușmani ai ordinii publice și adesea învinuiți pentru nenorocirile care se abăteau asupra cetăților și a poporului. Cu toate acestea, credința lor neclintită în Domnul Iisus Hristos le-a dat puterea să mărturisească adevărul, chiar cu prețul vieții.
Un exemplu grăitor îl constituie Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont, pomeniți de Biserica Ortodoxă la data de 19 septembrie. Prin jertfa lor, ei au arătat că dragostea de Dumnezeu este mai puternică decât moartea, iar mărturisirea lui Hristos luminează chiar și în cele mai întunecate vremuri.
Contextul istoric al pătimirii
Sfinții au pătimit în timpul împăratului Probus (276–282), o perioadă în care persecuțiile împotriva creștinilor se desfășurau cu intensitate, mai ales în provinciile răsăritene ale Imperiului. În Antiohia, unul dintre cele mai importante centre ale lumii antice, guvernator era Attic Eliodor, un om crud și devotat credinței păgâne.
La acea vreme, în cetate se săvârșea un mare praznic închinat zeului Apolo. Sărbătoarea era însoțită de jertfe idolatre, ospețe, beții și spectacole păgâne. Tocmai atunci au sosit în Antiohia doi creștini veniți din afara cetății: Trofim și Savatie. Ei nu erau cunoscuți de localnici, însă viețuiau cu dreaptă credință și se închinau Dumnezeului Celui Viu.
Văzând pierzarea sufletească a celor ce se închinau idolilor, sfinții s-au întristat și au înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Însă păgânii, observând că ei nu participă la sărbătoare, i-au prins și i-au dus înaintea guvernatorului.
Mărturisirea Sfântului Trofim
Adus primul la judecată, Sfântul Trofim a fost întrebat de nume, de neam și de credință. El a mărturisit cu tărie:
„Sunt creștin, rob al lui Hristos, și lui Hristos vreau să fiu jertfă.”
Guvernatorul, mâniindu-se de curajul său, a poruncit să fie dezbrăcat și bătut fără milă. Loviturile erau atât de puternice încât pământul s-a înroșit de sângele lui. Apoi a fost spânzurat pe lemn și strujit cu unelte de fier până i se vedeau oasele. Cu toate acestea, Sfântul Trofim nu și-a pierdut credința, ci a rostit încet:
„Doamne, ajută robului Tău.”
Văzând răbdarea lui, guvernatorul a încercat să-l determine să jertfească idolilor, amenințându-l că îl va trimite la un alt prigonitor, Dionisie din Frigia, vestit pentru cruzimea lui. Dar Trofim a răspuns:
„Nu mi se cade mie să mă lepăd de Hristos. Ori de tine voi fi chinuit, ori de altul, aceeași moarte mă așteaptă, dar Hristos îmi va da viață veșnică.”
Astfel, mucenicul a fost aruncat în temniță, pregătit pentru noi chinuri.
Mucenicia Sfântului Savatie
A doua zi a fost adus înaintea judecătorului Savatie. Întrebat despre patria și rangul său, el a răspuns cu înțelepciune:
„Patria mea și slava mea este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Viu în veci.”
Pentru această mărturisire a fost spânzurat și strujit cu unghii de fier, până ce trupul său s-a făcut numai răni. Slăbit și aproape fără suflare, a fost aruncat în temniță, unde și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Astfel, Sfântul Savatie a fost primul dintre cei trei care a primit cununa muceniciei.
Întâlnirea Sfântului Trofim cu Dorimedont
Rămas singur în temniță, Sfântul Trofim a fost trimis în Frigia, la cetatea Synad, unde guvernator era Dionisie, vestit pentru cruzimea lui. Aici, în închisoare, Trofim l-a întâlnit pe Dorimedont, un tânăr creștin de neam ales, care slujea în sfatul cetății.
Dorimedont, deși avea o poziție înaltă, nu se rușina de credința sa. El cerceta pe ascuns pe cei întemnițați pentru Hristos și îi întărea prin slujire și mângâiere. Văzând răbdarea lui Trofim, s-a legat sufletește de el, iar prietenia lor s-a întărit prin dragostea pentru Domnul Iisus Hristos.
Pătimirea Sfântului Dorimedont
Curând însă, credința lui Dorimedont a fost descoperită. Aducându-l înaintea lui Dionisie, guvernatorul l-a întrebat de ce se îngrijește de prizonieri și, mai ales, de ce îi sprijină pe creștini. Dorimedont a răspuns deschis că este creștin și că slujește celor aflați în suferință în numele lui Hristos.
Pentru această mărturisire a fost supus la chinuri cumplite: i-au fost rupți dinții, fața i-a fost sfâșiată cu unghii de fier, iar trupul i-a fost ars cu foc. Cu toate acestea, nu s-a lepădat de Domnul, ci a primit toate cu răbdare, rugându-se neîncetat.
Minunea cu fiarele sălbatice
După cumplitele chinuri, atât Trofim, cât și Dorimedont au fost osândiți să fie dați spre mâncare fiarelor, în amfiteatrul din cetate, în fața unei mulțimi de oameni. Însă Dumnezeu a arătat și aici puterea Sa: o ursoaică, un pardos și un leu au fost aduși înaintea lor, dar animalele nu s-au atins de sfinți.
Dimpotrivă, fiarele s-au purtat cu blândețe, ca și cum ar fi fost îmblânzite de o putere nevăzută. Sfântul Dorimedont chiar a tras de urechi ursoaica, pentru a o provoca, dar aceasta s-a făcut și mai liniștită. Minunea a uimit poporul, dar prigonitorii, orbiți de ură, au spus că sfinții sunt vrăjitori.
Moartea mucenicească și slava veșnică
Văzând că nu pot înfrânge credința lor, judecătorii au hotărât să li se taie capetele. Astfel, Sfântul Trofim și Sfântul Dorimedont au primit sfârșit mucenicesc prin sabie, alăturându-se lui Savatie în ceata celor ce Îl slăvesc pe Dumnezeu în ceruri.
Prin moartea lor, cei trei mucenici au dovedit că iubirea față de Hristos este mai puternică decât frica de moarte și că adevărata libertate se află doar în slujirea lui Dumnezeu.
Cinstirea liturgică
Biserica îi pomenește pe acești sfinți mucenici la 19 septembrie, zi în care credincioșii se roagă pentru întărirea în credință și pentru izbăvirea de ispite. Troparele și cântările închinate lor arată curajul și biruința credinței în fața puterii lumești.
Prin exemplul lor, creștinii sunt chemați să își trăiască viața în adevăr, fără compromisuri, chiar dacă lumea din jur se abate de la Dumnezeu.
Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont sunt pentru noi pilde de curaj, statornicie și iubire de Hristos
Ei au arătat că nici chinurile, nici moartea nu pot despărți sufletul credincios de Dumnezeul său.
Astăzi, când credința se confruntă cu noi forme de prigoană, mai subtile, dar la fel de primejdioase, mărturisirea lor rămâne un izvor de putere. Viața lor ne cheamă să ne păstrăm credința vie, să ne rugăm cu stăruință și să trăim cu nădejdea că Hristos este cu noi „până la sfârșitul veacurilor”.
Astfel, împreună cu ei, să slăvim pe Dumnezeu, Cel ce „i-a încununat cu slavă și cinste” pe mărturisitorii Săi.
Tropar – Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont, glasul al 4-lea
Dumnezeu Cel Lăudat în Treime a preamărit treimea mucenicilor; pe Sfântul Trofim, pe Sfântul Savatie și pe Sfântul Dorimedont; căci, întru Dânsul crezând, au surpat pe vrăjmașul. Prin rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi.
Condac – Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont, glasul al 8-lea
Ca unul ce ești întărire nevoitorilor și reazem al dreptei credințe, Biserica cinstește și laudă nevoința ta cea luminată, pururea pomenite, pătimitorule, viteazule Mărite Mucenice Trofim. Împreună cu cei ce s-au nevoit cu tine, fericite, cere milostivire pentru cei ce te laudă pe tine, ca unul ce ești nebiruit.