Ziua de 18 iunie este prilej de cinstire în Biserica Ortodoxă pentru trei mari mărturisitori ai lui Hristos: Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul. Viața și pătimirea lor nu ne arată doar puterea credinței în fața prigoanei, ci și frumusețea convertirii lucrate de Dumnezeu în inimile deschise spre Adevăr.
Leontie, ostaș în trup, luptător al lui Hristos în duh
Sfântul Leontie era originar din Elada, om de o statură impunătoare, puternic și viteaz în războaie, distins între ostașii romani pentru biruințele și înțelepciunea sa. Pe lângă trăsăturile exterioare care îi aduceau cinste în lumea militară romană, Leontie se remarca printr-o viață lăuntrică profundă, hrănită de credința în Hristos. El petrecea în curăție, înțelepciune și milostenie, hrănind pe flămânzi, îmbrăcând pe cei goi și primind pe străini.
În vremurile de prigoană împotriva creștinilor, pe vremea împăratului Vespasian (69–79), dregătorul roman Adrian a fost trimis ca guvernator peste Fenicia, cu însărcinarea de a-i prinde și pedepsi pe cei care se închinau lui Domnului Iisus Hristos. Auzind despre Leontie, care întorcea pe mulți de la închinarea la idoli, Adrian a trimis un tribun, pe nume Ipatie, împreună cu alți ostași, printre care se afla și Teodul, să-l aresteze pe Leontie în cetatea Tripoli.
Minunea din pustie și Întâlnirea cu Dumnezeul cel viu
Pe drum, tribunul Ipatie a fost cuprins de o boală grea, cu friguri și slăbiciune, încât era aproape de moarte. După trei zile de suferință, un înger al Domnului i s-a arătat în vis, spunându-i: „Dacă vrei să te vindeci, strigă împreună cu toți ostașii tăi: ‘Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mi!’”. Deșteptându-se, Ipatie a povestit vedenia soldaților săi, iar împreună, cu glas tare și credință, au rostit rugăciunea. Minunea s-a înfăptuit imediat: Ipatie s-a vindecat pe loc. Teodul, martor la toate acestea, a fost copleșit de puterea Dumnezeului necunoscut pe care Leontie Îl cinstea.
Urmând chemarea lăuntrică, Ipatie și Teodul au dorit să-L cunoască pe Dumnezeul lui Leontie. La sosirea în Tripoli, au fost primiți cu ospitalitate de un bărbat necunoscut, care s-a dovedit a fi chiar Sfântul Leontie. Cu inimile mișcate, cei doi ostași i-au cerut acestuia să-i învețe calea cea adevărată. Leontie, cunoscând lucrarea dumnezeiască din sufletele lor, i-a botezat în numele Sfintei Treimi.
În clipa botezului, s-a pogorât din cer un nor luminos, din care a început să curgă o rouă binecuvântată, ca o ploaie cerească, semn al harului Duhului Sfânt. Leontie i-a îmbrăcat pe noii creștini în haine albe, ca simbol al curățirii sufletului și al nașterii din nou.
Mărturisirea și pătimirea pentru Hristos
Nu după mult timp, dregătorul Adrian a aflat de convertirea tribunului și a lui Teodul. Înfuriat, a poruncit să fie aduși înaintea lui: Leontie, Ipatie și Teodul și le-a cerut să se lepede de Iisus Hristos și să se închine zeilor păgâni. Cu hotărâre neclintită, Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodulau mărturisit credința lor în Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.
Pentru aceasta, au fost supuși la cumplite chinuri. Sfântul Ipatie a fost spânzurat și strujit cu unelte de fier, trupul fiindu-i sfâșiat până la oase. Sfântul Teodul a fost bătut cu cruzime cu bâte grele, iar sângele i-a curs șiroaie din trupul slăbit. Neclintind credința lor, cei doi au fost în cele din urmă decapitați cu securea, primind cununa muceniciei.
Sfântul Leontie, înfruntând și el furia prigonitorului, a fost dus în temniță, unde a fost ispitit cu promisiuni de bogății și onoruri. Însă el, netemător, le-a respins cu râvnă, batjocorind deșertăciunea idolilor și lăudând pe Hristos. Atunci Adrian a poruncit să fie spânzurat cu capul în jos, cu o piatră grea legată de gât, apoi să fie bătut cumplit până la moarte.
În timp ce trupul îi era schingiuit, Leontie se ruga cu stăruință, cerând lui Dumnezeu să nu-l lase să se lepede de El. În ceasul cel mai greu, un înger i-a apărut, întărindu-l și mângâindu-l, iar el, întru această mângâiere cerească, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Moștenirea duhovnicească a mucenicilor
Trupul Sfântului Leontie a fost aruncat în afara cetății, dar creștinii, cu evlavie, l-au luat și l-au îngropat cu cinste. Drept mărturie a suferințelor și biruinței lui, un scrib al curții, Notarius, a scris pe tăblițe metalice întreaga povestire a pătimirii sale, așezându-le la mormântul mucenicului.
Viața Sfinților Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul este o pildă de neclintire în credință, o demonstrație vie a lucrării harului lui Dumnezeu în inimi curate și deschise. Prin viața lor, vedem cum Dumnezeu Își face lucrarea nu doar prin predică și cuvânt, ci și prin minuni, prin suferință asumată și prin dragostea pentru Adevăr.
Convertirea lui Ipatie și Teodul prin minunea vindecării, botezul ceresc cu rouă, curajul mărturisirii și răbdarea în chinuri sunt semne ale unei vieți duhovnicești care a rodit mucenicie. Leontie nu doar că a dus o viață virtuoasă, dar a devenit și păstor pentru alții, conducându-i pe calea mântuirii, chiar cu prețul vieții sale.
Mesajul veșnic al mucenicilor
Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul ne învață că adevărata biruință nu este cea militară sau lumească, ci biruința asupra fricii, asupra păcatului și a morții. Într-o lume în care idolii pot lua chipul plăcerii, al confortului sau al egoismului, creștinul este chemat, ca și Leontie, să rămână statornic, blând, dar neînfricat, milostiv, dar neclintit în Adevăr.
Pomenirea acestor trei sfinți în fiecare an, în ziua de 18 iunie, este un prilej de întărire pentru toți cei ce voiesc să-I urmeze Domnului Iisus Hristos, în dragoste și în jertfă. Rugăciunile lor ne ajută să nu uităm că viața veșnică este răsplata celor care Îl mărturisesc pe Dumnezeu în fața lumii.
Cântare de laudă la Sfântul Leontie, mucenicul
Leontie are inimă de leu,
Vitejie de leu, precum și numele-i arată.
El de Hristos Domnul nu se rușinează,
Ci pe El Îl mărturisește cu vitejie de leu,
înaintea tuturor:
Hristos Domnul Dumnezeu este.
Și Mântuitorul lumii.
Leontie ca pe nimic socotește
A lui putere, stăpânire și tinerețe –
Pe acestea el pe cruce le țintuiește,
Pentru dragostea Domnului Celui Răstignit
Și din moarte cu slavă înviat.
Leontie de Domnul nu se leapădă,
Iar lingușirile le scuipă, împreună
Cu lumeasca bogăție și slavă.
Biciuit, schingiuit, răstignit,
El de Domnul nicicând se leapădă,
Ci cu cât se sălbăticește tortura,
Cu atât mai sus se înalță flacăra
Credinței lui.
Romanul imperiu și ale iadului puteri toate
împotriva lui Leontie s-au întors.
El însă știe că nu este singur,
Că la dreapta lui se află Hristos.
Domnul stâlp de piatră este
Între buruienile otrăvicioase,
El stâlp de foc este
Între-ale satanei slugi.
Leontie cu-a lui neclintită credință
Uimește popoare;
Căci el la viață nu a cătat,
Și de aceea a dobândit-o în veșnicie.