Sfinții Mucenici Roman și Varula sunt pomeniți în fiecare an ca două lumini aprinse în mijlocul întunericului prigoanelor din primele veacuri creștine. Viețile lor, unite în mărturisirea lui Hristos, arată puterea credinței, curajul în fața tiraniei și lucrarea minunată a Duhului Sfânt atât în cei maturi, cât și în cei mai mici dintre creștini.
Diaconul Roman – Râvnitor al credinței și apărător al Bisericii
Sfântul Roman era originar din Palestina și slujea ca diacon în Biserica din Cezareea. În vremea prigoanelor ridicate de împărații păgâni împotriva creștinilor, el se afla în Antiohia, unde propovăduia cu multă râvnă Evanghelia lui Hristos. În mijlocul încercărilor și al suferințelor credincioșilor, Roman îi întărea pe toți, îndemnându-i să rămână neclintiți în credință, să nu se teamă de moarte și să păstreze cu sfințenie mărturisirea adevăratului Dumnezeu.
În acea vreme, eparhul Antiohiei, Asclipiad, dorea să dărâme din temelie una dintre Bisericile creștine ale orașului, spre a umili credința și a înfricoșa poporul. Auzind aceasta, Sfântul Roman a înflăcărat inimile creștinilor și i-a chemat să apere sfântul locaș cu orice preț.
El le spunea cu îndrăzneală și credință neclintită:
„Războiul ne stă înainte pentru altarele lui Dumnezeu. Asclipiad vrea să ne ia pe Dumnezeu din mijlocul nostru. Dacă vom muri apărând casa Domnului, vom cădea ca biruitori pe pragurile Bisericii. Iar dacă vom fi înjunghiați lângă altar, vom cânta cu glas de biruință în Biserica cea din ceruri.”
Această chemare la mărturisire nu era o îndemnare la violență, ci o invitație la jertfă, la statornicie și curaj duhovnicesc. Întăriți de cuvintele sale, creștinii au stat cu hotărâre în fața eparhului și au împiedicat dărâmarea Bisericii.
Confruntarea cu păgânii și prima arestare
În acele zile, în Antiohia se sărbătorea un praznic idolesc. Mulțimi de oameni, împreună cu femei și copii, alergau către capiștea idolilor. Văzând rătăcirea lor, Sfântul Roman, aprins de râvnă dumnezeiască, a intrat în mijlocul poporului păgân și a început să mustre fără teamă idolatria și necredința.
Când l-a întâlnit pe eparhul Asclipiad gata să intre în templul idolesc, i-a spus cu hotărâre:
„Te înșeli, eparhule. Idolii tăi nu sunt zei. Unul este adevăratul Dumnezeu – Iisus Hristos!”
Pentru această mărturisire puternică, Roman a fost prins imediat și bătut peste gură. Dus înaintea judecății, prigonitorul l-a silit să se lepede de Hristos. Văzând însă că diaconul rămâne neclintit, a poruncit să fie spânzurat pe un lemn și chinuit cu unelte de fier, sfârtecat și lovit fără milă.
Roman a îndurat toate acestea cu o răbdare și o bărbăție ieșite din comun, mărturisindu-L în continuare pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, și arătând nebunia închinării la idoli.
Copilul Varula, Teolog luminat de Duhul Sfânt
În mulțimea care privea chinurile Sfântului Roman se afla și un copil creștin, pe nume Varula. Mucenicul, privind spre el, a spus eparhului:
„Mai priceput este copilul acesta decât tine, care ești bătrân. El Îl cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, iar tu, deși ai vârsta și puterea, nu cunoști adevărul.”
Cuvintele sfântului l-au rușinat pe Asclipiad. De aceea, a poruncit să fie adus copilul înaintea lui. A început atunci un dialog care a uimit întreaga mulțime.
– „Pe care Dumnezeu Îl cinstești?”, l-a întrebat eparhul.
– „Pe Hristos Îl cinstesc.”
– „Este mai bine să cinstești un Dumnezeu sau mai mulți?”
– „Mai bine este să cinstim pe Unul Dumnezeu – Iisus Hristos.”
– „Prin ce este Hristos mai bun decât zeii noștri?”
– „Hristos este Dumnezeu adevărat, Ziditorul tuturor. Zeii voștri sunt diavoli care n-au zidit pe nimeni.”
Cu aceste cuvinte simple, dar pline de duh și adevăr, micul Varula a rușinat pe păgâni și a întărit credința celor prezenți. Duhul Sfânt lucra în inima lui curată, iar prigonitorii nu puteau răspunde înțelepciunii sale.
Martiriul copilului Varula și curajul mamei sale
Văzând mărturisirea copilului și neputând răbda rușinea, eparhul a poruncit să-l bată pe copil cu vergi. Loviturile au fost multe și grele, iar micul mucenic a început să slăbească și să ceară apă.
Mama lui, aflată în mulțime, nu plângea și nu se tânguia, ci privea cu bucurie duhovnicească la mărturisirea fiului ei. Când l-a auzit cerând apă, i-a strigat:
„Nu bea, fiul meu, din această apă! Du-te și bea din apa cea vie, pe care Hristos o dă celor ce cred în El!”
Întărit de aceste cuvinte, copilul a rămas tare în credință și a continuat să mustre rătăcirea dregătorului. Văzând neclintirea lui, eparhul a dat sentința: să-i fie tăiat capul.
Mama și-a luat copilul în brațe, l-a dus ea însăși la locul de pedeapsă și l-a încurajat cu lacrimi de bucurie:
„Nu te teme, copilul meu! Murind pentru Hristos, vei fi viu în veci. El te va primi în Rai și te va așeza alături de îngeri.”
Capul copilului a fost tăiat, iar mama sa a adunat cu evlavie sângele lui într-un vas curat, a spălat trupul și l-a îngropat cu cinste, bucurându-se că fiul ei a primit cununa muceniciei.
Chinurile finale ale Sfântului Roman
După martiriul copilului, și Sfântul Roman a primit sentința de a fi ars de viu. Legat între grămezi de lemne, a strigat către slujitorii care întârziau aprinderea focului:
„De ce nu aprindeți lemnele? Dați-mi focul, ca să mă bucur mergând către Domnul meu!”
Când flăcările s-au ridicat, o ploaie neașteptată a căzut și le-a stins, lăsându-l pe Roman nevătămat. Această minune a adus și mai multă mânie în inima prigonitorilor.
Asclipiad a poruncit să-i fie tăiată limba, ca să nu mai poată mustra credința idolească. Roman și-a dat singur limba în mâinile călăilor. Dar, în chip minunat, chiar și fără limbă, el a continuat să vorbească limpede, lăudând pe Dumnezeu.
Tulburat de această minune, eparhul l-a aruncat în temniță, unde a rămas mult timp cu picioarele în obezi. Vestea despre martirul care continua să vorbească fără limbă a ajuns la împăratul Maximian. În cele din urmă, acesta a poruncit să fie sugrumat în închisoare.
Sfântul Roman și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, primind cununa muceniciei împreună cu micul Varula, în anul 303.
Moștenirea duhovnicească a celor doi mucenici
Sfinții Roman și Varula sunt modele de credință neclintită, de curaj și de mărturisire curată. Diaconul Roman arată puterea slujitorului devotat, care pune Biserica și adevărul înaintea propriei vieți. Varula, copil mic cu anii, dar mare cu înțelepciunea, ne descoperă cum Duhul Sfânt poate lucra în inimile curate și smerite.
Mama lui Varula rămâne, de asemenea, o mărturie vie a credinței: o mamă care nu-și îndeamnă copilul să fugă de moarte, ci să alerge către viața cea veșnică.
Mărturia lor este și astăzi un îndemn puternic:
- să apărăm credința în fața oricărei ispite,
- să nu ne rușinăm de Hristos,
- să rămânem statornici în încercări,
- să iubim Biserica și să o păzim,
- să ne hrănim sufletele din „apa cea vie”, care este Hristos.
Pilda vie a Sfinților Mucenici Roman și Varula
În fața prigoanelor, a chinurilor și a morții, Sfinții Roman și Varula au dovedit că nimic nu poate despărți sufletul credincios de dragostea lui Hristos. Prin jertfa lor, ei au intrat în lumina Împărăției lui Dumnezeu și se roagă pentru noi, cei care călătorim pe calea mântuirii.
Fie ca rugăciunile lor să ne întărească și să ne lumineze în luptele duhovnicești ale vieții noastre. Amin.