În istoria Bisericii primare, mucenicii ocupă un loc de cinste, fiind martori vii ai adevărului Evangheliei, pecetluit cu sânge. Între aceștia se numără și Sfinții Mucenici Filimon, Apolonie, Arian și cei dimpreună cu dânșii, care au trăit și au pătimit în vremea cruntei persecuții declanșate de împăratul Dioclețian, la începutul secolului al IV-lea.
Contextul istoric al prigoanei
Domnia lui Dioclețian (284–305) a fost una dintre cele mai sângeroase perioade pentru creștini. Dorind să restaureze vechea religie păgână și unitatea Imperiului Roman, el a poruncit distrugerea bisericilor, arderea cărților sfinte și obligarea tuturor supușilor de a aduce jertfe idolilor. În acest context, în Egipt, mai precis în Tebaida, un dregător imperial pe nume Arian s-a remarcat printr-o prigoană deosebit de aspră împotriva creștinilor.
Arian era cunoscut pentru cruzimea sa, folosind torturi cumplite pentru a-i constrânge pe creștini să se lepede de Hristos. Mulți au fugit, s-au ascuns sau au fost prinși și întemnițați. Însă, în mijlocul acestei furtuni, Dumnezeu a ridicat mărturisitori neclintiți, care aveau să devină exemple veșnice de pocăință, curaj și credință.
Apolonie, slăbiciunea omenească și începutul unei mari lucrări
Printre cei 37 de creștini arestați se afla și Apolonie, citeț (anagnost) al Bisericii, adică un slujitor care citea Scripturile în adunarea liturgică. Deși era creștin cu rang bisericesc, Apolonie, în fața amenințării cu chinurile, a fost cuprins de frică.
Temându-se că nu va putea răbda suferințele și că va cădea de la credință, a recurs la un gest disperat: l-a mituit pe Filimon, un cântăreț din fluier și comediant păgân al cetății, dându-i patru galbeni și hainele sale, pentru ca acesta să aducă jertfe idolilor în locul lui.
Schimbul de haine a fost, în plan omenesc, un act de lașitate, dar în iconomia dumnezeiască avea să devină începutul unei minuni. Ceea ce Apolonie a făcut din frică, Dumnezeu a întors spre mântuire, nu doar pentru Filimon, ci și pentru Arian și pentru mulți alții.
Filimon, convertirea neașteptată și mărturisirea curajoasă
Filimon era cunoscut în cetate ca un artist păgân, cântăreț din fluier și participant la spectacolele lumești, chemat adesea să distreze mulțimea și să ademenească sufletele spre plăcerile trecătoare. Însă, în clipa în care a îmbrăcat hainele lui Apolonie, s-a petrecut o schimbare tainică și profundă: odată cu veșmintele creștinului, Filimon a îmbrăcat, în sufletul său, credința în Hristos.
Ajuns în fața adunării și chemat să aducă jertfă idolilor, Filimon nu a putut săvârși ceea ce i se ceruse. Lumina harului i-a atins inima, iar el a mărturisit cu glas tare: „Sunt creștin! Sunt robul lui Hristos, Dumnezeul cel Viu!”. La început, Arian și ceilalți au crezut că este o glumă sau o batjocură la adresa creștinilor. Dar văzând statornicia lui, au înțeles că mărturisirea era sinceră.
„Botezul” prin ploaie și minunile vădite
Arian l-a luat în râs pe Filimon, spunându-i că nu poate fi creștin adevărat, deoarece nu este botezat. Atunci, Sfântul Filimon s-a rugat fierbinte, iar Dumnezeu a făcut o minune uimitoare: o ploaie s-a pogorât din cer doar peste locul unde se afla el, fără să atingă pe ceilalți. Toți cei de față s-au înspăimântat și s-au minunat, iar Filimon a primit această ploaie ca pe botezul său din cer, știind că nimeni nu îndrăznea să-l boteze de frica dregătorului.
Nu s-a oprit aici lucrarea minunilor. Filimon s-a rugat și pentru fluierele sale, instrumentele cu care altădată slujea deșertăciunii. Atunci, foc a coborât din cer și le-a mistuit, arătând că viața lui cea veche fusese arsă și lăsată în urmă.
Apolonie, pocăința și mărturisirea până la capăt
Văzând cele petrecute, Apolonie a fost cuprins de rușine și de pocăință. Cel care, din frică, încercase să fugă de mucenicie, a devenit acum pricină de mântuire pentru Filimon. Pentru aceasta, Arian l-a chemat și pe el înaintea judecății. Apolonie a mărturisit deschis credința în Hristos, ispășind astfel slăbiciunea sa de la început.
A fost supus la chinuri grele, i s-au tăiat vinele picioarelor și a fost târât prin cetate, însă nu s-a lepădat de Domnul. Pocăința sa a fost deplină, iar sfârșitul i-a fost mucenicesc, alături de Filimon.
Săgeata care orbește și minunea vindecării
Filimon a fost spânzurat de un măslin și săgetat. Atunci s-a petrecut o altă minune înfricoșătoare: una dintre săgeți s-a întors și l-a lovit pe Arian în ochi, orbitu-l. Sfântul Filimon i-a prorocit că se va vindeca dacă, după moartea sa, va lua țărână de pe mormântul lui și o va pune pe ochiul bolnav.
După ce capetele Sfinților Filimon și Apolonie au fost tăiate, Arian, mișcat de cele văzute, a mers la mormântul Sfântului Filimon, a făcut precum i se spusese și, îndată, s-a vindecat. Această minune l-a zguduit adânc și l-a adus la credința în Hristos.
Arian, din prigonitor, mucenic
Arian nu s-a mulțumit doar să creadă în taină. El și toată casa lui s-au botezat, iar pe creștinii întemnițați i-a eliberat. Când împăratul Dioclețian a aflat că dregătorul său s-a făcut creștin, a poruncit să fie adus la el și supus la chinuri. Arian a fost aruncat într-o groapă adâncă, acoperită cu pământ, însă a ieșit viu, prin minune. În cele din urmă, a fost aruncat în mare, legat în sac, împreună cu patru soldați din garda imperială care crezuseră și ei în Hristos.
Dumnezeu a preaslăvit și moartea lor: un delfin mare a scos la țărm sacii cu moaștele lor, la Alexandria, unde au fost îngropate cu cinste.
Biruința luminii asupra întunericului în mărturisirea Sfinților Mucenici Filimon, Apolonie și Arian
Viețile Sfinților Mucenici Filimon, Apolonie, Arian și ale celor dimpreună cu dânșii ne arată că harul lui Dumnezeu poate lucra în chip neașteptat. Frica se poate transforma în pocăință, păgânul în mucenic, iar prigonitorul în mărturisitor al lui Hristos. Acești sfinți ne cheamă să nu deznădăjduim niciodată, să credem în puterea pocăinței și să mărturisim adevărul cu curaj, știind că Dumnezeu este Cel ce întărește și încununează pe cei ce Îl iubesc.
Prin sângele lor, ei au sădit credința în pământul Egiptului și au lăsat Bisericii o moștenire de neclintit: biruința vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului.
Troparul Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie, Calinic, Filimon, Apolonie şi Arian
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie, Calinic, Filimon, Apolonie şi Arian
Glasul 4
Pe Cuvântul Cel împreună…
Prieten al lui Hristos ajungând, Mărite Mucenice Filimon, sângele ţi l-ai vărsat pentru El; toată nebunia păgânătăţii ai nimicit-o şi înşelăciunea elinilor ai stins-o. Pentru aceasta roagă-te să se mântuiască cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.