În calendarul Bisericii Ortodoxe, ziua de 5 noiembrie este închinată pomenirii Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, două suflete unite nu prin legătura trupească a unei căsnicii lumești, ci prin dragostea curată și veșnică pentru Hristos.
Viețile lor, pline de har și de jertfă, ne arată cum Dumnezeu lucrează minuni acolo unde inimile se deschid către El și cum credința adevărată poate schimba destine, chiar și în vremuri de prigoană și necredință.
Nașterea din făgăduință a Sfântului Galaction
În cetatea Emesa din Fenicia trăia un cuplu de oameni bogați și vestiți, Clitofon și soția sa Levchipia, fiica ighemonului Memnont. Deși aveau multe daruri lumești, le lipsea ceea ce pentru orice familie era binecuvântarea supremă: un copil. Levchipia era stearpă și, din pricina aceasta, trăia în mare întristare, fiind adesea ocărâtă și chiar bătută de bărbatul ei.
Fiind păgâni, soții se rugau zeiței Artemida și aduceau jertfe în temple, nădăjduind zadarnic să primească rod în pântece. Însă, în acea vreme, un călugăr cu numele Onufrie, om cu viață sfântă, dar care, pentru a nu fi recunoscut de prigonitorii creștinilor, se îmbrăca în haine sărăcăcioase, străbătea orașele și satele cerșind o bucățică de pâine și vestind, în taină, credința în Hristos.
Așa a ajuns și la casa lui Clitofon. Deși la început Levchipia a poruncit să nu-i fie deschisă poarta, mila i s-a făcut mai tare decât mânia, și l-a chemat pe bătrân în curte, oferindu-i hrană. Onufrie, văzându-i tristețea, a întrebat-o de pricina durerii ei. Când a aflat că femeia suferă din pricina sterpiciunii și că nădăjduiește în zei păgâni, i-a spus cu blândețe:
„Pentru aceasta ești stearpă, pentru că nu nădăjduiești spre Dumnezeul Cel Adevărat, Care a făcut cerul și pământul, și Care poate da rod pântecelui tău.”
Cuvintele bătrânului au atins inima femeii. Cu teamă, dar și cu o scânteie de credință, Levchipia a primit să creadă în Hristos și a fost botezată în taină de monahul Onufrie. După aceasta, Dumnezeu i-a binecuvântat credința, iar ea a zămislit un fiu, pe care l-a numit Galaction.
După nașterea copilului, Levchipia l-a convins și pe soțul ei, Clitofon, să primească credința creștină și să se boteze. Familia, cândva închinată idolilor, devenise acum un mic altar al lui Hristos, iar copilul lor avea să fie lumina care va arde pentru Domnul până la sfârșit.
Tânărul Galaction și descoperirea chemării monahale
Galaction a crescut în dragoste de Dumnezeu și în curăție, având parte de o bună educație și de o viață virtuoasă. Când a ajuns la vârsta tinereții, tatăl său, dorind să-l vadă așezat în lume, i-a găsit o logodnică frumoasă, din neam bun, pe nume Epistimia.
Tânărul, deși nu dorea să se căsătorească, nu a vrut să-și mâhnească tatăl. Dar, prin lucrarea Duhului Sfânt, a reușit să întârzie nunta și, în timpul întâlnirilor cu logodnica sa, i-a vorbit despre credința în Hristos, despre viața curată și despre veșnicia fericirii în Împărăția lui Dumnezeu. Epistimia, uimită de pacea și lumina sufletului lui Galaction, a primit să fie botezată de el în taină.
În scurt timp, nu doar Epistimia, ci și un slujitor credincios al casei, Evtolmie, au primit Sfântul Botez. Întăriți în credință, Galaction și Epistimia au hotărât să-și păstreze fecioria pentru Hristos, renunțând la toate bunătățile lumii. Și-au împărțit averea săracilor și au plecat în munți, pentru a trăi în rugăciune și post.
Viețuirea în pustie și pregătirea pentru mucenicie
Cei doi sfinți s-au retras în Muntele Publion, unde se aflau două mănăstiri: una pentru călugări, alta pentru fecioare. Galaction a intrat în mănăstirea de bărbați, iar Epistimia în cea de femei, amândoi trăind în curăție, smerenie și ascultare.
Acolo, ei s-au arătat ca niște făclii vii ale credinței, fiind primii la rugăciune, la muncă și la post, pildă pentru toți frații și surorile de mănăstire. Nu se mai vedeau unul pe altul, dar se rugau neîncetat, unindu-și sufletele în Hristos.
După ani de nevoință, Domnul le-a descoperit încercarea cea mare ce urma să vină. Într-o noapte, Epistimia a visat un palat luminos în care un Împărat strălucitor le punea pe cap cununi de aur. Înțelegând semnificația visului, i-a spus Galactionului, iar el i-a răspuns cu pace:
„Curând vom merge împreună la Mirele nostru, Hristos, pentru a primi cununa muceniciei.”
Prinderea și pătimirea pentru Hristos
În vremea împăratului Decius, când prigoanele împotriva creștinilor se întețiseră, dregătorul Ursus a trimis soldați să-i prindă pe monahii din munte. Mulți s-au ascuns, dar Galaction a ales să nu fugă, spunând:
„Unde aș putea fugi de voia Domnului? Mai bine să pătimesc pentru El, Care a pătimit pentru mine.”
Când ostașii l-au găsit, el citea Sfânta Scriptură în chilia sa. A fost legat și dus la cetate. Epistimia, aflând că Galaction este prins, a cerut binecuvântarea stareței sale să meargă și ea după el, dorind să împărtășească aceeași soartă.
În fața dregătorului, cei doi sfinți au mărturisit cu tărie că sunt creștini și că nu se vor închina zeilor păgâni. Ursus, plin de mânie, a poruncit să fie chinuiți cumplit. Au fost bătuți fără milă și li s-au înfipt trestii ascuțite sub unghiile mâinilor și picioarelor, dar niciunul nu s-a clătinat în credință.
„Noi slujim lui Hristos, Dumnezeul Cel adevărat,” strigau ei, „iar de zeii voștri cei deșerți ne lepădăm!”
Văzând că nu pot fi înduplecați, chinuitorii le-au tăiat mâinile și picioarele, apoi limba, iar la urmă le-au tăiat capetele. Astfel, au trecut la Domnul, primind cununile muceniciei, precum le vestise vedenia.
Sfântul Galaction avea treizeci de ani, iar Sfânta Epistimia abia șaisprezece. Trupurile lor au fost luate cu cinste de prietenul lor, Evtolmie (sau Eutolius), fost slujitor al casei Epistimiei, care s-a făcut apoi monah și a scris viața lor spre mângâierea și întărirea creștinilor.
Moștenirea duhovnicească a Sfinților Galaction și Epistimia
Sfinții Galaction și Epistimia sunt modele de sfințenie și curăție, arătând că iubirea trăită în Hristos este mai tare decât moartea și mai curată decât orice legătură trupească. Ei nu s-au unit în lume, ci în veșnicie, prin jertfa lor comună pentru Dumnezeu.
Viața lor ne învață că adevărata fericire nu se găsește în plăcerile vremelnice, ci în ascultarea de voia lui Dumnezeu. Galaction a fost rodul rugăciunii și al credinței, iar Epistimia rodul convertirii și al dăruirii totale. Împreună au arătat cum harul lui Hristos poate transforma durerea în biruință și suferința în slavă.
Dumnezeului nostru, slavă în vecii vecilor! Amin.
Condacul Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimia
Glasul 2
Căutând cele de sus…
Cu adunările mucenicilor lui Hristos împreună v-aţi numărat. Cu tari nevoinţe luminat nevoindu-vă, Sfinte Galaction mult lăudate, cu cinstită soţia ta şi împreună pătimitoarea Sfânta Epistimia, nu înceta rugându-te unuia Dumnezeu pentru noi toţi.
Troparul Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimia
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.