În fiecare an, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mucenici Nicandru, Episcopul Mirelor, și Ermeu, preotul, ca pe doi slujitori neînfricați ai lui Hristos, care și-au jertfit viața pentru credință, arătând prin pătimirile lor puterea Duhului Sfânt și nebiruința sufletului întărit în Domnul.
Viața și mucenicia lor se înscriu printre cele mai impresionante mărturii de credință ale primelor veacuri creștine, când sângele celor drepți se vărsa ca o sămânță din care răsărea Biserica cea vie a lui Hristos.
Luminați de Sfântul Apostol Tit
Sfinții Nicandru și Ermeu au fost ucenici și hirotoniți de Sfântul Apostol Tit, ucenicul iubit al Sfântului Apostol Pavel și propovăduitorul Evangheliei în Creta și în părțile Asiei Mici. Prin mâinile acestui mare bărbat apostolic, Duhul Sfânt a coborât peste cei doi, punându-i în slujirea sfântă a Bisericii. Nicandru a fost așezat episcop al Mirelor Lichiei, iar Ermeu a fost hirotonit preot, spre a-i fi împreună-lucrător în misiunea de luminare a poporului.
Cu râvnă apostolică, ei au străbătut cetăți și sate, întorcând pe mulți elini de la închinarea la idoli și aducându-i la Hristos prin cuvânt, pildă și rugăciune. Viețuirea lor era asemenea sfinților din vechime: smerită, plină de post și de dragoste. Nu se temeau de primejdii, ci se bucurau când sufletele oamenilor se luminau prin botez și când bisericile se umpleau de cântări către Dumnezeu.
Prigonirea și aducerea înaintea lui Livanie
O astfel de lucrare nu putea rămâne fără împotrivire. Păgânii, mâhniți de pierderea cinstirii zeilor mincinoși, i-au pârât pe sfinți înaintea comitelui Livanie, un dregător plin de ură împotriva creștinilor. Acesta i-a chemat la judecată, poruncindu-le cu trufie să se lepede de Hristos și să aducă jertfă idolilor.
Dar Sfinții Mucenici, plini de pace și blândețe, au răspuns cu hotărâre:
,,Noi suntem robi ai lui Hristos, Dumnezeul cel viu, și Lui îi aducem jertfă de laudă. Nu ne vom închina lucrului mâinilor omenești, nici nu vom aduce tămâie diavolilor.”
Furios de răspunsul lor, Livanie a poruncit să fie legați de cai iuți și târâți pe drumuri pietroase, spre batjocura celor necredincioși. Pământul s-a înroșit de sângele lor, iar trupurile li s-au zdrelit, dar sufletele lor ardeau mai puternic în rugăciune.
Întărirea dumnezeiască în mijlocul chinurilor
Cei doi sfinți au rămas vii prin puterea Domnului, Care nu i-a părăsit nici o clipă. Deși zdrobiți și răniți, nu s-au lepădat de credință, ci au mulțumit lui Dumnezeu că i-a învrednicit să pătimească pentru Numele Său. După ce au fost târâți îndelung, au fost aruncați în temniță, unde au fost lăsați flămânzi și însetați.
Dar, asemenea lui Daniel în groapa leilor, Domnul i-a hrănit cu pâine cerească și le-a tămăduit rănile. În întunericul închisorii, chipurile lor se luminau de o rază nevăzută, iar rugăciunea lor se înălța ca o tămâie curată către cer.
Când au fost aduși din nou la judecată și au refuzat să se supună poruncilor păgânești, chinurile au fost înăsprite. Au fost spânzurați pe lemn, strujiți cu unghii de fier și arși cu făclii, dar trupurile lor, deși sfâșiate, erau învăluite de harul lui Dumnezeu.
Minunea din cuptorul aprins
Într-un moment de furie, ighemonul a poruncit ca sfinții să fie aruncați într-un cuptor aprins, spre a fi mistuiți de flăcări. Dar îngerul Domnului a venit la ei, a răcorit văpaia și i-a păzit nevătămați.
Cei care priveau au fost cuprinși de spaimă, văzând cum flăcările se întorceau înapoi asupra celor care le întrețineau. Sfinții Nicandru și Ermeu, ca altădată cei trei tineri din Babilon, cântau în mijlocul focului, slăvind pe Dumnezeu și zicând:
,,Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, și lăudat și preaslăvit în veci!”
Această minune a adus la credință pe unii dintre cei de față, care, văzând puterea lui Hristos, au mărturisit că El este adevăratul Dumnezeu.
Moartea mucenicească
Înverșunat și orbit de ură, Livanie a hotărât pedeapsa cea mai cumplită. A poruncit să li se bată piroane de fier în cap, în inimă și în pântece, iar trupurile lor sfinte au fost apoi aruncate într-o groapă adâncă, încă fiind vii. Acolo, cu ultimele puteri, au rostit rugăciunea lor către Domnul:
,,Primește, Doamne, sufletele noastre și întărește-i pe toți cei ce cred în Tine!”
Astfel, acoperiți cu țărână, dar luminați de har, și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu, încununându-se cu cununa biruinței.
Moștenirea lor duhovnicească
Moartea trupească a Sfinților Nicandru și Ermeu a fost începutul unei vieți mai înalte, căci „zadarnic încearcă oamenii să-i ucidă pe cei cărora Domnul le-a dăruit viața”. Mormântul lor a devenit izvor de binecuvântare, iar pomenirea lor s-a răspândit în toate Bisericile, fiind cinstiți ca sfinți mucenici și ierarhi ai lui Hristos.
Prin exemplul lor, Biserica a primit o pildă vie despre ce înseamnă credința neclintită, răbdarea în suferință și nădejdea în viața veșnică. Ei nu s-au temut de moarte, pentru că L-au iubit pe Hristos mai mult decât viața pământească.
Sfinții Nicandru și Ermeu au arătat că adevărata putere a creștinului nu se află în arme sau în vorbe, ci în dragostea jertfelnică și în răbdarea care nu se clatină. Chinurile lor, de neimaginat pentru firea omenească, au devenit calea prin care harul lui Dumnezeu s-a arătat în lume.
Cinstirea lor în Biserică
Pomenirea lor se face în fiecare an cu rugăciune și evlavie, iar credincioșii îi cheamă în ajutor în necazuri, boli și ispite, ca pe niște apărători neînfricați ai credinței ortodoxe. În icoane, Sfinții Nicandru și Ermeu sunt reprezentați purtând veșminte arhierești și preoțești, ținând în mâini crucea muceniciei, semn al biruinței asupra morții.
Rugăciunea către ei este o chemare la statornicie în credință:
„Sfinților Mucenici ai lui Hristos, Nicandre și Ermeu, voi care ați suferit pentru adevăr și ați răbdat chinuri pentru dragostea Domnului, rugați-vă pentru noi, ca și noi să rămânem neclintiți în credință, până la sfârșit!”
Viețile Sfinților Nicandru și Ermeu sunt o mărturie despre biruința luminii asupra întunericului
Într-o lume plină de ură și rătăcire, ei au fost purtători ai luminii lui Hristos, aprinzând în sufletele oamenilor credința cea adevărată.
Chiar dacă trupurile lor au fost zdrobite, duhul lor a rămas nebiruit, iar prin moartea lor, Biserica s-a întărit. De aceea, pomenirea lor este o sărbătoare a credinței, a nădejdii și a dragostei jertfelnice, pentru că „cei ce au suferit pentru Hristos trăiesc în vecii vecilor în bucuria Domnului”.
Condacul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Nicandru, Episcopul Mirelor şi Ermeu, preotul
Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Cu adevărat prin Dumnezeiasca ungere a preoţiei şi prin sângele cel cu adevărat sfinţit al muceniciei fiind străluciţi, măriţilor, v-aţi unit cu Cetele îngerilor celor netrupeşti, bucurându-vă. Pentru aceasta prăznuim cinstită pomenirea voastră, rugându-vă ca să se dea curăţire tuturor, cu rugăciunile voastre, sfinţilor.
Troparul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Nicandru, Episcopul Mirelor şi Ermeu, preotul
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.