În fiecare an, pe 18 mai, Biserica Ortodoxă cinstește cu evlavie pe Sfinții Mucenici Petru, Dionisie, Andrei, Pavel, Cristina, Iraclie, Paulin și Venedim – o ceată sfântă de bărbați și femei care și-au pus viața pentru Hristos în vremea celor mai crude persecuții din istoria creștinismului. Ei nu sunt doar nume dintr-un calendar bisericesc, ci martori vii ai credinței, figuri luminoase ale unei epoci întunecate, în care sângele celor drepți uda pământul păgân al imperiului.
Tinerii care au sfidat frica
Primul care iese în evidență este Sfântul Petru, un tânăr din cetatea Lampsac din ținutul Elespontului. Nu era doar tânăr și frumos, ci și plin de curaj, neclintit în credința sa. Când a fost adus în fața ighemonului Optimus și întrebat dacă este creștin, răspunsul său a fost direct și hotărât: „Sunt creștin cu adevărat.” Nicio ezitare, nicio teamă. I s-a cerut să jertfească zeiței Venus, dar Petru nu doar că a refuzat, ci a mustrat public cultul imoral al acesteia, numindu-l o rușine.
Faptele lui Petru nu sunt doar o simplă dezaprobare a idolatriei, ci o sfidare a unei întregi culturi bazate pe compromis și frică. Pentru credința lui a fost zdrobit pe roată, dar din mijlocul chinurilor a strigat cu putere: „Mulțumescu-Ți, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat atâta tărie și răbdare!” A murit cu capul tăiat, dar cu sufletul înălțat spre cer.
Căderea lui Nicomah și tăria fecioarei Cristina
În același context al prigoanelor, s-a petrecut o întâmplare cutremurătoare. Un alt creștin, Nicomah, prins și el, părea hotărât să-și dea viața pentru Iisus Hristos. Dar, în fața durerii, a cedat. A renunțat la credință și a jertfit idolilor. A pierdut totul. A murit posedat, aruncat la pământ, cu limba mușcată și spume de sânge. Trupul i-a căzut, dar sufletul i-a fost înfrânt mai înainte de moarte.
Acolo însă, din mulțime, s-a ridicat vocea unei tinere fecioare de doar 16 ani – Cristina. Ea a strigat spre apostatul Nicomah cu o luciditate și o forță morală care ar rușina pe mulți adulți de azi: „O, ticălosule și pierdutule, pentru ce ți-ai dobândit munca cea veșnică pentru un scurt timp?” Ea nu se temea. Știa că va fi prinsă. Și a fost.
Dusă la judecată, a fost ispitită și ea să se lepede de Iisus Hristos, mai ales că era frumoasă și de vârsta măritișului. Dregătorul și soldații voiau s-o forțeze spre desfrânare, dar a rămas neclintită. Atât de puternic a fost cuvântul ei, încât cei care trebuiau s-o păzească – Andrei și Pavel, doi ostași mesopotamieni – s-au convertit la Hristos prin mărturisirea ei.
De la păzitori la martiri
Ostașii Andrei și Pavel, împreună cu Dionisie, au fost aruncați în mijlocul mulțimii și uciși cu pietre pentru că au ales să-L urmeze pe Iisus Hristos. Erau acuzați de hulă împotriva zeilor. Dar adevărul e că refuzau minciuna, refuzau întunericul. Cristina a fost decapitată.
Acești oameni nu au fost predicatori de profesie, nici filozofi, nici învățați. Erau simpli oameni – soldați, tineri, fecioare. Dar când au cunoscut adevărul, au murit pentru el.
Focul care n-a ars
Ultimii trei mucenici pomeniți în această ceată sunt Iraclie, Paulin și Venedim, originari din Atena. Ei nu au fost aduși la credință prin martiriu, ci L-au cunoscut pe Iisus Hristos și L-au vestit cu îndrăzneală. Propovăduiau Evanghelia în mijlocul cetății păgâne, chemând lumea să părăsească deșertăciunea idolilor.
Pentru aceasta au fost bătuți și torturați, apoi aruncați într-un cuptor aprins. Acolo, însă, focul n-a ars. Dumnezeu a fost cu ei, întărindu-i și păzindu-i nevătămați. Minunea aceasta n-a înmuiat inima dregătorului, ci i-a înfuriat și mai tare. Le-a tăiat capetele. Dar au murit cu fruntea sus, dovedind că trupul poate fi ucis, dar sufletul – niciodată.
Moștenirea lor
Ce au în comun acești mucenici? Nu doar sângele vărsat sau curajul, ci statornicia într-o lume instabilă, fidelitatea în fața compromisului, adevărul în fața fricii. Într-o vreme în care religia era o chestiune politică, în care a fi creștin însemna a fi suspect, trădător sau nebun, acești oameni au arătat ce înseamnă să fii liber cu adevărat.
Ei nu s-au rugat să scape de moarte. Nu s-au rugat pentru minuni. S-au rugat pentru tărie să nu cadă. Și au primit această tărie. De aceea, Biserica îi pomenește nu ca pe niște victime, ci ca pe niște învingători. Sfinți Mucenici – adică martori ai Adevărului.
Ce învățăm de la ei?
Într-o lume în care idolii s-au schimbat – din statui în ideologii, din zei păgâni în cultul banului, al plăcerii sau al succesului – mucenicii de odinioară rămân pentru noi repere esențiale. Curajul lor ne provoacă. Fecioara Cristina, la 16 ani, avea mai multă verticalitate decât o întreagă generație adormită în confort. Petru, Andrei, Pavel și ceilalți mucenici nu s-au temut de moarte, dar s-ar fi rușinat să-și trădeze sufletul.
Ei ne învață că fiecare clipă contează. Că fiecare alegere în favoarea adevărului are prețul ei. Dar și răsplata ei.
Sfinții Mucenici Petru, Dionisie, Paulin și cei împreună cu dânșii sunt frați ai noștri în credință, care au trăit în carne și oase exact ca noi, dar care au ales să nu se teamă
Ei nu doar au murit pentru Iisusc Hristos, ci au trăit pentru El până la capăt. Pomenirea lor nu e doar o dată în calendar. E un strigăt de trezire. E o chemare: „Vino și urmează-Mă!” Într-o lume a compromisurilor, acești sfinți ne cheamă să fim neclintiți. Într-o lume a goanei după plăcere, ei ne cheamă la jertfă. Într-o lume care se rușinează de Iisus Hristos, ei ne arată ce înseamnă să-L mărturisești cu viața – și cu moartea.
Condac – Sfinții Mucenici Petru, Dionisie și Paulin, glasul al 2-lea
Luminători străluciți v-ați arătat dumnezeiești mucenici cei opt la număr, și prin strălucirile minunilor luminați toată făptura, neîncetat izgonind noaptea cea adâncă a neputințelor, și lui Hristos Dumnezeu rugându-vă, ca să dăruiască nouă mare milă.
Tropar – Sfinții Mucenici Petru, Dionisie și Paulin, glasul al 4-lea
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfinților Mucenici Petru, Dionisie, Andrei, Pavel, Cristina, Iraclie, Paulin și Venedim, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!